Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... frumosu-i mai frumos. Drăguță-i garofița cu frageda-i catrință Din roșu și din galben, bucăți de catifea; Drăguț e fluturașul, garoafă zburătoare, Catifelat și dânsul, și dânsul efemer; Dar nu-i garoafă bradul, nici acvila nu-i flutur Lor nu le trebui roșu și galben și pestriț: Prin singura-i mărime, se-nalță cel ce-i mare; Cel mic se-nzorzonează, căci e pipernicit... Un cântec, numai unul și cel mai de pe urmă, Aș vrea să smulg din mine... Dar unde-i? Nu-l brodesc; Acum îl simț aice, și-l simț deja departe, Și-l simț că-i pretutindeni, și simț că-l simț mereu. Eu nasc o cugetare, și dânsa-și ia avântul, Nemic n-o mai oprește în spațiu sau în timp; A mea-i și parcă-i alta, căci este fără margini; A mea-i, și-i infinită, plutind-în univers, E infinit în mine, nu omul cel de carne, Nu hârca-i infinită, ci cugetarea mea: Artistul făr-astâmpăr ce ... Dânsul Din mușchi, prin suferințe de secoli necurmați, Reintră iar în Mine, iubirea înmiită Din tot ce el iubise în sutele de vieți! Atâția tați și mume! atâția fii și fiice, Surori ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două ... o insulă bătută de vânturi și de valuri din toate părțile, s-a împrotivit furtunilor și a izbutit a-
... lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți ... amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi la drum plecau, Sus, la munte, se urcau Și mereu boii-ndemnau: ,,Hăi Plăvan, hăi Bourean, Juncănași de-ai lui Stoian". Opinteau boii mereu, Opinteau și suflau greu, Și cotiga scârțâia Și calea se-ngreuia. Iar pe când soarele-i sus, Pe când șoimul stă ascuns, Pe când umbra e scăzută Și se face nevăzută, Stoian popa se oprea ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în oceanul Atlantic. Aceste sunt lucruri, pe carele învață și trebue să le știe toți copiii de prin primele clase alc școlilor secundare. Știm apoi, că atât asirienii, cât și fenicienii erau oameni sensuali și lacomi, nesățioși în ceeace privește mulțumirea trebuințelor trupești, cu gândul îndreptat mereu spre cele materiale. Până chiar și cultul lor religios pornia din sensualitate, și multe din sărbătorile lor erau adevărate orgii. E învederat dar, că prin semiți viața economică a ajuns încetul cu încetul la mare desvoltare ... i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevărul e, că ei au fost un fel de poliție a lumii, în care au trăit, și
... tulbură mai mult pământul Și bucuriile lui sterpe; După norocul lui nici gândul, Nici inima ei nu mai fierbe. Nădăjduirea ei cerească, Fără de lacrimi și jelire, Surpat-a pofta pământească Și pieritoarea tânguire. Și traiul cel mai drag, frumos, Și tot ce-n trai i-a luminat, În jertfă Domnului Hristos La crucea Lui a înălțat... II Deasupra Tibrului, măreață, Stă ... lor verdeață În rânduri plopii o cuprind. În întuneric cufundată, Miros grădina răspândește, Și în umbrirea ei bogată Mulțimea apelor grăiește. Bătrânii munți în depărtare 'Și-ridică culmile spre cer Și într-a lor albastră zare Păduri întunecoase pier. Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al ... focul dragostei aprinde Și-a păcii lasă urmi neșterse, În inimi reci să se reverse!" Tăcut-a sfânta... În uimire Tăcea și adunarea toată; Scânteia de milostivire Parcă-a atins cumplita gloată. . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar iată, pe neașteptate, A coborât în circ Albin, Și a strigat: ,,Și
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
... modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei Pe Bistrița cântând. Închise între stânci, Sălbaticele ape Gemeau ca-n agonie ... întors era mai bine! XLV Toamna târziu, În noaptea cu lună, Cum vâjâie codru Și geme, și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare, Și vine, și crește Mai uite, mai tare: Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și
George Coșbuc - Nuntă în codru
... ești și porți un nume. Și-am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strâng." — "Dar pe mire cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui?" — "N-auziși de sturz , bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al lui ! Iar mireasa ! Din cosiță Numai flori îi cad. Mierla e. Și e pestriță, Și gătită ca o cruce: Cizme galbene și-aduce Tot din Țărigrad." — "Ei, atunci să știi, vecino, C-am să viu și eu." — "Păi, de bună seamă, vino !" Tot așa, cu voie bună, Prepelița -n sârg adună Pe nuntași mereu. Și s-a strâns din zare naltă Neamu-ntraripat, Și din crâng, și de la baltă, Și din șesuri, de prin grâne; Ba și vrăbii mai bătrâne, Musafiri din sat. Până-n noapte tot veniră Și prin crengi au mas. Iar în zori se răscoliră, Și-n gorun aveau altarul — Ia-nchinați-mi cu paharul, Să-mi mai vie glas. Mă-ntrebați de nun? Ei, nunul, Soare-ntr-adevăr: Dumnealui ... Vin de-ar fi, că cearta vine, Astfel cum s-o zici? Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentr-un ghiont
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
... sunt deosebite pentru fiecare artă. După aceste deosebiri specifice, vedem că teatrul este tot atît de puțin înrudit cu literatura pe cît ar fi sculptura și pictura cu arhitectura și muzica. Pe cînd concepțiunea poetului se formulează în gîndirile lui proprii cari sunt chiar materialul intern al artei sale, și care, transmise prin cuvinte, constituiesc de-a dreptul obiectul de artă desăvîrșit, concepțiunea dramaturgului se formează în înfățișări vii de împrejurări și fapte omenești, iar gîndirea lui nu are nimica a face cu producția teatrală în sine; și dacă el gîndește, aceasta o face numai spre a găsi intocmirea, economia mecanică, pe care să poată sta clădirea ce a conceput ... Dar o împrejurare asemenea cu aceasta ni-o prezintă și comunitatea altor materiale și mijloace de manifestare între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii și arhitecturii, linia și chiar culorile comune arhitecturii, picturii și sculpturii și, cea mai caracteristică dintre toate pentru teza ce ne ocupă, plastica, asemenea comună picturii, sculpturii și teatrului. Nu! Teatrul și literatura sunt două arte cu totul deosebite și prin intenție ...
... Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra ... cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită. Norii roșesc de rușine și fug iar vântul se culcă Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bătrân în surele hale. El își ia coroana din cap
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
... Sultanul din foișor Dete semn lui imbrohor. Doi gelați veneau curând, Săbiile fluturând, Și spre robi dacă mergeau, Din cuconi își alegeau Pe cel mare și frumos, Și-l puneau pe scaun jos, Și cât pala repezea, Capul iute-i reteza! Brâncovanul greu ofta Și din gură cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Cei gelați iarăși mergeau Și din doi își alegeau Pe cel gingaș mijlociu, Cu păr neted și gălbiu, Și pe scaun îl puneau Și capul îi răpuneau! Brâncovanul greu ofta Și din suflet cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Sultanul se minuna: Și cu mila se-ngâna ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi și domn creștin! Trei cuconi tu ai avut, Din trei doi ți i-ai pierdut, Numai unul ți-a rămas. Cu zile de vrei ... românilor că odată cu Brâncovanul au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morții: ,,Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... marginea ferestrei atelierului său, de unde începe abisul albastru, ca să vadă ce mai fac acei pe care îi alcătuise după prototipul divinei lui ființi. Și albastra oglindă, nemărginita față senină pe care n-o încape nici o ramă, nu i-a mai trimis reflexul lui însuși, și multul bătrîn s-a văzut cu mirare deformat și întors de cum se răspîndise, schimbat la față și la suflet de cum voise să se perpetueze, cu totul altfel decît fărîmiturile căzute, decît marele aluat copt și rumenit la focul divinei lui inspirații. Unul singur, ce parcă mai păstrase încă pecetea bizarei lui progenituri, îi mai atrase privirea, și atunci, într-un ciudat orgoliu sau poate din lene de creator, se hotărî să distrugă ceea ce crease și să păstreze numai ceea ce credea el că măcar pe departe mai păstrează întîiele însușiri cu care el le înzestrase. Ca un biet poet însă ... marca aceluiași concesionar, spre care țel mergea internaționala aceasta ce nu putea fi pusă la același diapazon, ce era acest tamazlîc de ginte eteroclite, dinte și corn, copită și unghie, gură și ventuză, gheară și ...