Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECI
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 505 pentru VECI.
Mihai Eminescu - Vis Vis de Mihai Eminescu Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă  În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îngheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar  încremenesc  sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și ...
Mihail Săulescu - Et nunc et semper
Mihail Săulescu - Et nunc et semper Et nunc et semper de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și cei ce plâng ca și acei ce râd O luptă duc amară, - Năuntrul lor e-aceeaș tragedie, Aceeaș iarnă tristă și pustie, Aceeaș primăvară. Pe orice față-o lacrimă de pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toți ceva ce ochilor n'apare. - Porniți pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranțe sfinte; Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte Și veșnic nu se poate!... ... Pe-acei ce plâng ca și pe-acei ce râd, Pe drumuri lungi ce-i mână? Ce stea pe cer în veci luminătoare, Ce rază pribegită dela soare E cruda lor stăpână?... Pe toți îi cheamă 'n depărtare dorul De ce e nou, de ce-i necunoscut; Pe cel ce vine să pornească mâne, Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, Pe cel ce s'a
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Miron Costin - Epilog (Costin)
Miron Costin - Epilog (Costin) Epilog de Miron Costin 1671 - 1673 Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă; Lumea din primenele nu să mai deșteaptă. Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece; Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește. Cei ce acum petrecem, pomenim alții Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții. Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă. Astăzi mare și puternic, cu multă mărire: Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire. În lut și în cenușă te prefaci, o, oame, În viiarme, după care te afli în putoare. Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume. Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește, În ceriu cu fericie în veci te
Miron Pompiliu - Ultimul dor Ultimul dor de Miron Pompiliu Acolo unde lângă râu Se-nșir' răchiți bătrâne, Se duce gândul meu ades, Se duce azi și mâine. Acolo-i satu-ncununat Cu-a nucilor verdeață, Ferice-acolo am trăit A vieții dimineață. Bisericuța cea de lemn Și azi e vie-n minte-mi; Căsuța cu doi plopi la drum O văd parcă nainte-mi. Și parcă din grădină ies S-apuc pe ulicioara Ce duce la ogor, țiind De mână surioara. Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat Căci am pornit în lume, Căci am fost surd la tristul plâns Al iubitoarei mume! Ca roua s-au topit, s-au dus Iluziile toate, Și sufletu-mi înstrăinat De jale nu mai poate. Și dacă din atâtea flori Nici una nu-mi rămâne, Un singur gând, un singur dor De suflet se mai ține... De n-am putut ca să trăiesc De scumpul sat aproape, La cea biserica de lemn Când oi muri mă-ngroape. S-ascult prin somnul cel de veci Cetaniile sfinte, Ș-acele cânturi ce-mi aduc De-a mea pruncie-aminte; Să mai ascult ca de demult Cum seara toaca bate, ...
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule prea sfinte Cel de toate le privești ; Adu-ți de mine aminte, Nu-n veci să mă pedepsești. Vezi necazurile mele Că s-au foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai cu totul s-au stins. Eram slobodă grădină Ver' la cine-ar fi venit, Cu tot felul de rod plină, Făr-a fi nimic oprit. Și-acum am ajuns în stare Mai de tot să mă sfîrșesc, Plîng, suspin fără-ncetare, Din zi-n zi mai rău slăbesc. Pînă cînd a ta mînie Să petrec tot în oftat ? Întoarce-ți a ta urgie Vezi că m-am dărăpănat. O tîlhărească pornire Dodată m-au prididit, A mea toată moștenire Foarte rău s-au risipit. Frică, spaimă, deodată Peste mine au venit, Ai mei fii, norod mult, gloată, Pribegind m-au năpustit. Toți s- ...
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de ...
Panait Cerna - Floare și genune
Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și