Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TAC
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 722 pentru TAC.
Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor. Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți place, Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii. Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare, Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez; Seninul lor însuflă sfială și mirare; Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi și mă-ncrez. "Cerul o să ne-ajute", ...
Grigore Alexandrescu - Nina Nina de Grigore Alexandrescu După atâta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfârșit, Nino, simt că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc. S-a stins în mine flacăra toată: Sub o mânie neadevarată Mai mult amorul nu e ascuns. Dacă în lipsă-ți ești pomenită, Sau înainte-mi de ești slăvită, De tulburare nu sunt pătruns. Eu dorm în pace fără de tine; Când deschid ochii, când ziua vine, Nu ești dorința-mi cea mai dintâi. Nu-mi mai însufli nici o gândire; Fară plăcere, fără mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta ...
Grigore Alexandrescu - Papagalul și celelalte păsări
Grigore Alexandrescu - Papagalul şi celelalte păsări Papagalul și celelalte păsări de Grigore Alexandrescu Lăsând a sa colivie, În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Și îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. Și așa pe orișicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, și să-l silească Să cânte ceva, zicând: "Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta șuierare, Socotim cu-ncredințare Că prea minunat glas ai." El atunci stă la-ndoială, Și prea cu multă sfială Le răspunde c-un cuvânt: "Domnilor! eu râz prea bine De-alții; iar cât pentru mine, Deloc cântăreț nu
Heinrich Heine - Ca visurile Ca visurile de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 15 ianuarie 1895 Ca visurile-ntunecate Clădirile se-nșiruiesc, Și singur, învelit în manta-mi, Tăcut pe trotuar pășesc. Acuma-n turnul catedralei Se bate tainic miez de noapte... M-așteapt-acasă adorata Cu sărutări, vrăjite șoapte. Prietenoasă trece luna Călăuzindu-mi pas cu pas; Dar eu m-opresc în umbra porții, Strigîndu-i vesel: — Bun rămas. Îți mulțumesc, amică veche, Că-mi luminași frumos pe drum; Treci mai departe, luminează Și celorlalți pribegi, de-acum. Iar de găsești pe vreun ibovnic Ce plînge, tu să nu mi-l lași; O, mîngîie-l, precum pe mine De-atîtea ori mă
Heinrich Heine - Nimfele Nimfele de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Floare-albastră , 10 ianuarie 1899 Bat valuri plescăind în țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare... Pe dună zace cavalerul Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi, a treia Îi trage spada sclipicioasă: Proptită-n spadă mi-l privește Și-i rîde-n față, drăgăstoasă. A patra drăgălaș s-alintă Pe lîngă el, șoptindu-i glume: — O, de-aș putea să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut de lună Se lasă răsfățat de
Iacob Negruzzi - Răspuns (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Răspuns (Iacob Negruzzi) Răspuns de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Astăzi dragă spune-mi mie, Tu ce-atâta eu iubesc, Vrei ca dulcea mea soție Să visăm un vis ceresc, Spune-mi, asta o vrei tu? Ea zâmbind răspunse: Nu! Cum, tu vrei ca în durere Și etern muncit de chin Viața mea să fie fiere, Fiere-amară și venin, Spune-mi, asta-i voia ta? Ea zâmbind răspunse: Da! Nu, nu este cu putință La ce spui nu te gândești, Asta nu-i a ta voință Mult iubită, tu glumești! Nu-i așa, răspunde-mi tu? Însă ea zâmbind,
Iacob Negruzzi - Senin și Furtună
Iacob Negruzzi - Senin şi Furtună Senin și Furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Noaptea profundă În ea cufundă Pământul june, reînflorit, Bolta senină Blândă lumină Varsă din sânul său aurit. Și totul tace Divină pace Peste natură domnește lin, Dar o furtună Geme și tună În al meu suflet sdrobit de chin. Ah! Nici o rază Nu luminează Noaptea profundă ce m'a cuprins, Inima-i ruptă De lungă luptă Ce-amor și ură crud au
Iacopo Vittorelli - Lament amoros
Iacopo Vittorelli - Lament amoros Lament amoros de Iacopo Vittorelli , traducere de Ion Heliade Rădulescu Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată prima oară în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 Vezi, dragă, ce-albă lună, Vezi ce noapte senină, O aură nu suspină, Nu tremulă o stea. Privigătorul singur Ici zboară, ici se pune, Suspină, doru-și spune, Își cheamă soața sa. Dar ea toată îl simte Zburînd din frunză-n frunză Și parc-o să-i răspunză: Nu plînge, sînt a ta. Ce dulci simțiri, Ireno ! Ce gemete de pace ! Dar vai ! Irena tace ! Răspunde-mi, draga
Ienăchiță Văcărescu - La o-ntristare
Ienăchiţă Văcărescu - La o-ntristare La o-ntristare de Ienăchiță Văcărescu La o-ntristare Amară foarte, 'Ncât cel ce-o are Să-și roage moarte, N-ai ce să faci. Nu-i mângâiere, Nici e putință Acel ce piere Să-ți dea credința, Trebuie să
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului (Fragment din partea a II-a) Tînărul dacă porneaște Departe călătoreaște, Singur numai cu o slugă Merge dînd Domnului rugă. O, Arghire, lungă cale — Lungi necazurile tale — Ia de-a lungul dealurile Și numără jgheaburile Tot prin locuri necălcate Și prin păduri neumblate, Tot prin văi necunoscute, Prin locuri nepricepute, Nededat cu cale lungă Cîte vor să-l mai ajungă. Cîte biruri, cîte sate, Tot întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu-l crează, Ci ș-au făcut ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...