Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PREA DULCE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 376 pentru PREA DULCE.
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... de însurat, și baba, simțind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; și în cincișase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă și uscățivă, însă robace și supusă. Feciorul nu ieși din hotărârea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămașa de soacră ... bine, le-au venit a cânta, ca rusului din gura gârliciului: Soacră, soacră, poamă acră, De te-ai coace cât te-ai coace, Dulce tot nu te-i mai face; De te-ai coace toată toamna, Ești mai acră decât coarna; De te-ai coace-un an ș-o ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... pânză, taie scândură, fierbe culori; și apoi tot el singur sculpă, edifică, pinge! De aceea sunt destui sculptori, destui arhitecți, destui pictori; de aceea sunt prea puțini istorici. Unii grămădesc, fără a avea geniul de a crea; cei mai mulți creă, fără să fi avut răbdarea de ... prin analize. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă în josul paginii; iar dacă citațiunea ar fi prea lungă pentru a putea încăpea acolo, căutați-o mai la vale: în Dezvoltări analitice sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde întru ... a danțurilor pariziene: atâta! 6. Moscovia era o imensă pădure prin care sălta o fiară sălbatică, numită Ivan cel Groaznic. Porecla de "Groaznic" e prea moale pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... tăiate cu un pumnal. Ea ține privirile pironite-n pământ și rar când rostește câte o vorbă. Ochii! Bată-i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de comici că mai că mă pălește râsul. Ciudată fată ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... Achim; . Iar soarele cu grabă pune Deoparte sfânta rugăciune Și-i zice: —„Eh! jupân Achim! Dar ce’păcat? —Poftim, poftim La umbră dulce, la răcoare!“ Și tot râdea jupînul Soare. Iar Chim, asemenea râzând, S-a pus pe prispă. El își strînge Sumanul bine ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... nu-și putu stăpâni mirarea. — A! cât e de frumos! strigă el. — E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos. Ce dracu! adause el după o pauză, uitându-se cam cu îngrijire la ceri, de câte ori mă urc la afurisitele astea de pietre ... — O să mă jur să nu mai calc pe aici, murmură călăuzul, ia sama unde pui piciorul... Ține-te de mine și nu te prea uita în jos... Bine-mi spune tata că nu-i loc curat aice. Costin, simțind pericolul, își grăbea pașii cât putea spre a ajunge ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... om a fost pictorul Grigorescu Înainte de venirea lui — în afară de acea veche, amestecată și risipită pictură bisericească, la care nu se prea uitau cei care mergeau să se închine, pe care foarte puțini știau so prețuiască și din care nimeni nu învăța ce era de învățat -nici ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... făgăduim chiar a ne jertfi dacă aceasta va putea să-ți aline oarecum mâhnirile: căci numai tu, tată, ești mângâierea noastră, după cum prea bine știi; iară noi niciodată n-am ieșit din cuvântul tău. - De asta, așa este; n-am a mă plânge de nimic. Nu ... zise: - Ei, fata mea, nu ți-am spus eu că nu se mănâncă tot ceea ce zboară? - Adevărat este, tată, așa mi-ai zis: dară prea era grozav acel lup. Unde deschisese o gură mare de se mă îmbuce dintr-o dată, și unde se uita cu niște ochi din cari ... Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească? - Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce ca să-l pot roade, și pe fiecare zi o baniță de jăratec. - Când aș ști că-mi vei fi de ajutor să sfârșesc ce ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... prin atât de bogata tolbă de amintiri. Cunoșteam slăbiciunea ce de-o jumătate de veac conu Rache avea de divina țață. Aducea, chiar când nu prea venea, vorba despre dânsa și nu mai înceta cu laudele și cu admirarea, la care știa că mă întovărășeam în totul. Pornise dar să-mi ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... printr-un vis, țările noastre ajunse iar[...]n vechea lor putere, și nația noastră ridicată iarăși printre cele mai însemnate nații ale lumii. O! vis dulce! o! vis neprețuit! care tânăr, cu inimă adevărat românească, nu s-a înfrățit cu tine o dată măcar în viața lui? care tânăr ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...