Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂSCUT
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 686 pentru NĂSCUT.
Mihai Eminescu - Preot și filosof
... nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
... nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
... să discos dar inima femeii Suspinsă-n nopți albastre, plin- de-amor? Ah, a ei patimi au firea scânteii: În clipa ce le naște ele mor; Închideți ochii, căci păzească zeii L-a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă ...
Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac
... anii mei să trec, Pân' ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un dușman mi se naște, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște, Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o, Că pot ...
Mihai Eminescu - Sara pe deal Sara pe deal de Mihai Eminescu Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gînduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrțîie-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curînd satul în vale-amuțește; Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbește: Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viața lui
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească  E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie?." Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne ...
Mihail Zamfirescu - Cerșetorul
Mihail Zamfirescu - Cerşetorul Cerșetorul de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție „Creștini și frați, ce sînteți, uitați-vă la mine! Nu treceți pe bătrânul sărac și rugător, Căci sînt străin în lume, trăiesc numa'n suspine; Sînt orb, fără putere, și'n ziua, care vine, N'am, unde să-mi plec capul. — Dați, dați la cerșetor!â€� „Eu m'am născut în lume 'n zile lungi, amare, Părinții mei muriră străini și plângători, Lăsându-mă pe drumuri și fără de mâncare, Și fără de vedere, cerșind în gura mare De astăzi până mâine, creștini îndurători!â€� „O fie-vă îndurare și faceți-mi și mie O parte dintr'o pâine; nu mă lăsați să mor De foame 'n fața vostră! și dați, și să vă fie Pentru părinții voștri...! Ș'a vostră avuție, De unde dați, să crescă. — Dați, dați la cerșetor!â€� „Sînt gol și vîntul bate, și noptea înaintează! Eu mi-am pierdut cărarea... și vîntul cu fiori Îneacă a mea voce... puterea-mi încetează... O! credeți-mi și mie, și cerul să vă creadă La păsurile vostre, creștini îndurători!â€� „Dați, dați! să vă dea ...
Mircea Demetriade - Monotonia Monotonia de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Și se întinde monotonia Ce peste creieri s-a răspândit: Balsamul lenei desăvârșit În trup aduce nevolnicia! Gânduri bizare nasc nebunia, Mi-arată moartea ca țel dorit; Și se întinde monotonia Ce peste creieri s-a răspândit. Flori ce-mi sădise copilăria De care vârsta m-a rătăcit, Pierzând aroma cu veselia, Sub țeastă acuma moarte-ați pălit. Și se întinde
Mircea Demetriade - Sonuri și culori
Mircea Demetriade - Sonuri şi culori Sonuri și culori de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Alb, A; E, gri; I, roșu, un cer de asfințire Albastru, O, imensul în lacuri oglindit, U, mugetul furtunii și-al crimei colț vădit, Alcovul criptei negre, lugubră prohodire. A, rază săgetată de astru-n rătăcire Când zorile în boabe de rouă s-au topit Căzând pe flori, pe iarbă, pe lanu-ngălbenit; A, verbul peste ape născând eterne fire. E, gândul meu de sceptic, simbol saturnian, I, sânge și incendii, fășii învăpăiate, Din trâmbițe vestind-o virila libertate. O, freamătul de coarde, un mit din Ossian, Ciocniri de pietre scumpe, murmur eolian Pe harpele albastre de îngeri
Miron Costin - Epilog (Costin)
Miron Costin - Epilog (Costin) Epilog de Miron Costin 1671 - 1673 Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă; Lumea din primenele nu să mai deșteaptă. Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece; Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește. Cei ce acum petrecem, pomenim alții Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții. Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă. Astăzi mare și puternic, cu multă mărire: Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire. În lut și în cenușă te prefaci, o, oame, În viiarme, după care te afli în putoare. Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume. Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește, În ceriu cu fericie în veci te