Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI MARE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 1828 pentru MAI MARE.
... mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de el Și făr’ de sfială nu o dată ... iubeam, Sau la plânsul meu vrodată să fi privit cu blândețe, Atunci nici o muritoare, și nici puterea cerească Nu putea să-i dea viață mai celebră și mai dulce Ca amorul meu cel fraged, ce avea să-l fericească; Încât dumnezeii însuși i-ar fi pizmuit, pot zice, Căci în versurile mele cântând ... ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește, Parcă ...
... mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de el Și făr’ de sfială nu o dată ... iubeam, Sau la plânsul meu vrodată să fi privit cu blândețe, Atunci nici o muritoare, și nici puterea cerească Nu putea să-i dea viață mai celebră și mai dulce Ca amorul meu cel fraged, ce avea să-l fericească; Încât dumnezeii însuși i-ar fi pizmuit, pot zice, Căci în versurile mele cântând ... ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește, Parcă ...
Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate
... școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea cam simte lipsa de școală moldovenească. — Uneori, când îți vine feciorul de la școală, îl mai pui să-ți citească ceva, să știi ce se mai face pe lume. Ș-apoi, dacă nu înțelege mai nimic, nu știe limba rusească. — Apoi iaca acu puțini moldoveni de cei învățați își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală ... l rupă cu dinții, nu alta. Îl pun pe-un băiet să-l citească și până când nu-l va citi nu scapă de dânșii. Mai ales gazetul cel moldovenesc... Din vorba de mai sus se vede că săteanul nostru nu numai că înțelege folosul învățăturii, dar chiar o dorește din toata inima, ca cum ar dori un om ... la țară pot să-și deie răsunetul lor acestei dorințe, ieșită din însăși inima norodului. Ei pot să întrunească în așa tovărășii, cerând dezlegare de mai sus și dându-i lucrului său puțin câte puțin o lărgime tot mai mare în toate cererile vieții de azi. Asemenea tovărășii fără îndoială ar putea să se prindă tare la țară, unde ar fi o îndeplinire a ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... înghițea la buhai, la boi, la vaci și la viței; păn-a înghițit el toată cireada, ș-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari ... cu doi bani ! Boierul, când mai vede și astă dandanaie, crăpa de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăși în cap una. — Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți ... ceva de spăriet! elefantul ți se părea purice pe lângă acest cucoș; ș-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete și mai boghete. Moșneagul, văzând pe cucoșul său așa de mare și de greoiu, și încunjurat de-atâta amar de galițe, i-a deschis poarta. Atunci cucoșul i-a zis: — Stăpâne ... o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgârcită și nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... cu capul pe sac. După ce a stat puțin așa, se ridică iar... „Bre — zice în gândul lui — eu am mai umblat pe mare, dar așa miros plăcut de sărâtură!... ce să fie asta?" Când se pleacă să-și strângă chilimul și căpătâiul, simte miros și mai tare; apropie nasul de sac și-nțelege sigur că din sac iese ce iese... Deznoada sfoara și desface; când colo, peste ce dă? Sacul nu ... mai și vândut, cu paralâcul și cu bucata, să nu mai stea să cântărească, la alți călători, cari nu sufereau și puteau să mănânce pe mare; și, firește, marfă bună, năvală mare; așa că, încet-încet, i-a tot scăzut căpătâiul, și când a ajuns la Iafa mai rămăsese-n sac numai frumusețea aceea de miros. De la Iafa, s-a luat Iusuf cu mai mulți călători, și au mers pe catâri până la Ierusalim. Pe drum, i-a dat unul și altul să guste din pastrama lor ... nu zici tu că tat-tău a murit? — A murit! — Bine, dacă a murit, cum era să ...
Alexei Mateevici - Unirea culturală
... cum zic poeții, că rareori se întâmplă ca un lucru obștesc să fie început cu puterile unite. Basarabia noastră, având în vremea de astăzi cea mai neapărată nevoie de întocmirea bună a lucrurilor obștești ale poporului moldovenesc,— are și cea mai mare trebuință de unire, care lipsește cu totul din mijlocul moldovenimii. Este lucru știut că temelia tuturor nevoilor unui popor este lipsa de cultură a ... păturilor țărănești. Tocmai de această boală suferă moldovenii basarabeni. Cu dânsa trebuie mai întâi să lupte moldovenii cei culți și binevoitori ai neamului. Cu cât mai mult se va înlătura întunecimea țărănimii moldovenești, cu atât mai departe va ajunge tot neamul nostru. Iar înaintarea culturală a neamului se poate ajunge numai pe calea lui proprie, căci țăranul numai atunci ... înainte. Astăzi nimeni nu poate tăgădui că prin schimbarea împrejurărilor politice limba și viața noastră este recunoscută de stăpânirea sub care ne aflăm, la asta mai înainte nici nu ne gândeam. Astăzi avem tiparul nostru moldovenesc — cetățenesc și bisericesc; avem gazeta moldovenească, avem de-acuma și carte bisericească în limba ... ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... la mânie chiar, rămânând să te aperi de toate relele cum ăi putea și cum te-o tăia capul... înțelesu-m-ai, puiule? Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpea câr-mâr; că Dardarot, cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: -Pt! să nu te deochi! Și l-a stupit pe mititelul ... Pe mine, văzându-mă plângând, și-a făcut pomană căpitanul de m-a luat pe procopseală - întâi slugă, pe urmă ajutor, mai apoi tovarăș... Nu-ți mai spui, dragă kera Marghioalo, pân câte necazuri am trecut; câte ocări, înjurături și bătăi am înghițit; de câte ori era să pier în vultoare; de ... încărcată cu cositor și chihlimbar de peste două mii de lire, pe care le cumpărasem cu piper și curmale nici de trei sute! Nu-ți mai spui câte și mai câte am pătimit, prin atâtea depărtări, pe mări și pân țări, cu fiarele, și, încă
Ion Luca Caragiale - Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane
... de persoane Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane de Ion Luca Caragiale Statul nostru avea odată, pe cât își poate aminti oricine, o mare magazie de cărți, pe care o numea Biblioteca Națională. De mult, foarte de mult nu se mai pomenește despre dânsa. De multe ori acea magazie plină de înțelepciuni a avut imprudența să se mute cu chirie, ca un amploiat hărbar ... până în fine sa se prăpădească în neguri ca oricare Leviathan. A fost un dezastru, un cumplit nenoroc, o catastrofă memorabilă. Unde o mai fi sărmana corabie pierdută de atâta vreme în pustiurile zbuciumate ale oceanelor? mai există, oare, sfărămăturile ei? ce s-au făcut scoarțele faimoasei Bibliotece Naționale? Mister! Nici un muritor n-ar putea îndrăzni să răspundă la aceste întrebări ... Cultelor, sunt o dovadă sigură despre scăparea echipajului complet al corăbiei dispărute. Nici un odăiaș măcar nu s-a pierdut și, ce e mai îmbucurător, nici unul n-a dezertat, cum se-ntâmplă adesea în așa mari catastrofe. Ba încă, ceva și mai
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o societate e entuziasmul, e iubirea dezinteresată pentru știință, atât din partea celor care o predau, cât și din partea ... și lupta generației de la 1848 era în multe privințe deosebită de lupta revoluționarilor burghezi din Occidentul Europei. În unele privințe, această luptă era mult mai ușoară, în altele mai grea. Esențială deosebire e și următoarea: pe când burghezimea revoluționară europeană se lupta pentru doborârea unei întocmiri sociale și înlocuirea ei prin alta, la noi ... ducea, afară de aceasta, și o luptă pentru redeșteptarea și liberarea națională. Așadar, generația de la '48 a avut două scopuri de cea mai ...
Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele
... Alecu Donici - Pizmătareţul şi şarpele Pizmătarețul și șarpele de Alecu Donici Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate, Când ei o și păzesc cu mare scumpătate Și cel ce au făcut în lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir la o paradă, Un șarpe prea înveninat Cu pizmătarețul s-au fost împricinat; Căci șarpele ... pizmătarețul își da a lui cuvinte, Precum că are El drit mai mare. Când iată, Velzevul la ei s-au arătat Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat Au zis: "Eu recunosc a tale vrednicii, Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii. Ești rău în ... pe toți au pizmuit, Și limba lui cea rea străbate Oriunde, de departe. Așadar de acum, vă hotărăsc să știți: Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți Și de la locuri voi să nu vă mai
Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea
... cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara. Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o ... lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara fiind pe atunci în prada eteriștilor greci și a ienicerilor, părinții mei fură nevoiți a ... toată încrederea, și dinaintea bărbatului ei Gheorghe Ciolacu, un grec de la Hio, ciunt de o mână, și care era vătaf. Amândoi erau tipul cel mai adevărat de servitori credincioși ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafița m-a crescut pe brațe-i și moș Gheorghe m ... Mi-am făcut cele întâi studii la călugărul Gherman, amic al casei (el a dat lui Grigore Ghica vodă manuscriptul lui Șincai), și