Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOUA

 Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 1468 pentru DOUA.

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. Într­o noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... până a nu se așeza cea întâi piatră a temeliei, se face agheasmă cu care se stropesc șanțurile. Apoi se taie doi miei de se face masă mare pentru zidari, care după ce ospătează și închină în sănătatea stăpânului casei și întru tăria zidurilor, îngroapă cruciș capetele ...

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... preschimbat mai nici o vorbă împreună, căci eram despărțiți prin o matahală groasă ce purta favoriți englezi, favoriți stacoșii, care se ridicau între noi ca doi tufari ruginiți de brumă. A doua zi dimineață, plecându-ne pe după acei tufari, am cercat a ne vedea la față ... din Coran: „La Allah illa Allah, u Mhamed rasul Allah!“ adică: „Dumnezeu este mare și Mohamed e profetul său!“ Doi ani în urmă un alt profesor orientalist prezentându-se la Tuileries, prințesa dorind a se convinge de științele sale, îi arătă rochia sa ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... Doamne ferește! Țăranca veselă, vorbă lungă și hazlie, căzu la învoială că-mi închiriază odaia de alături de acel domn, pă "nu mai jos de doi poli, că la ea e curat, că e odihnă bună, că sunt țoale să te îngropi în ele până în gât; și, unde mai pui ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) de Victor Lazăr Informații despre această ediție RĂSBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de mi­liarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

... vede: Mai rază decât raza, el trece și prin stânci! Nu-l vezi? E chipeș, mândru, cu nimbul tot lumine, O frunte-cer sub care doi gemeni curcubei Cunună două stele ce m-ațintesc pe mine Și vin a se răsfrânge duios în ochii mei. Sub stele... ah! ce ...

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că ... a nevoiei. Noi stam locului, și nu călătoream decît cu fantazia, noi rămîneam țintuiți de marginea cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile ...

 

Dimitrie Anghel - Jertfa

Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gîngăniile mici, fărîmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pămîntului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rîndunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătîndu-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întîmpinau pretutindeni, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

... Covrigarul Vivandiera Pâcală și Tândală Operete Scara Mâței Craiu Nou Harță rădeșul Vodeviluri Rămășagul Peatra din casă Nunta țerănescă Chirița în Iași Chirița în provincie Doi morți vii Cinel-Cinel Rusaliile Agachi Flutur Arvinte și Pepelea Millo director sau mania posturilor Paracliserul sau Florin și Florica Drumul de feru Comedii Iorgu ... Cântecul călugărului Nevasta tâlharului Copila murind Floricica Prutul Bobii Lena Sora contrabandierului Străinul Copila Puica bălăioară Dorul Dragoste Cucul 1 Plângerea țării Călărețul Fântâna cu doi brazi Ciocoiul Corbul Codrul Voinicul Doina voinicească 1 Doina voinicească 2 Doina voinicească 3 Doina voinicească 4 Doina voinicească 5 Doina voinicească 6 Doina voinicească ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... puțin lucru în evoluția speciei, dacă soarele ne mai îngăduie măcar un milion de ani de existență... 26. ...atunci când aceeași idee le vine la doi oameni, ea are sorți să fie adevărată, oricât de curioasă ar părea. 27. Moralistul face observații asupra sufletului și a conduitei omului, caută ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>