Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN TIMP
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 774 pentru DIN TIMP.
Cincinat Pavelescu - La inaugurarea palatului administrativ
... Cincinat Pavelescu - La inaugurarea palatului administrativ La inaugurarea palatului administrativ de Cincinat Pavelescu din Iași, operă a arhitectului Berindei în timp
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul ... lumea aceasta încîntată în care poate totul e ritm și armonie, pentru ca auzul tău să poată prinde miile de zvonuri care rătăcesc și urcă din prăpastia albastră, pentru ca să ghicești tăinuitele corespondențe ce ne leagă de nemărginire, mintea nu e de ajuns, analiza nu are ce căuta și sufletul ... formă lucrurilor informe, ați pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care sa adormi durerile altora, a desena un surîs pe o gură ce-a uitat poate de ... a dat drumul în lume ; aceea a versurilor lui, ce ca un stol de păsări sonore și-au întins aripele și-au zburat din casă în casă ; e a cărții în care și-a închis visurile și pe care aplecați am visat cu toții ; e ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... ce i-a luat la curtea sa. Mai ales faceți, domnule, cum doriți, sau coborâțiÂvă, sau rămâneți. Mult de gândit nu aveți timp. Cu aceste cuÂvinte ieși conductorul grăbit din cupeu. Ce neașteptată surpriză! Colonelul îmi era bine cunoscut și nu o dată la întâlnire mă angaja să vin la el la țară pe câteva ... cu o repeziciuÂne amețitoare și la cea mai mică cârnitură sau lovitură a tălpilor în vreo cioată de copac puteam fi aruncat din ea pe omăt, spre a fi sfâșiat de lupi, care, cum am înțeles, ne adulmecaseră și alerÂgau din toate puterile, ca să ne ajungă. — Moșule, moșule! auzi lupii? strigai eu cu îngrijire. El nu-mi răspunse îndată, ci lepădând hățurile își bătu ... ajunge acolo, voi trage și eu o dușcă bună de holercă. Haide, haide, cotonogule! nu te da, că te ajung lupii! și el iară plesni din limbă, îndemnând din nou calul la fugă. Rămăsei confuz de indiferența moșneagului în fața sorții care ne aștepta. Căci trăgând cu urechea m-am încredințat că lupii ne ... ...
... S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii ... gustul ah, a fost În drept să zică lumea, că ești prea gol, prea rece! Încolo versuri bune, cam rari și fără rost Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece! Ce dracul! Furi întruna și furi așa de prost! IV DOC. X Trei zile-a stat ...
Vasile Alecsandri - Hora (Alecsandri)
... de-Spaimă! Piei-Nălucă![2] Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună Și chica măciucă. Tu, fes-Roș cu giubea lungă! Din arcuș trage mai tare, Căci în gard am un par mare Și mulți bani în pungă! Tot așa pân-în deseară! Mult frumoasă-mi e ... Note [1] Hora este chiar jocul cel vechi al romanilor și care era cunoscut sub numele de chorus. În timpul horei este obicei ca unul din dănțuitori să cânte din
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... nici un alt neam de pe pământ nu cred să mai fi avut vrodată. E aproape singura artă ce ne-a rămas întreagă din zilele acelea. Binecuvântată, mântuitoare doină, numai sufletul nostru te înțelege! Sunt insule care răsar deodată din valuri, în urma unei uriașe zguduiri telurice. Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice de la începutul veacului al nouăsprezecelea. Și ca ... când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la altul al țării. Din această proaspătă înviorare de puteri, aproape sălbatice în izbucnirea lor, din acest clocot de viață frenetică au răsărit eroii mântuirii noastre — oameni deaceia unici, aproape divini, a căror apariție în mijlocul unui popor ... uneori că soarta, în înțelegere cu natura, de la început alege, înseamnă și ia subt ocrotirea ei pe cei care au de spus vreo veste din cer pământului nostru. Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul ... ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... în mine un asemenea dor semeț, nevoia ar cere ca să-l potolesc îndată și să mă hotărăsc a rămânea, și în viitor, din ceata acelora care, când văd cloșca păscând bobocii de rață pe malul bălții, se miră zicând: Să fie rață? Măsa găină! Să fie găină? Botul ... cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de încântări. Din copilărie, și eu am trăit cu tămădăienii, vânători de dropii din baștină, care neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină și, mânând în pas alene gloabele ... aibi dreptate. Dar ce-i faci firii? căci mie unuia, dacă cumva mi-a plăcut vreo vânătoare, apoi a fost tocmai din acelea în care picioarele și mâinile au mai puțin de lucrat. Și-n adevăr, să ședem strâmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vânătorească ... ...
... o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne  Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis ... căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i ... cântare și comori, Istorie și nume, iubire și onori Sunt basmele ce-nconjur, râzânde, chipul meu: Atingeți-le numai și veți vedea că-s... eu. Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge... Am zugrăvit în ochii-ți semănături de stele. Moarte și nemurire sunt numai umbre a mele. Ca ... poartă a veciniciei mască Când mama lui e-o clipă, care când stă să-l nască Îl și ucide. Totuși, în clipa suspendată, Dacă din ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... într-a vițiului muncă, Iar Frineie, despletită, își făcea un piedestal Dintr-a corpului osândă, dintr-a vorbei degradare, Și din tot ce îngrozește, și din tot ce e în stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste ... Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al ... dau ocoale neîncetat; Mumă-sa-n pridvorul verde o privește cum se joacă, Fetele vin la fântână, pe când popa-n toacă, toacă La biserica din sat. Soarele pe după dealuri cu încetul se ascunde Și aruncă o privire poleită peste unde, Roata morii se-nvârtește, vântul suflă prin zăvoi, Turmele ... cei nemuritori. Ochii ei pierdeau cu-ncetul fixitatea lor grozavă, Și pătrunsă de-o simțire dureroasă, dar suavă, Degetele-i descărnate de abia mai izbutesc Din ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi
... reții privește de acolo începe Câmpia ( o realitate mai puternică decât visul) copia unor entități la care tu nu ai luat parte închipuiește-ți ( dar din ce) interiorul unor nesfârșite ademeniri o peșteră săpată adânc în aerul umed pulsând în-afară un lift cu apă oprit între stații uneori o mână ... planetei băiete încă un rând că tare ne mai plictisim pe-ntunericul ăsta TOARNĂ să se facă lumină prin toate crăpăturile pielii scârțâie căruța obosită din toate încheieturile ei de lemn minunate poheții văd și aud poheții suferă și se bucură ca niște copii orfani când văd jucăria ei cer si ... imperfecte între două apusuri trece gloria acestei lumi între două răsărituri muncă și somn un zaț enorm de mulțumire freamătă pe bulevardul victorie efluvii genetice din bantustanele îndestulării (bogată complexă și diversă este fresca sub care ni se înfățișează realitatea semnul nostru biped contemporan ilustrând preocupările și atitudinile fizice chimice și ... de vărsat umed nevertebrat cu mii de pasări mici multicolore în colivii de aur mici multicolore zburând prin carnea lor fragedă aburindă până la cer din loc în loc uși întredeschise prin care ne privesc obiecte și cifre lungi rafturi și sertare lucioase cu dinții măcinați ce de chestii domnule (iți ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din SaÂhara sau în haremul său propriu. Pe de altă parte însă sinuciderile și uciderile, dramele casnice, desperațiile, nebuniile din cauza amorului covârșesc cu nenuÂmărate procente pe acele ce se săvârșesc între poligami. Și, cum se vede, asta au avut-o în vedere filozofii ... a troienit ferestrele odăiței în care mă aflu culcat bolnav de sufeÂrințele bătrâneților; mă doare tot trupul și ciolanele, și natura pare că din îndurare mi-a trimis pe câteva clipe mângâierea din vis a de mult trecutelor fericiri. Nu era mai bine să fi trecut la veșnicie cu așa un vis, decât să aud cum ... — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! se auzi după sobă vocea amorțită și tremurătoare a bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână. — Sofio, Sofio! strigai eu ștergându-mi sudoarea rece de pe frunte, vină, te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a ...