Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE SÂNGE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 512 pentru DE SÂNGE.
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
... nevoie de bani, iar femeia are întotdeauna nevoie de protecție și călăuzire în viață. Totuși, oricât de ciudat s-ar părea, cine cunoaște lucrurile mai de aproape știe că aceste soiuri de concubinaje au întotdeauna la baza lor și un fel de dragoste sui generis, care se manifestează prin terorizare și bătaie din partea bărbatului, frică și supunere lașă din partea femeii. Margareta părăsește pe Gonea când ... â€� suspină ea cu voce mustrătoare. Bătaia e oarecum simbolul virilității și al iubirii bărbatului, nu numai pentru Margareta, dar și pentru altă eroină, cam de același fel, a autorului nostru. Didina din Culcușul mănâncă bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu amanta lui își trece nopțile și mare parte din zi în â ... tovarășii lui. Dar Didina se încăpățânează și nu-i dă. Și tocmai după ce Cântăreanu o lasă din bătaie, ostenit, o lasă lungită și plină de ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința mea până acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar ... asist la așa spectacole, de astă dată m-am gândit că nu e vreme de petrecere: trebuie să caut pe Niță — băiatul e dat de maică-sa în grija mea. Ajung la depozitul de cărbuni: se încărcaseră sacii și Niță plecase cu căruțașul. Mă-ntorc înapoi acasă: Niță n-a venit încă. S-a-nnoptat ... s-apleacă în căruță, ia de la picioare un grunj mare de cărbune și plesnește drept în ochi pe jandarm, care, cu obrazul scăldat în sânge, se prăbușește de ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopăr fața lui galbănă de sânge și de sudoare. Heinrich lăsase la Maiensa o fată care aștepta înturnarea lui; care să deștepta noaptea când era furtună și să ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ... nici amirarea nu dasă amorezului ei atâta fericire și trufie precât îi va da cea întăi căutătură a junei fete ce-l aștepta de atâta vreme. Când Heinrich văzu de departe fumul orașului său, s-a oprit cuprins de bucurie și, puindu-se pe iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe ... dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul lângă altul pe un covor de mușchi, privin dusă în tăcere, hrăpiți de ...
... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un om bătrân așa îndeletnicire nu-i prea de cuviință. — Nu știu, dragă, nu știu. Cum de-am nimerit pe-aici, nici eu nu știu. Ia, o ademenire. M-a pedepsit Domnul. Cu adevărat că-i ademenire, cel viclean m ... te zgâlțâi, câine ticălos! Vrei să fii între vii, apoi stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... Nu vreau eu să vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de ...
... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un om bătrân așa îndeletnicire nu-i prea de cuviință. — Nu știu, dragă, nu știu. Cum de-am nimerit pe-aici, nici eu nu știu. Ia, o ademenire. M-a pedepsit Domnul. Cu adevărat că-i ademenire, cel viclean m ... te zgâlțâi, câine ticălos! Vrei să fii între vii, apoi stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... Nu vreau eu să vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra ...
... rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e ... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea
... care se lăuda? - Bine, da' numai rapița e?... da' grâul?... da' porumbul?... da' alelalte? Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul: - Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul de noiemvrie? da' alelalte? - O să le plătim. Nae, încărcând tonul: - O să le plătiți! Cu ce o să le plătiți? Nu te mai lipești de ... și dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independență, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor... - Ba văz! - Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi? - Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea. - Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate... - Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desființăm armata, care?... - Ce vorbești, domnule? se poate să spui astfel de absurdități?... tocmai acuma să desființăm armata? - ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... în nas un miros acru și intensiv, ce-mi ardea în nări, făcându-mă să strănut. Atunci mă trezii cu desăvârșire. Ridicând capul, rămăsei uimit de priveliștea ce mi se înfățișa: pe perina, pe care am fost culÂcat, era o baltă de sânge, iară lângă mine sta un om ce mă ținea cu o mână de puls, pipăindu-mi cu cealaltă pieptul. Lângă ușă observai un polițian și un amploiat, care era, precum putui înțeÂlege după uniforma lui, comisarul poliției ... auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin de sânge din cap pân-la picioare? Și-ntr-adevăr, privindu-mă în oglinda de vis-Ă -vis, încremenii de spaimă: toată fața mea, părul de pe cap și pieptul erau acoÂperite, ca de o scoarță, de sânge închegat. Nu mă putui dumeri: visez sau aievea mă aflu în așa hal? Dar câteva picături ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... ochii în albastrul cerului... colindările de prin stufișurile de soc cu flori mirositoare... găitanele verzi presărate cu rochițele-rândunicii, învoalte și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica ...