Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE IN
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 2767 pentru DE IN.
... Las' să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai, Las' să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci." Și blânde, triste glasuri din vuiet se desfac, Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate, Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate, Acuș o armonie de-amor și voluptate Ca molcoma cadență a undelor pe lac. III "... cum de multe ori când mori oamenii, mulți de într-acei morți zic se scoală de se fac strigoi..." Îndereptarea legii, 1652 În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții ... poartă el, Atât de albă fața-i ș-atât de nemișcată, Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sângerată, Pe inima sa poartă de-atunci o neagră pată, Iară pe frunte poartă coroană de oțel. De-atunci în haina morții el și-a-mbrăcat viața, Îi plac adânce cânturi, ca glasuri de
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... la gură, prin trei țări împărătești! Sfada-n gură-i când se culcă și cu ea-n gură se scoală: Murmură și mi se-nhoalbă, de stă să mă bage-n boală! Tot la clește-i scapă ochii, la cociorbă, la corbaci, Cât de spaimă intră-n mine șaptezeci de mii
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...
Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!
... Ştefan Octavian Iosif - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină ... apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea ... Și n-ai fi plâns, ca sub lumina stelei La Getsemani, marele Isus, N-ai fi strigat în spasmele-ndoielii: "O, Eli, Eli!..." către Cel-de-sus? O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii, De drumul spre mormânt de la spital, De steagul roșu ce-l purtau nebunii, Cari tot aveau pe-atunci un ideal! Căci inima ta nobilă și mare Și sufletu-ți profetic de artist Crezuse-n noua lumii îndrumare Și-n înfrățirea ce-a visat-o Christ!... Dar când cu toții-n cimitir intrară, Nici chiar ... trudit groparii până-n seară Ca să-ți aștearnă cel din urmă pat... Văd o țărancă — e bătrâna-ți mamă — Cu fruntea rezemată ...
Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga
... Ştefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga Scrisoare lui Goga de Ștefan Octavian Iosif De-acum te las pe tine și pe-ai tăi Și-Ardealul plin de cântec și de jocuri, De mândre fete și voinici flăcăi... Știu eu de mai revin pe-aceste locuri? Ce dor mi-era de ele — căci pe-aici Am petrecut, ca prunc odinioară! Te sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune, Într-o căsuță albă, sub un deal, Ferită de primejdii și furtune; Să fi rămas acolo, să muncesc Înconjurat de oameni cumsecade, În albele cămăși ce strălucesc Ca spuma de șuvoaie în cascade; Să fi rămas în casa de sub deal, De unde-n neguri vezi sclipind Carpații... Dar eu m-am dus, și te-am lăsat, Ardeal, Ca un fugar mi-am părăsit eu frații. Și ... cu alții și cu tine. Să-nalț și eu pentru dreptate-un glas Și să v-ajut în lupta pentru bine. Să stau și eu de tine-alături azi, Și eu ca tine să-mi încheg cântarea Din vuietul eroicilor brazi Ce strigă peste culmi redeșteptarea! Și de ...
Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi ... Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum ...
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
... Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De ... blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de hohot jalnic Huiește antica poiană : Călări pe cai sirepi, sălbatici, Punîndu-i visele pe goană, Vin barbarii-n potop năvalnic ! Și clocotește codrul !... Iată-l ... geme, Bătut de neagra vijelie... Încearcă-n urmă multă vreme Bătrînul uriaș s-adoarmă, Și-ncearcă-n van să-și mai recheme Trecutu-i plin de poezie ! ...Tăcută azi în nopți de vară Pe luminișuri luna bate, Dar nimfe nu mai saltă-n hore... Și-n fund
... Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri ... înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și numai florile acele prelucrate Se tem de
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii ... a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică ... nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a oamenilor prostie? Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la ...
... de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu ... că nu-i bun ...