Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Alexandru Macedonski - Pădurea
... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește o idilă pe chipu-i încă de copil. Îl vezi alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De dragoste
... Că lui Nina nu i-e dragă! Iar eu, mamă, suspinând Stam pe laiț; tremurând Stam pe laiț, Mai la foc, mai la opaiț Ochilor de lucru dând. Dar dușmancele-s, măicuță, Tot dușmance cum văd eu; Căci știind necazul meu, Mi-a zis Fira lui Sulcină: Ce ți-ai pus de gând tu, Nină? Poate-n râs te-a supărat Sandru doară? te-a lăsat Sandru doară? De, dar taci tu, surioară, Că mai sunt feciori în sat. Oh, și Sandru, Doamne sfinte! El care de alte dăți, Ar fi smicurit bucăți P-acel om cu-așa cuvinte, Tot râdea ca scos din minte Și-n batjocură privea Lung la mine ... Lung la mine Și cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ține Sandru chiar așa-nținat? Știu că nu-i el de-mpărat! De ce-și bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... sub apă topindu-se mereu Fac trupul să tot scadă în șipot, în păraie; Și-n două, trei clipite, copila cea bălaie Rămase numai urmă de-un limpede izvor Cu ape dulci, cu murmur etern șopotitor. Un șopot lin, ce pare că spune tot de dânsul, De Sânger-Crai, tiranul, ce n-a cunoscut plânsul. Dar Sânger-Crai, tiranul, din ce era nebun Mai mult înnebunise. Așa vorbesc și spun Poveștile, că-n urmă mustrarea conștiinții S-a prins de el; sălbatic crișca din dinți, cât dinții Sudori storceau de sânge, dar nu-i părea lui rău De-atâtea mari ucideri, de-ntreg trecutul său, Ci numai pentru fată simțea mustrare dânsul, Dar nu plângea, că-n viață el n-a știut ce-i plânsul. Și, ca să-și amăgească mustrările din piept, El a chemat la curte pe cel mai înțelept Din câți știau să ... n-a știut ce-i plânsul. Dar a făcut el totuși. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de ...
... ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car... Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci; Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare, Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci. Când seara veni ora, copiii să se culce, Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta; Dar în deșert cătară pe mama ... Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.â€� — „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată, De ce în carul negru ea nemișcată sta?â€� Așa vorbeau copiii...; trecu întinsa noapte, Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert; Tot așteptau s'audă a ... trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor: Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie Noaptea de aprilie de Alexandru Macedonski Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat! Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele, Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici ... tresăreau? Când Rolla, mut, În beția cea din urmă sta cu sufletul pierdut! Marion, pe-ale lui brațe, o copilă! cumpărată Pe preț d-aur, de la mă-sa, se zbătea nevinovată!... O! De ce n-am fost ca Rolla și ca el să fi făcut A-mi fi noaptea cea din urmă noaptea ce-am păstrat în minte?... Câte suferințe astfel nu mi-aș fi cruțat, și cât N-aș dormi acum de bine printre mutele morminte, Unde scapi ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ce se unesc într-un frunziș negru, cărnos, ca un aluat de fiere. Și până departe se împrăștie mirosul amar al frunzelor, miros ce amețește pe cutezătorul adăpostit la umbra ce acoperă, ca un veșmânt negru, întreaga coastă de deal. Arșițenii îl privesc cu jind, dar și cu un fel de frică, frica pe care lucrurile neînțelese o aruncă în sufletele slabe. Copacului îi zic toți, din vechi, Nucul lui Odobac, fiindcă e pe partea de ... Mitru la primărie și se întoarse dintr-o întinsoare acasă. Mitru sta în mijlocul ogrăzii și cioplea un leaț la un gard. Bătrânul se duse de-a dreptul la el: — Mi-ai poruncit coliva? — Ce colivă, moșule? — Mi-ai luat măsură de sicriu? — Ce sicriu, moșule? — Mi-ai săpat groapa, sub nuc, unde ți-am zis să mă îngropi? — Ce-i asta, moșule? — Nu? Hai, grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... țară, un neam ar fi dator, Când au greșit despoții, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat Sângele după pietre încă nu l-au spălat. Oricum va fi, mi-e scumpă cetatea ce-a domnit; O iubesc, căci e tristă și căci a suferit: Și precum anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ... Singură porți povara măririi românești, Târgoviște căzută! poetul întristat Colore variate în sânu-ți a aflat, Războinicul modeluri; și, dac-am asculta Ceea ce în favoru-ți reclamă slava ta, A vitejilor umbră d-am ști să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea să fim. Am afla de la dânșii ce jertfe trebuiesc, Prin câtă energie nații se mântuiesc. A! facă provedința ca-naltul sentiment, Ce-nchină vitejiei mărețul monument, Ce-alege pe-nălțime al nemuririi loc, Să fie nouă cârmă, coloana cea de foc, Coloana ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură, se întoarseră cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise se coborî din sanie și o luă spre cerdac, dezgropându-și, la fiecare pas, picioarele. Era Filip Micle. Lui Toma i se strecurase o ... nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de-abia urcau sania înspre grajduri. * Așa se face că, în seara aceasta a ajunului Anului Nou, boierul Toma nu era singur la măsuța ... a lipsit în casa asta, tot, tot! Filip se plimba prin odaie, își purta mâna prin părul lung, cărunt. Se șimțea tot mai luat de furie. Toma se îndreptase și el în scaun, trupul i se scuturase de
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
... mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din ... ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a sa suflare Încă îți suflă păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ți-l îndulcește, Ca dimineața ce se ivește Din vălul nopții întunecos. Cerescul soare vine, sfințește Cu ale noastre zile ce zbor; Și-ntr-al meu suflet al meu amor Nu are noapte, în veci lucește. Minut nu este, nu fac un pas Și-mi ești ... zefirul poartă-al tău glas. Pe când pământul doarme, visează, D-auz prin frunze vântul șoptind, Parcă din buze-ți auz ieșind Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază.
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
... mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din ... ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a sa suflare Încă îți suflă păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ți-l îndulcește, Ca dimineața ce se ivește Din vălul nopții întunecos. Cerescul soare vine, sfințește Cu ale noastre zile ce zbor; Și-ntr-al meu suflet al meu amor Nu are noapte, în veci lucește. Minut nu este, nu fac un pas Și-mi ești ... zefirul poartă-al tău glas. Pe când pământul doarme, visează, D-auz prin frunze vântul șoptind, Parcă din buze-ți auz ieșind Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază.
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis, Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge, Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?... Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze, E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze, Și până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit... Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie, Și dacă ura și trădarea vor ... de nevroze, Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem, Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare. Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer... Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer, Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre, A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și ...