Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ÎN AFARĂ
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 567 pentru CEL MAI ÎN AFARĂ.
Paul Verlaine - Amorul sfărâmat
... Verlaine - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist Să vezi sub ... numa Iscălitura ștearsă a bietului artist. Ce trist se-nalță soclul stingher! Luîndu-și zborul, Întristătoare gînduri se duc iar, ca să vie În visul meu de jale în care viitorul Îmi prevestește-o soartă mîhnită și pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară Prin pulberea de marmor ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și ... nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de ... Ca tot așa să ne hrănească Și să ne proteguiască, Iar noi prieteni să fim; Măcar că de când îi lumea prieteșugul câinesc Este ca cel omenesc...â€� Atunci Tarca strigă: “Noi însă să fim spre pilda oamenilor pe pământ, Și dă-mi laba!â€� “Na-ți-o, frate ... al meu! O, Pilade! începu să se numească, De-acum dintre noi lipsească zavistea, pizmuirea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar atunci, din nenorocire, Bucătarul aruncară Un ciolan din cuhne-afară
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și ... nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de ... Ca tot așa să ne hrănească Și să ne proteguiască, Iar noi prieteni să fim; Măcar că de când îi lumea prieteșugul câinesc Este ca cel omenesc...â€� Atunci Tarca strigă: “Noi însă să fim spre pilda oamenilor pe pământ, Și dă-mi laba!â€� “Na-ți-o, frate ... al meu! O, Pilade! începu să se numească, De-acum dintre noi lipsească zavistea, pizmuirea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar atunci, din nenorocire, Bucătarul aruncară Un ciolan din cuhne-afară
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... pe lângă acest mare folos public, mi-a adus îndeosebi și mie unul foarte mare: m-a făcut să-mi fixez în fine o specialitate literară în arena publicității noastre. În adevăr un prozator nu e un specialist. S-a zis cu multă dreptate, mai întâi, că tot românul e poet; mai târziu, cu mai multă dreptate, s-a susținut că tot românul e și critic, cu mult mai multă dreptate pot zice eu că tot românul e prozator. A scrie proză nu e o specialitate de artă ci o deprindere instinctivă ... de care au nevoie în convalescență. Doctorul german susține că trebuie să fie cu atât mai lungă convalescența cu cât maladia a fost mai grea. * Și acum CONCLUZIUNE Să mai îndrăznească bârfitorii interesați, cari și-au pierdut mințile din cauza succcsului de tiraj, din ce în ce crescând, al Foii interesante, să mai îndrăznească a spune că în articolele mele de reportaj am spus minciuni și neghiobii supte din deget. Îi poftesc să îndrăznească! POST-SCRIPTUM ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... la inimioară, Și când fraged între dânșii se ținea îmbrățoșați, Se părea împleticite două vergi de sălcioară, Sau din marmură cioplite doi idoli îngemănați; Și în așa buimăcire, ceștei line desfătări, Tânărul uită Europa și ale ei desfrânări. Precum telegarul tânăr, născut liber în câmpie, Urăște grajdul și hrana unde trăia priponit, Rumpe căpăstrul și fuge de la ticnita sclăvie, Fiindu-i mai de plăcere un câmp larg și înflorit. Acolo el liber zburdă și aleargă forăind, Și cheamă pe-a sa pereche, ce-i răspunde ... bătrânului vorbe Roman neânduplecat, Către Iași cu europeii se gătește de plecat. Trăsurile se înhamă și tabăra se pornește, Bătrânul mâhnit se urcă pe colnicul cel mai nalt, Și de acolo prin lacrimi la șleah devale privește Fugând trăsura în care Roman s-au fost aruncat; Dar calea intrând în codru, nime nu s-au mai văzut, Și atunci oftând bătrânul, jos pe pământ au căzut, Zicând: "Te-ai dus, dragul tatei! Deci Domnul să-ți deie bine, Și să te ... cu inima la pământ Zace și ochii săi lacrimi ca pâraiele vărsând, Pân’ ce a lui seminție leșinat îl ridicară, De îl duse ...
... l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag ... Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ ...
Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi
... Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi Gheorghe Baronzi de Ion Luca Caragiale Alaltăieri a încetat din viață, în etate de 83 de ani, Gheorghe Baronzi, cunoscutul veteran al literelor române. În lunga lui carieră, publicist neobosit, a scris de toate, atât originale, cât și traducții: poezii de toate genurile și proză asemenea, de la ... egală bărbăție și cu o egală consecuență la jurământul ce-l făcuse muzelor, păsându-i puțin de lipsa succesului personal. Nici un mare succes îndeosebi, afară de urmarea cu credință nestrămutată a datoriei și legământului. Și câți, oare, dintre cei târâți în falangele unui Alexandru Machedon sau în cohortele unui Cesar pot să se înscrie anume în istoria strălucitelor isprăvi ale acestor cuceritori? G. Baronzi n-a fost unul dintre marii eroi ai republicii literelor române, e adevărat; ci unul ... legionari, și poate nu unul dintre cei mai puțin îndrăzneți; o dovadă e poezia de mai la vale, Cățelul pământului, al cărei refren îl pune mai târziu, ca motto, Eminescu la ciudata sa poemă Strigoii — e ca un pompon pierdut de un legionar obscur în luptă și ridicat în treacăt de un erou mare, pentru a-l înfige
... Guri deschise-n vârf de stâncă, galerii nemăsurate, Bolți al căror arc se pierde într-un haos neguros, Astfel se deschid sub munte ocnele înfricoșate, Cel de pentru vecinicie loc de muncă fioros! Aci fumurile lumii nu pot să se mai scoboare, Și nici vaiete, nici lacrimi nu pot să reurce-afar', Iar pe ceruri de-arde încă binefăcătorul soare, Pentru cei ce sunt năuntru strălucește ... Dumnezeule,-am văzut! Câte chipuri sigilate de o suferință-adâncă, Umbre searbăde și triste pe la ochi-mi n-au trecut! Am văzut și tinerețea în deplina-i bărbăție, Cu suavele ei forme și cu mușchii ei de fier, Cu privirea ei în care arde-o stea de poezie, Ridicând de disperare pumni nemernici către cer! În zadar sunt însă toate. Cel ce intr-aci o dată, Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar, Inimă, putere, viață, să-și zdrobească singur cată, Și să lase ... și bătrânețea de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii care te-nspăimântă. Ochi în care nu mai
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este ... viața păcătoasă a bărbaților molipsiți și storși de toată puterea. În privința fiziologică poligamia nu este atât de productivă ca monogamia, și francezii mai că covârșesc poligamia privileÂgiată a Asiei prin poligamia ascunsă în localuri tăinuite până și în ospiciile privilegiate, în care mulțime de femei în floarea vârstei sunt expuse la mezat, și de unde până și Asia prin agenții săi tainici cumpără marfă omenească de la Odesa, Varșovia, HamÂburg ... este epoca cea mai fericită din viața unui popor“. Socot însă că el greșește, căci, dacă ideea lui este nimerită, apoi vasăzică noi trăim în cea mai ...
... È™i nu le zicea nimic. AÈ™a rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu È™tia nimeni nimic, afară de împăratul. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în È›ară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era ... făptură, cu braÈ›ul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea È™i cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subÈ›ire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde È™i cântă, cântă È™i râde de dimineaÈ›ă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga de pe frunte È™i atunci È›i se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului. - Măi Floreo, tu eÈ™ti acum ... erau mai îngrozitoare È™i fuga voinicului mai repede. Nu se mai
Ion Luca Caragiale - Arheologie
... iubita și frumoasa noastră capitală, n-or să aibă niciodată soarta celebrelor orașe și centre egiptene. Să sperăm că ofensele vremilor nu-l va clăti în vecii vecilor de pe solidele lui temelii, fiindcă e știut că “românul în veci nu piere!â€� Dar să ne închipuim așa, pentru ca să ne treacă de urât, o vreme foarte depărtată în adâncul câtorva mii de ani, când centrul culturii și activităbii poporului nostru să se mute de aci mai înspre inima Europei, la Alba-Iulia bunăoară. Atunci ce s-ar întâmpla cu Bucureștii? Ar începe, firește, să decadă, să fie părăsit încet-încet. Acum ... numire. În schimb, însă, ar vedea cât era acest popor de religios, după sutele de biserici și bisericuțe, care de care mai fără pretenții și mai modeste, așezate în genere cu spatele la drum, probabil pentru a scuti serviciul sfintei liturghii de zgomotul circulației și de strigătele bravilor olteni. Ar mai constata că acest popor, deși nu iubea luxul, îl suplinea totuși cu mult bun-gust; că desprețuia piatra și bronzul, dar le înlocuia cu mult ... o notă din cale-afară ...