Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ NU
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 2617 pentru CA SĂ NU.
... lui Sandi e departe, azi, vezi tu, clopoțelul parcă nici nu mai e, iar eu, pentru că știam că nu o să fiu trezit, nici nu m-am culcat. Să văd câte ceasuri sunt: sunt patru și jumătate. Peste câteva clipe ar trebui să sosească Puiu de la școală. Parcă-l aud: trântește portița, își aruncă tașca pe biblioteca din sală, apoi se repede ca o furtună să mă sărute. Și nu-mi lovește auzul dupăitul, pe scări, al lui Vasilică, dupăit de ursișor plin de viață; îmi lipsește arătarea, așa, din senin, a Miei ... și am fugit din Italia, am fugit pe coasta Dalmației, într-un oraș vechi, pe zidurile căruia vremea s-a scurs, de veacuri, ca apa pe o stâncă ce n-a putut-o clinti din loc. M-am dus în Ragusa. N-ai fost? Să te duci îndată ce-i putea. Trebuie să vezi zidurile acelea mucegăite, pe care petele de rugină par niște ochi însângerați, și-n fața cărora parcă ai vrea să pari mai mare decât ceea ce ești în strâmta ta haină de om modern. Trebuie să calci pe treptele înguste, săpate în munte de cine știe ce mâini, să treci pe sub porțile întunecate și umede de răcoare, să
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată de pensiune, ar trebui să fii mai bărbat. Un pahar de vin este furat din buzunarul doctorului; vinul îți dă sânge, te face mai viu, îți dă mai mult curaj ... cu mult mai dulce decât cum te cleatănă o barcă pe apă. [...] Este vorba de lenea care mă împiedică d-a fi om ca toți oamenii, făcându-mă însă să gust plăceri pe cari alții nu le pot nici înțelege, nici gusta. Când se înoptează și cerul să spală de albastrul zilei, și stelele strălucesc ca niște ținte lustruite, clipesc ca niște ochi de argint și spuzesc nemărginitul coviltir al cerului, când luna, ca un taler luminos și rece, să ridică liniștit, eu mă lungesc în mijlocul curții, pe moalele florilor sălbatice, și nu vă puteți închipui cum mi se apropie tot văzduhul de ploapele moleșite ale ochilor. Și basmele încep să
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ... de flori ca să-l brăzdeze, Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze Aceleași elemente din care au ieșit! Sfintelor umbre care-ați trecut, Nu, voi prin moarte nu ați murit, Trăiți în totul ce e văzut Din nevăzutul unde-ați pierit; Al vostru suflet este-n tot locul, Zboară cu vântul, arde cu ... apa ce șerpuiește, Respiră-n floarea ce-mbălsămește, În noi trăiește, trăim într-însu. Mume cernite, ștergeți-vă plânsu, Copiii voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi ... un dușman al eternelor forme și mă bucuram știind că voi putea să schimb fața naturii și că voi putea păși printre arbori și flori ca un dezrobitor. Albă, luna se ridicase căutînd să furișeze o rază piezișe în oglinda mea, dar eu o țineam strînsă cu grijă la piept, ferind-o de lumini, pînă ce am ajuns pe ... a șesului luminat de lună. Vesele, ca și ochii mei, priveau geamurile bătrîne, după care într-un fund de odaie văpaia unei candeli ardea ca un iris de aur : o ușă deschisă, plină de un întunerec albastru, sta căscată parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să ...
... Ion Luca Caragiale - D-l Goe D-l Goe de Ion Luca Caragiale 1900 Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai. Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a ... c-a zburat cu pamblică și cu bilet cu tot. Dar avea bilet... - Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița. Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; daca nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație. - Dar ... alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle... în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... dânsa, ș-a căzut moartă în mijlocul lor! Și eu n-aveam pe nimeni decât pe ei. Mă simțeau din depărtare. Și de nu puteam să le dau îndestul, știi, ca oamenii, mă credeau. După ce se jucau pe lângă mine, plecau mulțumiți, care încotro apucau. Și începu să plângă. — Ce să mă fac, vai de zilele mele! La un miez de noapte, ce să mă pomenesc... cu el, câinele... începu să dea cu sabia în ușă, apucat de alte alea. Striga cât îl lua gura: Turețchi duh! turețchi duh . Astă-noapte, abia adormisem, și tresării din ... el o și deschise, îndată ce mă zări, mă cuprinse, nene Tămăduene, în brațe... Mă zmâcii din mâinile lui. Îmi dădu la picioare și începu să se roage: Dușinca! dușinca . Era beat. I-am înfipt pumnii în ceafă și l-am repezit pe ușă afară. — Nu e nimic, Susano, nu e nimic, îngânai eu, neștiind cum s-o mai mângâi. — Ei, nu știi dumneata cum se uită la mine! E mai blând, ce e drept. Aș vrea să fie rău ca o fiară, cum era și mai nainte. Dumneata nu ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... lună", un tânăr ușuratic Ce scrie cărți cu versuri, — ei și?... ce-mi pasă mie, Că eu doar nu sunt membru de la Academie, Să stărui ca să-i deie vreun premiu, la-mpăcare, Și-apoi câți fac oferte și care mai de care!" Nu, scumpă domnișoară, nu chir Sotir, băietul De care este vorba nu face pe poetul, Și chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime, Vă jur că până astăzi nu le-a citit la nime. E drept că trece strada cu pașii cam nesiguri. Și ochii câteodată îi ard aprinși de friguri, Și ... osândite cu el să se-nmormânte! Se spulberă-n risipa țărânii o comoară, Și nu-i întâiași dată, nici cea din urmă oară. Câți tineri ca și dânsul nu cad așa, victime, Că nime nu-i cunoaște, și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz pe nimeni de-această nedreptate! Nu
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... de suflet Scumpăr de-a mele greșele, să-mi dăruiești fără lipsă De-a tale viață dătătoare, fără de prihană taine, Să-m cuminec făr-osândă, să mâi precum ț-au fost zâsa Întru mine, ticălosul, să nu mă găsască sângur, Fără darul tău, vicleanul, să m-apuce fără veste Și rătăcit să mă ducă de l-al tău dumnezăiĂ©sc grai. Pentr-aceea caz la tine și strig cu multă căldură, Cum ai priìmit pre curvariul ... au venitu-ț, Mă priìmește, milostive, pre curvari, pre nesățosul, Cu de suflet zdrobiciune, îndată ce ț-am venitu-ț, Că știu, Doamne, că nu-i altul ca eu să fie-n greșală, Nice-au lucrat nice lucruri ca de mine ce-s făcute. Ce iarăș o știu ș-aceasta că greșele cât de mare, Nice multul de păcate întrece, Dumnezău svinte, Pre-a ... acmu și-ntru toț vecii. [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON METAFRAST LA CUMINECĂTURĂ] Carele-m dai hrană carnea ta de voie, Foc fiind și pârjolind pre nedestoinici, Să nu mă pârjolești, nu
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
... ți un fior. Doi ani un cap de vrajbă între școlari, studenți, Învățători, tovarăși și clase îngălai; Batjocură-ți făcuseși din cei mai eminenți, Nimic nu învățaseși și toate defăimai. Doream să-ți văz sporirea: cu multă îngrijire La împărțiri de cinste de privitor mergeam: Ca demoni de ispită l-a tainelor sfințire, Așa piereai din școală, ș-aci nu te vedeam. Te întrebam adesea: de ce la cercetare Nu ieși și tu ca alții, părinți să veselești? De ce nu te îndupleci l-a școalei regulare, Să simți de datorie, c-așa mai mult sporești? C-o gură mușcătoare, c-o buză d-ironie Îmi răspundeai, păgâne, că n-ai ce învăța ... se ivi. P-oloaga-ți poezie și proză-ntortocheată Pierdeam ceasuri și zile a ți le zdreveni. Te scoli; dragostea-n mine creștea ca răutatea-ți Și punga-mi — dar ce pungă! că pungă nu aveam — Aluzie la semnele de nebunie ce de atunci da ingratul. Mâna-mi ți-era deschisă să-ntreme sănătatea-ți, S-acopăr goliciunea-ți, și datorii făceam. Am martori neguțtorii și trupu-ți de viperă, Ce simte și ea frigul, iar când ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... meu prieten. Pașadia nu zise nimic. - Da, urmă Pirgu, leșinându-și și mai mult glasul și privirea, are să fie atât de frumos! Eu am să-ți duc căvălăriile pe pernă. Și, la șapte ani, la parastasul cel mare, când au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta, se gândea aiurea. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. Rămânând de tânăr singur în București, de capul meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte ... sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu știuse să aștepte și să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... a trebuit să mă duc la Iași pentru vânzarea pădurii celeia... La întoarcere, mi-ați ieșit înainte, voioși... Vă înțelegeați bine voi amândoi. Apoi adăugă ca încheiere: Iaca, eu n-am înțeles-o niciodată pe nevastă-mea. Nici ea pe mine, nu-i vorbă. Filip se uita departe, cu ochii umezi. Un dor îl îneca, îi oprea parcă inima să-i mai bată, îl făcea să sufere grozav. Și tocmai acum glasul lui Toma răsărise dintr-o lume de vrăjmășie. Nevoia unei spovedanii, a unei spovedanii făcută nu din credință, ci dintr-o mândrie haină, dădea mereu răsunet cuvintelor lui: — Dumnezeu să mă ierte, dar parcă nu eram făcuți unul pentru altul. Filip îi răspunse, stăpânindu-se: — Nu ți-ai cunoscut femeia, cum nu-ți cunoști nici una din cărțile acele, din biblioteca pe care n-ai deschis-o niciodată. Toma sorbi din pahar și răspunse: — E adevărat ... — Pentru că ai deschis singur vorba, vorba care nu te costă parale. Eram hotărât să ți le spun demult încă, deși ar fi trebuit să