Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA O PIATRA

 Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 356 pentru CA O PIATRA.

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... ntr-adevăr, privindu-mă în oglinda de vis-Ă -vis, încremenii de spaimă: toată fața mea, părul de pe cap și pieptul erau aco­perite, ca de o scoarță, de sânge închegat. Nu mă putui dumeri: visez sau aievea mă aflu în așa hal? Dar câteva picături de sânge, ce începură a ... un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o față palidă, brăzdată de tainice chinuri. Pielea feței lui semăna cu o hârtie galbenă, iar peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean stinseră focul în puține minute. Atunci medicul, plecându-se, cercetă pieptul sinucigașului, constatând subita lui moarte ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când ... serios în viața unei femei, Dridri a scris amicilor săi un soi de circulară enigmatică în care le zicea: „Adio! Plec într-o călătorie la care am visat adeseori; mă duc să cunosc o lume nouă de unde nu cred că m-oi întoarce printre voi. Nu vă încercați însă ca să ghiciți care-i acea lume; cunoștințele voastre geografice nu se întind până la marginile ei!“ Până a nu descrie însă ... mult favorurile publicului. Autorii dramatici scriau roluri vesele pentru dânsa, siguri fiind de succes; jurnalele o lăudau numind-o DĂ©jazet II, însă camaradele sale o considerau cu invidie ca pe ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma dacă ai scoate o singură piatră, -- Iașii, încă o dată, până în 1830 nu era cunoscut lumii decât din buletinele armatelor imperiale rusești și, în cercurile literare, din câteva relații scurte și nu tocmai ... simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe ... ulițele lui furnică lucruri de la țară, lux îmbelșugat, echipaje repezi, livrele, toalete pariziene ori vieneze, zdrențe franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... care trebuie să-și cântărească toate vorbele ce rostește și să probeze tot ceea ce afirmă. Ei bine, Domnilor, repet sus și tare că medic ca Lancereaux n - a mai fost altul. Și această afirmație o voi demonstra, cu probe palpabile, în lecțiile vii­toare. Pentru moment, rețineți faptul că, nici înainte de Lancereaux, printre medicii celebri, ca Lannec, Trousseaux, Rayer - nici în timpul său, printre cole-gii săi renumiți, ca Charcot, Potain, Bouchard - și nici printre me­dicii altor țări, ca Bright, Addison, Virchow, nu găsim pe nimeni care să-l egaleze, ca observator fără seamăn și ca spirit științific extraordi­nar [2] . El singur a înțeles importanța noțiunii de cauză și a pus medicina pe drumul unei adevărate ... vin să vi le împărtășesc. Lancereaux, murind, mi-a lăsat mie greaua po­vară de a duce la bun sfâr­șit o carte [3] , de o importanță capitală, pe care n-a avut vremea s-o termine. În același timp, mi-a dat și sarcina morală să fac cunos­cută lumii opera lui, care e imensă. Dar, ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut

... Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura. - Ce ne facem noi, babo, zise ... ca s-o îngrijească și s-o caute la boală. D-aia și când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într-un colț, ca și când ar fi fost Matracuca, sora doamnei. Când începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi și auzi tot. Cea mai mare din ... îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dânsul în sus. N-apucară oamenii să bage bine de seamă, și pieriră din ochii lor ca o nălucă. Ba că o

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... vedere, cari nu ating întru nemic nici caracterul organic peste tot, nici diapazonul de expresiune în parte. Orice operă literară este până la un punct o icoană a autorului; dar într-un portret, fie originalul bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael nu este o pânză sau o scândură îmbuibată de nește sucuri vegetale. Sculptorul, pictorul, arhitectul sunt numai artiști: ei lasă vulgului sarcina proviziunii. Istoricul, din contra, el singur strânge, singur scoate ... Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici măcar deviza cea de furcă a dinastiei habsburgice ... muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn de apoteoză, nu mai era; îl urmă fiu-său Selim. El făcu câteva cuceriri; dar victoriele sale, ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două ... mă răzbune de obrăzniciile tale. GALBENUL (uimit de tulburare) : La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine? PARAUA (într-o nespusă mirare) : Cu tine! Ce fel? GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele) : Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se înece la Sulina... Toți se rugau lui Dumnezeu ca să-i scape.... PARAUA: Așa este, bine zici. Eu tremuram de frică și, deodată, zuruind cu disperare, m-am aruncat și m-am lipit... GALBENUL ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

... seamănă cu dânsul. Fecior și tată, când calcă, puntea le scârțâie sub picioare. La joc, Tudoroiu se face mai mult Toderică decât Toader și ți-o duce și frământă, încât să pui rămășag că ți-ar putea juca pe urzeală fără ca să-ți încurce firele. E bun la veselie, deschis cu flăcăii, darnic unde-i vorba să se arate și prea mult îi place să șuguiască ... Toderică se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele și moșnegii se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu totul fără nici un temei nu sunt însă nici vorbele ... Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... se petrece. Vă canoniți unul pe altul degeaba: nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. DRAGOMIR: Ea m-a luat ca să aibă cine să-i ție soroacele de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei și până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci și până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta și cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aș fi iubit-o!... Și mai în sfârșit, înțeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă ... un loc cu stafia lui... Așa! Asta n-o să mai meargă mult! ( Anca intră din fund încetinel, se oprește în ușă și ascultă ; Gheorghe o vede și face

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... plătești de regulă sub forma unei adânci suferințe, și când ți-ai câștigat testimoniul absolut, ai ajuns adeseori la sfârșitul vieții și este prea târziu ca să te mai folosești de el. Singură știința, în înțelesul strâns al cuvântului, ar fi chemată să aducă aici o îndreptare. Căci o notă caracteristică a științei este anume de a prinde și de a rezuma rezultatul a mii de ... timp și de puteri. Din care cauză între adevărata știință și între viața practică nu poate fi niciodată antagonism, ci trebuie să fie, din contră, o continuă înlesnire reciprocă. Însă de două mii de ani, de când se tot vorbește de o știință a sufletului, rezultatul este până acum o desăvârșită neștiință în cele sufletești. Una din cauzele acestei lipse de progres într-o materie așa de capitală este tocmai acea curioasă alergare după întrebările cele mai complicate înainte de a se fi asigurat răspunsul la întrebările ... la unele obiecte la altele, să observi cu luare-aminte pe cele principale, și cine știe dacă în aceste condiții vei avea vreodată timpul necesar ca să-ți faci ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și ... nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și ... Când mișcarea, altfel trecătoare, a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar aceasta, intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei este atunci o datorie a poetului,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>