Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ACEASTA

 Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 1797 pentru CA ACEASTA.

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc nebunatic al tinerețelor sale. Eleonora, această păsăruică, cântând și cochetând, ajunse în scurt timp a fi copila de modă a Iașului ... care, intrând în odaie, depuse o sărutare cu zgomot pe fruntea ei. Dă-mi voie să-ți prezint pe vărul meu Petru, un provincial rușinos ca o fată mare. El a ieșit din cărți ca să între în lume; te rog să-l numeri între amicii tăi. Poate vei izbuti să faci ceva dintr-ânsul. Această prezentare originală puse pe ... în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest izvor nesfârșit de convorbire. Amorul, zice lumea, e o costișă înflorită pe care luneci răpede, căci la fiecare pas întâlnești câte o minune. Eleonora, deprinsă ... în ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... nădejdea vieții noastre..." Mai accesibilă gustului obștesc va fi — în înțelesul celor arătate în rîndurile precedente — înfățișarea preotului și a plugarului ca figuri patriotice. Apostol îl și numește poetul pe bătrînul popă, care „de cîrjă sprijinit răsare la portiță": „Moșneag albit de zile negre, Așa ... mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa de familiare; cînd mai cetim strofe ca acestea: „Domol purcede glas de schije De la clopotnița dm deal, Să povestească lumii jalea înstrăinatului Ardeal", sau „Și cîtor cîntece la joc ... veri Cu fata popii Irimie", ne aducem aminte de farmecul poeziilor lui Eminescu, în care pentru întîia oară s-a ivit această particularitate ca un criteriu de măiestrie Umbistică. Am citat atîtea exemple din volumul de care ne ocupăm pentru a lămuri precît ne este cu putință ... cupa pe fereastrâ. Și-aș aprinde-atuncea satu, Să-l văd parâ vîlvătaie... Ochii vineți foc să-i arzâ, Măi crîșmare Niculae." Dacă am adus ca exemplu și această poezie, este anume pentru veselia ei zburdalnică, exprimată în forma cea mai potrivită și ca vorbă, și ...

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

... îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să ... a lor frunte despletită Îți întovărășesc pașii pe-o carare mult iubită; Când zefirul care-n șesuri de abia răsuflă lin, Pintre frunze se aude ca un gemăt de suspin; Toate chem la reverie, toate plec la îndurare, Și-n răcoarea acea dulce inim-află stâmpărare. Căci condusă de natură spre ... umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru în uimire am rămas, Nu bag seamă că deasupră-mi vijelie se stârnește, Sau că soarele apune, ori că tunetul vuiește, Și c-a ... multă alinare la a inimii durere, Și sub vălul său natura are-o mai vie plăcere. Toamna veștedă și tristă are iarăși frumuseți Ca și omul ce ajunse ale vrâstei cărunteți. Când din văi cu turbăciune achilonul se rădică, Și când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești, dar ușor le coboară. N-a trebuit decât o singură clipeală ca să fiu aruncat tocmai la fund, în noroiul unde mucezesc făcătorii-de-rele... Închis, tuns la cap, îmbrăcat în haine proaste, hrănit cu mâncăruri de ... Sute de ochi se ațintiră asupra mea, ochi fără milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat ... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani de închisoare... rostiră în glas mare judecătorii cu fețele posomorâte, îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de la ochi, își dreseră creții de la rochii și, zâmbind cu gingășie în dreapta și ... feciorul meu Ion cu o talancă în mână, sunând și strigând cât îl lua gura: Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în ...

 

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul

... de fostul mare vizir Midat-pașa în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată, că nefiind încă de față interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei ... explic. Ce sunt eu ? O voce. Un zevzec ! Prezidentul trage clopotul și chiamă la ordine. Zăuc-aga. Nu sunt mai mult decât un deputat, și ca atare nu pot lăsa suveranitatea națională să fie câtuși de puțin atinsă. Am citit și am răscitit și am văzut, că în materie de drept ... ce când te mănâncă te scarpini. Toată Adunarea. Bravo ! (aplauze prelungite). Zăuc-aga. Afară de asta, credeți că aș fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră de giaba ! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două și cu două fac patru, și că ... de altă parte părerile tutulor autorilor, despre care era să vorbească interpelatorul - Adunarea, deplin luminată asupra chestiei, dă în judecată pe fostul mare-vizir Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

... de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei ... Ce sunt eu? O voce: Un zevzec ! Prezidentul trage clopotul și cheamă la ordine. Zăuc-ag Ă : Nu sunt mai mult decât un deputat, și ca atare nu pot lăsa suveranitatea națională să fie câtuși de puțin atinsă. Am citit și am răscitit și am văzut că în materie de drept ... când te mănâncă te scarpini. Toată Adunarea: Bravo! (Aplauze prelungite.) Zăuc-ag Ă : Afară de asta, credeți că aș fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră degeaba! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două și cu două fac patru, și că în ... altă parte părerile tutulor autorilor, despre cari era să vorbească interpelatorul — Adunarea, deplin luminată asupra chestiei, dă în judecată pre fostul mare-vizir Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... degradare a teatrului național și care abia se poate juca la târgu Moșilor. Acesta se chiamă Noua Direcțiune! Indignarea civică din care pornește acest document o cunoaște istoria literaturii române din alte diverse izvoare, cu prestigiu mult mai înalt decât simpla anonimă; ceea ce ne arată, foarte prețios, cum ... fel de al șaselea simț, mai delicat decât toate celelalte: simțul cultural național. Domeniul acestui simț este domeniul pasiunilor celor mai vehemente ale domnului X. Ca toate pasiunile, chiar cele mai nobile, și pasiunile acestea, caracteristice Domnului X, îl fac pe acest domn să greșească. De exemplu, în rezistența lui dârză, național-culturălă, față cu râsul artistului Caragiale. Domnul X nu vede că e imprudent să arate ... X e al unei majorități, el are norocul să pătrundă, în fugă și vremelnic, chiar prin capete bune. Așa a fost cu putință ca Gheorghe Panu să iscălească aceste vorbe ciudate: Caragiale, de aproape douăzeci de ani, n-a mai scris altceva decât oarecare siluete și tipuri ... fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, acum ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia

... sale. Această flacără cerească, ce revarsă dulcea ei lumină peste primăvara vieții omenești, cu toate că se stinge la bătrânețe, ne urmărește încă și atunci ca lumina unei stele, ce se pierde în albastre depărtărri. Activitatea inspirației nu poate fi încătușată nici de vreo forță apăsătoare, nici de goala mizerie; acest ... pe natură :I. Un unchi și trei nepoate . II. Trei bunici și un nepot . E) Insula Sahalin, Țara misterioasă a exilaților , roman contemporan, ca apendice la opul lui Kennan. F) Caleidoscop literar : I. Luxul . II. Istoria unui țânțar . III. Istoria unei muște . IV. În vis și aievea . V. Stafia ... regele României, conferin¬du-mi în anul 1895 pentru scrierile mele literate medalia „Bene merenti“, m-a încurajat să iau deciziunea, ca pe viitor, cât mă vor sluji încă puterile mele intelectuale, să mă consacru exclusiv literaturii române. Poate că limba din scrierile mele române va face ... aceiași camarazi, care m-au întovărășit și la prima mea excursiu¬ne, pe care am descris-o în limba rusească, precum amintisem mai sus. Doresc ca amintirile mele să deie vânătorilor români, care nu cunosc încă Basarabia, o idee despre bogățiile ce le-a conținut ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... și apoi iară se culcă. Dar, când să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai urâcioase: unele miorlăiau ca mâța, altele covițau ca porcul, unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai știa ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, se ... pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părțile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost și ... leagă la un loc, tot câte două-trei, după cum își știa meșteșugul. Dar, până la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă ... înveți tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă spurcat ce ești! Și apoi, dându-i drumul, "na!" fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată de pensiune, ar trebui să fii mai bărbat. Un pahar de vin este furat din buzunarul doctorului; vinul îți dă sânge, te face ... un chip fermecător de către cei șireți și răi. Am băgat de seamă însă că cei cu viții, dacă au și ceva bun în ei, acest bun îl ascund cu îngrijire, de teamă d-a nu fi concurați în ce le-a mai rămas ca valoare. Astfel, vă previu că eu am avut și am o patimă primejdioasă, pe care am păstrat-o cu îngrijire numai pentru mine și am ... nasului sunt reci, și stând ghemuit în plapumă, simț, gust cu plăcere, mă îmbăt din căldura care să înconvoaie după trup, între mine și plapămă, ca o vată moale și căldicică. În această căldură mă afund ca într-o baie încropită. Închiz ochii, răsuflu ceva mai greu, dar nu adorm. Între a dormi și a fi deștept este ...

 

Ion Luca Caragiale - Un artist

... o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a lumii întregi în bietul nostru suflet, decât divina muzică? — vagă și vastă ca și lumea, ca și aceasta nepătrunsă și fără alt înțeles decât înțelesul cel mare și singurul— armonia... De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa ... grăunțe zăcute-n rom. Am văzut într-o dup-amiaz de vară, în fața prăvăliei, pe desfrânații aceia beți turtă, făcând mustră și defilând soldățește, ca doi muscali pe două cărări, pe dinaintea unui cățel, alb și creț, muiat în boia de băcan pentru roșit ouă. Samurache stetea sluj, cu o ... urma cocoșilor de colo până colo și înapoi și iar, tropăind voinicește cu piciorușele lor goale pe paveaua încinsă de soarele de vară... Și pentru ca parada să fie deplină, o adiere de seară — ce binecuvântare după o zi de arșiță! — făcu să fâlfâie mândru dasupra tutulor acestor bravi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>