Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT SE POATE DE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 635 pentru CÂT SE POATE DE.
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult. Era în 1907. Fusesem greu bolnav în ... totuși mai mult chiar decât cei adevărați, acel mic peisaj melancolic înfățișându-mi o oglindire a sufletului meu. Mergeam la muzeu foarte des. Cât de cufundat eram în contemplarea cadrelor nu treceam cu vederea nici pe oaspeți, interesanți uneori, așa că printre ei băgasem de seamă că se află nelipsit un tânăr, care, acolo mai ales, ar fi atras privirile oricui, căci despre el s-ar fi putut cu drept zice că-l ... veacuri, adevărata asemănare, fără a li se putea bănui măcar, în vreun fel, cu aceia de cari îi despart prăpăstii
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... iar ai sclintit-o, Mărico dragă; dar noi stăm de vorbă și ziua trece. TOMA: Și soarele ne prăjește. ȚĂRANII: Și sămănăturile pier. ȚĂRANCELE (văitându-se): Pier, pier, păcatele noastre! Ce-o să devenim?... O să ne moară copiii de foame! MACOVEI: Tacă-vă ciocul, gaițelor!... decât ați urla, mai bine v-ați apuca să faceți descântece de ploaie. MĂRICA: Că doar noi nu suntem vrăjitoare ca Baba Rada, din căsuța aceea... Numai ea știe să facă vrăji și să tragă-n bobi ... și să dezlege norii... MACOVEI: Da de unde știi, jupâneasă, că Baba Rada descântă de dragoste cu ulcica? Nu cumva... MĂRICA: Ferească Dumnezeu, bărbate, nu se află! dar toată lumea știe că Baba Rada citește și-n stele... și-i carte de tobă, asta... tobă de carte. MACOVEI: Tronc, Mărică!... Oameni buni, hai să ne mai sfătuim cu părintele Pricochi și să-l rugăm să mai iasă cu icoanele. TOȚI: Hai ... Oloagă de-o cârjă?... BABA RADA: De-abia-mi port tinerețile, cu ajutorul cârjelor... și mi s-a frânt una astă-noapte. PEPELEA:
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu Capitolul I - Confetăria lui Felix Barla Toate orașele care au ambiție de a se numi capitalia unei țări mari sau mici, fie imperiu, regat sau chiar principat, au câte o primblare favorită; aceasta este locul plăcut unde se adună gloata de bogați sau de acei care vroiesc a fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când de multe ori ea este foarte amestecată. Așa Parisul are Câmpii Elisei și Redul de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o ... auzi încă un dulce cuvânt din gurița iubitei, se adună la confetăria dlui Felix Barla. Dar
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... fluierul meu, Și să nu mai cânt pe dânsul Doine vechi; îmi vine plânsul, Când știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai de aur! Și spun cum că poți vedea Alte lumi, și-acolo, Doamne! Într-un an sunt două toamne Și nu cade iarna grea; Ba mai ... că plânge-voi mereu; Vai, putea-voi trăi oare Fără miei, fără mioare? Tot cu dorul eu să fiu? Tot cu jale fără seamă Și de tată și de mamă Eu nimica să nu știu? De părinți, de
... tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la gânduri de primejdia lui și-i zice surorei-mea Anicuța: — Lucrul nu se știe, poate cu bună seamă ne gonesc. Oricum ar fi, Anică dragă, ia tu, frate, banii, pune-i în poală și du-te de te ascunde după o tufă. Dacă s-a întâmpla de or sări blestemații, apoi tu s-alergi la mama, să-i dai banii și să-i ducă la primar. Numai tu cată, să nu cazi ... mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era ... ...
... tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la gânduri de primejdia lui și-i zice surorei-mea Anicuța: — Lucrul nu se știe, poate cu bună seamă ne gonesc. Oricum ar fi, Anică dragă, ia tu, frate, banii, pune-i în poală și du-te de te ascunde după o tufă. Dacă s-a întâmpla de or sări blestemații, apoi tu s-alergi la mama, să-i dai banii și să-i ducă la primar. Numai tu cată, să nu cazi ... mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era ... ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... uiți a ta durere și vocea să-i asculți, Și mult mai sus de secol, râzând de calomnie, Să te ridici deodată pe brațe de adulți, Vărsând în a ta urmă torente de-armonie, La care să se-nchine dușmanii cât de mulți! Puteai, râzând de versuri la front aliniate, Să țeși o nouă pânză de rime zdruncinate, Și-ntr-însa să amesteci real cu ideal, Făcând pe a ta Muză în clipă să creeze Taverna-n care vinul ... în care vibra melodioasă, A îngerilor voce din doma radioasă, Puteai s-o faci celebră, cântând pe-al ei mormânt, Și-n Rolla, de la ceruri, să cazi pân' la pământ, Iar fata să-și deșire cu mâna ei roz-albă Monedele de aur cuprinse într-o salbă, Și dându-le lui Rolla, acelui desfrânat, Să-i zică: ,,Ia-le, du-te, și joacă-le, căci poate, Norocul să se schimbe precum se schimbă toate!" Dar Rolla să-și golească paharu-nveninat, Să-și dea a lui suflare cu ziua ce se ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... încadrată într-un păr aspru și des, de coloare castanie bătând în roșcat ruginiu; bărbia și buza încadrate asemenea în niște mustăți și o barbă de același fel și aceeași coloare. E îmbrăcat într-un chip neobișnuit în orașele europene - haine de dimie groasă, tivite cu șiret de lână, dar croite tot nemțește, însă cam nepotrivite pe trup; pe dasupra, un fel de ipingea de aba pentru vreme rea; în cap, o șapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele, cum sunt șepcile birjerești; în picioare, cizme mari, răspândind mirosul caracteristic al iuftului rusesc îngrijit cu untură de pește. Acest tip exotic, de o înfățișare foarte hotărâtă și energică, atrage firește atenția de argus a celor trei tineri confrați, cari-și schimbă, ca niște fulgere, priviri arzătoare de mirare și curiozitate. Tipul se duce la o masă mai departe de ei, lângă fereastră, trage cu precauție perdeluța - care, în compartimentul unde se servesc unele feluri de bucate și cu jumătatea de porție, stă totdeuna dată la o parte - și dă să se așeze pe scaun. În mișcarea ce face ca să-și ridice vingherca de la spate așezându-se, îi cade din buzunar, făcând mult zgomot, un revolver de ...
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
... cercare A tâmplărilor trecute Ce au văzut, deși pe mare Erau vânturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând de urme rele, Au zis cătră paserele: Feții mei, deși în pace Acest lucru azi se face, Nu e bun și-mi pare rău Despre voi, pentru că eu, La tot cazul neplăcut, Peste mări pot să mă mut. Videți acea ... zi în zi, Neamul vostru va stârpi! O, profită tot de rele, Ni dai sarcini foarte grele, Toate paserile-i zic, A privi poate un ogor, Cât să nu-i rămâie un spic, A lăcustelor popor! După săptămâne opt, Iată cânepa s-au copt. Rânduneaua n-a-ncetat ... Iute crește iarba rea Și cu dânsa a voastră soartă Să-mi urmați amuși măcar, Păn n-agiungeți la amar, Dupre timpul cum se poartă Din câmp când s-or strânge toate. Nu zburdați în cârd și-n gloate. Că atunce, disfătat Omul caută vânat, Lațuri și rețele-ntinde ... ...
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum e misia noastră... că acuma dumneavoastră știți că bietul polițai n-are și el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul... TIPĂTESCU: Firește... PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de ... pe toate astea și aduni rău... PRISTANDA: Doamne păzește, coane Fănică, să trăiți, patruzeci și patru, în cap... patruzeci și patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine știe... TIPĂTESCU (râzând): Ghiță… apoi nu mă orbi de la obraz așa. PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit și naiv): Famelie mare... renumerație după buget mică... TIPĂTESCU (uitându-se la ceas) : Ia să lăsăm steagurile, Ghiță... PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică. TIPĂTESCU: Spune odată istoria de ...