Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT DE CÂT
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 980 pentru CÂT DE CÂT.
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii întrÂînsul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile nu-i mai mergeau strună ca mai nainte; se luă de gânduri, fiindcă el se știa că muncește și mai și decât înainte, și de la o vreme încoa, două în tei nu putea lega. Se spetise bietul om muncind, și să salte și el ceva, te-ași! câtuși de ... zvârlea omul și în dreapta și în stânga, noaptea o făcea zi, da și din mâini și din picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
... Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra ... e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă ... secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea nu a pătruns. . . . . . . . . . . . . . . . . . De n-aș fi simțit poate aș fi și eu în lume Asemene cu alții ce au al ei favor, Ce orbi de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu)
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu) Dorul de Bogdan Petriceicu Hasdeu I Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi! Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n multe lumi străine Cărările ... meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos! III O rază diafană Și undele d-azur De nor și buruiană Lovindu-se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat! Așa-i și doru-n ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că
... sugă-mi-te!" Cel viteaz de ortoman Izbea negrul dobrogean Și cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două, Apoi trupul înghițit, Plin de rane, otrăvit, El în cârcă-l ridica, Sus, la stână se urca Și în lapte mi-l scălda, De venin îl curățea Și cu viața-l dăruia. Apoi, mări, cât trăia, Frați de cruce se prindea [2] Și-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea! [1] Românii au multe crezări în privirea șerpilor, unele întemeiate pe ispită, altele născute din închipuire. Așa găsim în poveștile și în baladele lor ... mândre de împărați, răpite de dânșii. Românii cred încă că pietrele scumpe se formează din spuma gurii șerpilor și că cuiburile lor sunt adevărate comori de briliante și de rubine. Superstiția poporală pretinde că de fiecare șarpe ucis, Dumnezeu iartă un păcat . Sunt câteva zile în an, începând de la Sfântul Petru, în care se zice că ies șerpii la drum. Atunci se face mare ucidere de aceste reptile. Unii șerpi însă au privilegii de a fi respectați, de pildă acei de
Vasile Alecsandri - Doina iubirii
... Vasile Alecsandri - Doina iubirii Doina iubirii de Vasile Alecsandri Trece vara cea-nflorită, Trece vara cea iubită, Și cu dânsa-n altă lume Se duc florile din lume, Se duc toate-n ... Mândrulițo, draga mea, A căzut din cer o stea Și mi-a zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău! Și mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând, Să mă lași a săruta Două flori pe fața ta, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... ți aduc bine ș-odihnă, Ci tot rău, năcazuri și netâhnă. [2] Muritoriul pentru bogătate Plutește pre mări primejdioase, Mărgele și pietrii nestămate Căutând, sau de mari elefanți oase: După-atâta-în urmă sbuciumare, Cade hrană peștilor de mare! Apucându-l poftă de domnie, Să luptă-în gânduri zioa și noapte, Dar' fiindcă sau n-are tărie, Sau proiecturile nu i-s coapte, Cu capu-în urmă vina ... crede, să nu crează, Zâcându-i că mintea-i nebunie, Sâmțirea-i patimă rușinată, Firea-i totdeuna necurată. [7] Iar' când apoi, în tovărășie, Un de-acești a descuvânta-începe, Vai de cel care vede și știe, Vai de care zice că precepe, De trei ori vai de cei ce grăiesc Că mintea-i dar dumnezeiesc. Căci numa muftea din Coran vede, Precepe și știe!... Celorlalți Numa cât li să cuvine-a crede!... Aceștea sunt oamenii cei nalți Ce roagă pre Dumnezeu întrună Ca să ierte gloata cea nebună. Temându-să ... i să facă Purure pentru-a voastre păcate". Ceia dau, ceștea iau, blagoslovesc Și la toți raiul făgăduiesc. [10] Așa, ce-au rămas de ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur împrejur — și... cere mâna bujorului de fată. E estetic, fiind natural și logic... Ceea ce se numește le coup de foudre (dragoste ca trăsnetul) se explică mai mult decât la orașe la țară, unde nu se pomenește încă de paratonere... Mâna cerută este, după nazurile de rigoare ale copilei, acordată... Nuntă mare cu descripția amănunțită a tutulor străvechilor datine române, atât de originale și de pitorești... Și eroul e fericit. „Uf! am scăpat de pustiul lumii!" Zicând acestea, dă să-și îmbrățișeze nevasta, de față cu atâția veseli nuntași. „Astâmpăr'te, mă! loì-te-ar!..." zice pudică Neacșa, ferindu-se de indiscreta pornire a legitimului și repezindu-l cât colo... Toți nuntașii fac mare haz, iar înțeleptul bătrân, moș Oancea Tureatcă, un fel de „povestea vorbei" în carne și-n oase, zâmbind cu adânc înțeles, șoptește: „Vezi ce face pustia de dragoste, vere?... Aolică, ce-am ajuns, să iubim pe subt ascuns!" Și așa se sfârșește frumoasa povestire la fila o sută — prea degrabă!... păcat ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l ... Crucea-i a bătrânilor, Busuiocu-a fetelor, Sănătatea a tuturor. III Sculați, stăpâni, nu dormiți, Că nu-i vremea de dormit, Ci-i vremea de-mpodobit. Scoală, stăpână, slujnicele, Să aștearnă mesele, Să umple păharele, Că vă vine Nașterea, O Naștere de Împărat Al lui Hristos Cel Luminat În giulgiuri înfășurat. Vine Domnul Dumnezeu Cu o ceată de îngeri, Făcând slujbe și cântări. Vine Domnul Dumnezeu Cu o ceata îngerească, Pe diavoli să-i biruiască. Vine Domnul Dumnezeu Cu Vanghelia deschisă, În mână ... făclia aprinsă... Când Dumnezeu se năștea, Rouă peste câmpi cădea, Prin păduri lumini ardea, Din nuiele — luminele. Dumnezeu așa zicea: — Pomeniți Nașterea mea. Cât de rar, în zile mari! IV Ce seară-i astă-seară? Aceasta-i seara de ...
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română
... deci o societate în care nu se vor subscrie acțiuni, ci poezie sau proză frumoasă; nu se vor mai tăia cupoanele cu folos, ci versurile de prisos, și în adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărți aplauze și complimente. Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine și mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligați a ... mai alese. Nu vrem să zicem, Doamne ferește, că limba română n-ar fi cumva în stare să exprime toate cugetările și simțirile, fie ele cât de înalte sau de adânci; nu, dar limba franceză este o limbă deja aproape cristalizată în formule precise, așa că orice minte găsește în repertorul de formule franceze pe aceea care-i trebuie în orice ocazie. Așa se explică ușor cum atâtea domnișoare au aerul că spun ceva când baraguineazăfranțuzește. De ... hotărât a nu citi decât foarte rar sau chiar de loc — pentru că desigur nu poate fi vorba de citirea publicațiilor politice, ci de
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă ...