Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ASCULTA
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 920 pentru ASCULTA.
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Prolog (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Prolog (Iosif-Anghel) Prolog de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel la „Sonete rusticaneâ€� Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. Să pui într-însa viața rusticană Cu disciplina ei patriarhală: La opt te culcă și la trei te scoală, De vrei să cânți natura suverană!â€� Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene! Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Și-oi căuta să fiu la înălțime Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac Cu patru strofe, cinci perechi de rime, C-un boz și cu o pană de
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Anghel - Spre Cythera
Dimitrie Anghel - Spre Cythera Spre Cythera de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , 5 martie 1910 O, ascultați chemarea primăverii Și dacă mai puteți veni cu mine, Luați-vă ghirlănzi și mandoline, Să ne-mbarcăm spre insula Cytherii... Veniți acolo unde palmierii Împresură un templu în ruine, Spre care-atrași de farmece divine Plecau și nu mai reveneau năierii... Profiluri fine, dulci iubite moarte, Treziți-vă prin farmecul cîntării, Veniți, o jertfe-a tristei mele arte Ca să plutim în voia întîmplării Pînă ce templul va luci departe, Ca un mărgăritar deasupra
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă Statuia lui Cuza-Vodă de Dimitrie Anghel Publicată în 1907 , I, 39, 18 oct. 1910, p. 791—792. În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat ...
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...
Dimitrie Bolintineanu - Țepeș și solii
Dimitrie Bolintineanu - Ţepeş şi solii Țepeș și solii de Dimitrie Bolintineanu Temerea domnește peste București; Popolul îneacă curțile domnești; Căci doi soli veniră de la-mpărăție Și aduc lui Țepes ștreang și mazilie. Toți boierii țării veseli însoțesc Și cu pompă mare spre palat pornesc. Tepeș îi primește într-a sa mândrie. Solii-naintează... — ,,Doamne, pace ție! Însă încetează de a mai domni. Sau te pregătește astăzi a muri!" La aceste vorbe toți sunt în unire Și toți trage pala spre a lui lovire. — ,,Ce? Și voi, răspunde domnul turburat, Cu dușmanii țării moarte mi-ați jurat? Ascultați, voi, care mai aveți simțire De români și lacrimi în nenorocire! Viață și domnie le nesocotesc Ale mele lupte vouă-o dovedesc; Însă țiu la țară, țiu la neatârnare; Țiu ca să-mi fac neamul lăudat și mare! Am fost foarte aspru, și-ale mele mâini Au vărsat atâta sânge de români! Dar al vostru sânge ce mi se tânjește, Îl plătea cu lacrimi cel ce vă vorbește. În mijlocul celor ce mă-nconjurau. Și pe o coroană țara lor trădau, Nu puteam într-altfel face eu unire, Ca să scap ...
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și mai bine-mi pare. Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare." Zice. Late valuri cetele-i pornesc. Pulberea se-nalță, armele lucesc. Domnul pune oastea sub trei capi de țară. Avangarda pleacă... Lupta-ncepe-amară. Numărul lor mare pe moldavi îi strânge. Soarele s-ascunde sub un nor de sânge, Noaptea împrumută zilei val de dor, Negură și pâclă pe pământ cobor. Cum din munți coboară două repezi unde, Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde, Apoi preunate, pe un singur pat, Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat. Astfel se-ntâlniră ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii stau și-ascultă larma depărtată! Cu trei alte armii cred că-au să combată. Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește ...