Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APĂ DE MARE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 632 pentru APĂ DE MARE.
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n ... preot... să vă trăiască! dar așa copil sucit n-am mai văzut! Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai când se făcuse copil de-nvățătură... De una, mai bine pentru ei: mare bucurie n-aveau să capete dupa urmările lui. Bunică-sa despre tată l-a luat pe copil la oraș și l-a ... A slujit băiatul cât a slujit, când mai bine, când mai rău. Într-o seară, băcanul a încărcat un coș mare cu fel de fel de mezeluri și cu vreo douăzeci de sticle de vin, să le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ...
... rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea ... peste fire, Un chip care vă-ntrece, și-mi place și mai mult!" Până nu o văzusem, pân-a nu o cunoaște, Eram de nopți, de zile, de toate dezgustat. Vremea ce-acuma zboară părea că se târaște, Anii, ca o povară grozavă de purtat! Vântu-mi părea suflare zadarnică și rece, Cerul ca o câmpie de care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare ... lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zâmbind, De cele dintâi ceasuri, de-ai săi fii ocolită, La soare, ce-o urmează, cu dragoste privind. Zefirul, o ființă
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea ... părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de ... rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, Câte-nțelepte-asemeni, Câte cu moartea s-au ales A fi surori de gemeni. Câte amoruri se jurau Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa Și nici chiar ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... Andrei Mureşanu - Glasul unui român Glasul unui român de Andrei Mureșanu Informații despre această ediție La ceriu, părinte bune, de caut cu umilire, În darn 'mi este ruga, deșert al meu suspin! Un vierme, de se mișcă, tu scii de a lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era ... născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De n'a păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde
... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns ... s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns', Ș-atunci l-aș arunca în mare
... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns ... s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns', Ș-atunci l-aș arunca în mare
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane. Când se duceau amândouă fetele în sat la șezătoare seara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de ... că a putut săvârși o faptă bună. Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. Părul, cum vede pe fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, grijește-mă și curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte să-și caute stăpân. Și, mergând ea mai departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită și părăsită ... Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă lut și lipi cuptorul, îl humui și-l griji, de ...
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte
... Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte Fabule mărunte de Cincinat Pavelescu I Greoi aleargă un măgar Cu fruntea-n jos, cu pasul rar; Și iepurele, când îl vede, Ușure-n urma-i se repede ... și-l întrece, dar... Morală: Ce mare grozăvie Să-ntreci pe un măgar! II Doi șerpi au întrebat o stâncă: Ce-ți face stropul mic de apă? În fiece minut mă sapă Încet-încet și mă mănâncă! Dar ea ca noi nu are dinți Să te mănânce; stâncă, minți! Și stânca le ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... traistă, vreu să am ceva merinde, Căci plec mâine dimineață. Mâine seară unde-i fi? Îl întreabă Veronica. Dar eu nu știu, poate aci! Dis-de-dimineață pleacă cel voinic la drum. În fine Se făcu ziuă și timpul prânzului cel mare vine. Veronica-și ia coșarca: pune borș și-un mălai rău Și-apoi pleacă, ca să ducă de prânz la bărbatul său. Când a fost de holdă-aproape, se cârligă de spinare, Prinde-a geme, scapă lacrimi, blăstămând în gură mare Toate boalele din lume. Vai, bărbate, stau să mor! Am dureri de cap, am junghiuri, toate oasele mă dor! Mă dor ochii și grumazii: tusă, trochnă și lingoare, Lângă ele, friguri, junghiuri de la cap pân la picioare! Numai Dumnezeu mă știe cum trăiesc, ca vai de mine! Ah, vezi cât sunt de pierită? Nu mă vezi tu, Constantine? Nici n-am fost în stare măcar de mâncare să îți fac, Căci de ieri, de pe-astă vreme, mă tot vaiet, plâng și zac! Constantin cu jale multă, blând, îi zice: Văd, iubită, Că ești galbenă ca ceara și ca ... la gură, prin trei țări împărătești! Sfada-n gură-i când se culcă și cu ea-n gură se scoală: Murmură și mi se-nhoalbă,
George Topîrceanu - Balada munților
... A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă ... curmăturii, Dormitând pe-o buturugă S-a ivit Muma-Pădurii... Dar nu-i nimeni să-i zărească Trupul hâd și deșirat, Fața galbenă de iască, Nasul - ciot de brad uscat. Nici nu vede, nici n-aude, Doar își scutură pe-o mână Părul ei de vreascuri ude, Fruntea plină de țărână. Și cum stă cu ceața-n spate Istovită lângă trunchi, Rădăcini și crengi uscate Îi atârnă pe genunchi. Negurile-i sug puterea. Ochii-i ... adună, putrezite, Frunze moarte pe poteci. Colo sus, culcat pe-o rână, Stă Negoiul mohorât Cu-a lui negură bătrână Care-i ține de urât. Fulgii-ncep apoi să cadă. Firea-și doarme somnul ei Amorțită sub zăpadă... Iar târziu, la Sfântu-Andrei, Când cobori de la povarnă Printre plopi subțiri și rari, În senină zi de iarnă Vezi departe munții mari Cum își zugrăvesc în soare Piscuri vinete spre cer, Povârnișuri sclipitoare, Brazi împodobiți
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... și eu să mă ghemuiesc lângă dada Irina. (S-aud toaca și clopotele.) REVECA: Mamă Dochio, e vremea la toacă. Adu bostanul fiert și fagurii de miere și ulciorul cu apă rece. DOCHIA: S-aducă mama, bunica maichii. IRINA (către Țugulea): Și tu? Ce stai ca un țap logodit?... Ești mândru... Ai sabie... Și ce-ai ... pentru că sunt multe mă pui pe gânduri... REVECA: Mă băiete că porți părul bălan ca plăieșii , ce spui? Ce gânduri? OANA: Nu vedeți ce de fâșii? Și încă trei cămăși de in, dale doamnei, să le rup pentru slăvitul domn ăl mare... ILINCA: Fa Oană, ție ți-e lene. OANA: Ba... BĂLAȘA: Fa Oană, ție ți-e foame. OANA: Ba... BĂLAȘA: Fa Oană, pe tine te ține ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de ...