Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AI SĂ
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 1886 pentru AI SĂ.
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
... pe toate, și voiu desprețui, insă pe tine nu potu, sum nebunu, anii tineri mi se ducu și o dată cu ei se duce și ai tăi și atunci va fi tărziu, căci o să-ți suveniezi că a fost o ființă care te-a iubit, și chiar atunci blastfemu meu-ți va cădea asuprăți â ... de cella ce te iubesce. Deară ce se zicu, o nu, nu voi să cad pănă acolo, voi să viu in simțiri și să revinu de unde am plecatu. Alaltăieri m-am intălnitu cuservanta D-tale, comunicăndu-mi că eu să iubescu o altă ființă (pe Eleonora), multu v-ați inșelatu, că sărmana fată nici n-a depasatu cu mine in trăsură ... zicu, poate se crezi că m-am supăratu, da, eu nu, sum mai vesel că mi s-a intămplatu această farsă, care mi ai făcutu, căci atunci cănd voiu fi soțul tău ’mi voiu suvena că ai fostu demnă de iubitu, și că ești. Aduți aminte Mari, că dupe cum credu, ai făcutu lectură Romantică, și ...
... lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni. Deci, pârjol și jaf! Opinca hoitul să rămână os Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele Vă-nveliți a voastră ... După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi ... mai vedem în țară cinste, muncă, propășire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe! Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi, Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi! Fii viclean, corupt, sperjur, pune ... vieții mele! Și când vei fi Leu , pisică, scoate-ți ghearele din piele! Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești! Ș-apoi, ca să ...
Mihai Eminescu - Din când în când...
... când... Din când în când... de Mihai Eminescu Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai ... osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când. O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit, Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când, Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când. Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând, Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când, Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins, O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când. Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... dormi. — Ai auzit ceva? — Ce s-aud? — Nimic. Și femeia intră în casă, și omul închise ochii mormăind: — Ce-o fi să fie!... Să nu mai aud: "Mamă, mi-e foame!" Dar cine i-a zis iar: — Ce să faci, dacă n-ai noroc! — Tu ești, femeie? Întuneric. Nimeni. — Doar n-o fi dracul! Și omul adormi mormăind: — Ce-o fi să fie!... Nu se crăpase bine de ziuă, și o gură mare se auzi: — A venit cu mălai, mamă, că mi-e foame ... în sân, ștergarul nu. Și pe când se închina, femeia îl întreba: — Ce mi te-nchini, mă omule? Ce te uiți în sân? Ce-ai adus copiilor? — Muiere, zise el, să arzi cuptorul, să-l arzi pân' s-o face roșu, că am să coc patru pite ș-un purcel. Apoi, mai încet: Acu n-ai să scapi, dimon împelițat! Duduia focul în cuptor. Omul se închina mereu, iar copiii săreau veseli împrejurul mesei, înghițeau cu poftă și ziceau pe rând: â ... — Ce să ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... mai multe nu!... aleargă gonacii și cercetașii în toate părțile, și, de colea până colea, dau de culcușul doftoroaii... și din vorba-n vorbă, ajung să-nțeleagă pe cum că, de ochii lumii și ai bărbatului, s-a dus tânăra la țară, până să se mai potolească bârfelile dușmanilor; dar că și ei îi e dor de părintele, și că noaptea aceea chiar, doftorul are să lipsească, și prin urmare bolnavul poate să poftească. Cum a auzit bolnavul vestea cea de bucurie, a sărit din pat. Când a-nserat bine, s-a ... dus înăuntru, într-o odaie din fundul caselor. Bolnavul, care de atâtea zile suferise de-nțărcatul leacului, având bătaie de inimă, a-nceput să tremure din toate-ncheieturile și atât a zis numa: «Ah! cum te-ai îndurat să mă lași, psihachi-mu!?»(vorbă dulce elinică; adică pe românește suflețelul meu) pe urmă i-a venit rău cu sughiț și s ... și, după el, doi arnăuți cu hangerele scoase din teacă și un fecior cu un șorț alb. — A! părințele; d-ăștia mi-ai fost? umbli noaptea tiptil pân casele oamenilor,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... ca și cum s-ar fi rușinat de ceea ce nu pricepuse. Candian îl lovi, repede și scurt, cu dosul palmei peste piept și începu să râdă. — Nu pricepi? Eu cred că de un an de zile ai priceput. Cosmin tresări și zise răstit unui chelner: — Băiete, castraveți acri! Cu ce să mănânc fleica? — La moment... să viie! Chitaristul cânta o romanță de Cavadia . Roșu, cu capul pe spate, pișca, patetic și cadențat, coardele chitarei. Banda îl acompania, ușor și prelung. Dinicu ... înalte. — O cafea turcească... cu rom!... strigă Candian. — Un tai-fas ... să viiiie! La mo-ment... potrivită... cu caimac și cu romul ei... să viiiie!... — Ești la prima foaie a vieții, continuă Candian, suflând în țigară. Oh! ce bine ai s-o înțelegi! De unde are Mănoiu parale?... Nu știi de unde... Apoi, după o pauză: Cu ce trăiește versificatorul nostru? Cu versurile? Operele lui ... chestie de noroc... Cosmin se uită drept în ochii lui Candian, și în privirea lui era întrebarea: "A ta, te costă? când n-ai de unde, cum te costă?" — Numai eu am fost așa de copil ca s-o iubesc sincer, pe când ea ar trebui ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... ce ospătați, Stați și nu mai închinați, Cuvântul să-mi ascultați Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane, Și la brâie cu arcane, Ca să mergem despre soare Să facem o vânătoare După urși și căprioare, După păsări gălbioare Ce sunt bune de mâncare Și plăcute la cântare!" II Când de zi se lumina ... se-arăta Cu zelar, cu buzdugan, Cu haine de căpitan. Apoi drept la Domn căta Și-n glas mare cuvânta: ,,Alei! Doamne din domnie! Ieri ai fost dat la beție; Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. Ce păcate te-au împins Paloșul de ți-ai încins? Fostu-ți-a silă de tine De te-ai luat după mine. Ori că nu te-ai săturat Pe-a mea soră c-ai furat Și-ai făcut cu ea păcat Făr-a te fi cununat? Dar gândit-ai că păcatul Își urmează vinovatul Și că-n lume orice faptă Are faptă și răsplată?" Și cum sta și cum zicea O frunză de fag ... e mare, căci e Domn, Dar, cât e de Domn și mare, Minte coaptă încă n-are! Hai, copii, de mi-l luați, Prin săbii să-l fluturați, Dar nimic
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... și articularea vorbelor. Apărând în pervazul ușii, ține într-o mână pălăria de paie, cam ghemuită; cu cealaltă mână se ține de nas. — Era să-mi tai nasul!... Știi ce teribil m-ai lovit? — Pardon!... dar nu stric eu... Dacă vârâți așa capul... — Nu face nimic... N-aveți un scaun? — Poftiți. Domnul șade alături de ... s-a șters pe frunte și la nas; pe urmă, aruncând batista la loc: — Mersi! — Domnule — zice impiegatul — zici că ai venit cu o afacere... Mă rog... Noi n-avem timp aici să stăm de vorbă... Nouă ne plătește statul leafă, să lucrăm... Mă rog, ce afacere? — Stăi că-ți spun... E cald al dracului! Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbârnâie ... cătră impiegat: — Daca nu te superi, te-aș ruga... batista... — Domnule! strigă impiegatul; înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici ca să stăm de vorbă; avem treabă; n-avem vreme de conversație... Spune: ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai? — Ce afacere? — Da! ce afacere? — Am dat o petițiune... Vreau să
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... lor era mândru, amândoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor, era vorbă cu lipici și amândoi erau voinici, nevoie mare. Într-o zi se hotărâră să meargă la vânătoare. Împărăteasa se tot ciudea cum să-și cunoască pe fiul său: fiindcă și fețele și îmbrăcămințile fiind la fel, de multe ori nu putea să deosebească pe unul din altul. Se gândi să facă fiului său un semn. Îl chemă și, prefăcându-se că îi caută în cap, îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el. Apoi plecară la vânătoare. Alergară zburdatici prin câmpiile înverzite și se zbenguiau ca mielușeii; culeseră la floricele, se udară de rouă, priviră fluturii ... luat rămas bun de la Siminoc, i-a zis: - Na, frate Siminoc, batista asta. Când vei vedea pe dânsa trei picături de sânge, să știi că sunt mort. - Să-ți ajute Dumnezeu, frate Busuioc, să nimerești cu bine; dară eu încă o dată te rog, pentru dragostea mea, să rămâi, să nu mai pribegești pân lume. - Peste poate, răspunse Busuioc. Apoi se îmbrățișară și Busuioc plecă; iară Siminoc rămase de se uita galeș după dânsul până ... ...
Ion Luca Caragiale - Cum se înțeleg țăranii
... Hei, mă din casă! — Cine? — Tu! — Eu? — Păi cine! — Ce-i? — Cum ce-i? — Păi ce-i? — Ai o scrisoare! — Cine, mă? — Tu. — Eu? — Păi cine. — Ad-o-ncoa! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? â ... porto, mă? — Iaca, porto. — Cum așa? — Păi, știu! — Nu-i plătită? — Ce? — Scrisoarea. — Ehei! — Cum ehei? — Ai să dai, măi! — Ce? — Bani. — Ce bani? — Porto. — Cât, mă? — Ce cât? — Câți bani, mă? — 15. — Cum ... ce, mă? — Nu știu. — Iaca 15. — Așa. — Ei, dă-mi-o! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? — Care ai adus-o. — Eu, mă? — Păi cine? — N-am adus-o. — Păi cum? — Nu-i la mine. — Asta-i! â ... Cum asta-i? — Unde-i, mă? — Cine? — Scrisoarea. — La primărie. — Ba la dracul! — Ba, așa. — Păi, cum? — Să te duci să
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agață de spinarea lui o bufniță. Hâț în sus, hâț în jos, bufnița să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhățase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiță spurcată, și nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, și nu fu nici un chip. Daca văzu și văzu, se hotărî și el a se duce acasă cu saxanaua ... ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap. A doua zi, ce să-i vază ochii? Lângă dânsul în pat, o zână așa de frumoasă, de amuțea și nu știu cine când o vedea; iară la capetele patului ... miros de pârleala pieilor. Și deodată sculându-se cu toatele de la masă, se făcură șapte porumbei. Apoi zâna zise fiului celui mic de împărat: - Ai fost nerecunoscător. Cu bine te-am găsit, cu bine să rămâi. Până nu vei izbuti să faci ce n-a făcut om pe lume,