Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE (LA)
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 654 pentru ADUCE (LA).
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai ... sau a interpela pe Dumnezeu sfântul, precum urmează: Ce putere, Doamne sfinte, ai sădit în ochii verzi! Cu acest boier cărturar rămânem până la sfârșit în poezia tabietlie, care se explică prin scripca și oftatul lăutarului. Pentru a lămuri prin contrast ceea ce aminteam la început, că de versul lui Dosoftei ne simțim, pe unele locuri, literaricește aproape, citez câteva din versurile lungi de 16 silabe din psaltirea bătrânului mitropolit ... marea îi acoperi, Ca plumbul apuseră în apele vehemenți. Într-adevăr, ce o fi vrut să însemne Eliade Rădulescu prin cuvântul a într-aduce nu-mi dau bine seama: Într-aduce, o Potente, Împlântă pe dânșii, În muntele eredității tale În locul, preparat locuinței tale, o Eterne, În sanctuarul, Doamne, edificat de mâinile tale. Aceste versuri ...
Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky
... Eu bănuiesc ce și-a zis d. Pawlowsky. D. Pawlowsky și-a zis așa: nu sunt autorizat să vorbesc; dar mai la urma urmelor, ce-mi trebuiește? pot foarte bine vorbi și fără să fiu autorizat. Ei bine, iată ce nu pot eu aproba la d. Pawlowsky: d. Pawlowsky a făcut rău că nu s-a îngrijit a avea la timp cuvenita autorizare. Căci, în definitiv, dacă d. Pawlowsky tăcea, n-ar fi vorbit. Ei? dacă n-ar fi vorbit, ce mare deosebire? Dar d ... l-ai cunoscut niciodată? — Bine, așa e; nu l-am cunoscut; dar, în fine, cum se poate?... Pawlowsky!... îți spui drept, nu m-așteptam la asta de la Pawlowsky. P. S. Tocmai acum, am văzut cât eram de greșit când mă pasionam atâta asupra cazului d-lui Pawlowsky. În adevăr, eu nu-l ... — Să nu mai vorbim de Pawlowsky, am răspuns eu. 2. P.S. în momentul din urmă, aflu că Societatea presei va ține deseară o întrunire, la care sunt invitați toți ziariștii din Capitală, toți, chiar și acei cari nu fac parte din societate. Se va dezbate ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... a fost jale... Ce va zice Domnul oare? Cum să-i vie ea în cale? Și muncindu-se cu gândul A ajuns la sfânta treaptă; Și plecat, lângă Stăpânul, Osândirea și-o așteaptă... Dumnezeu pricepe gândul, Știe toate și rostește: ,,Moarte, ai ceva la cuget? Spune ce gând te muncește?" Cu privirea-n jos stă moartea: ,,Înțeleptule Stăpâne! Tu știi tot ce este astăzi Și ce va veni pe ... cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă, Du-te fără-ntârziere Și pătrunde cu grăbire În adâncul de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne ... de puțini pătrunsă Și zidește viitorul Cu-ntocmeala lui ascunsă Și ia-n seamă isprăvirea, Veacurilor trecătoare, Ce se pierd în vecinicia Care-i este la picioare. Câte taine ne-nțelese Are firea cea cerească Și minuni nepricepute De gândirea omenească! Și ce n-au putut pricepe Învățații-o viață-ntreagă ... Ce-ai aflat?" — ,,Doamne, minune! Vierme viu a fost într-însa". — ,,Ei, ș-acum? Ce-i asta? Spune?" Umilită moartea cade ...
Dimitrie Bolintineanu - Barnoschi-domnul
... domnul de Dimitrie Bolintineanu O, săracă țară! Turcii cei mai răi Judecă și-omoară domnii mari ai tăi! Încă azi Barnoschi, domn cu nume mare, La serai purcede între turci călare! Sala e întinsă; sfatul numeros, Chiar sultanu-ascultă prin cafas umbros. — ,,Iată omul!" zice satrazanul mare. Toți privesc la ... mufti răspunde: — ,,Capul dacă piere, Gloatele reintră în a lor tăcere." — ,,Moară! strigă pașii — este osândit!" — ,,Voi mă dați la moarte, domnul a vorbit. Voi muri cu fală, cum românul moare Pentru țara sfântă! Nu-s român eu oare? Nu voi să mă ... o-ngenuncheați. Mândri de puterea cea materială, Peste țară drepturi vă luați cu fală. Dar acea putere fără de cuvânt E ca vasul mândru părăsit la vânt. Dumnezeu răpește sfânta cugetare Popolilor barbari supuși la pierzare." — ,,Moarte!" strigă pașii. Domnul jos pe piață, Cu virtute rară, pierde a lui viață. Dar când cade capul, calul său ce ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... Asachi; însă și unul și altul s-au înșelat în mai multe locuri. Cel dintâi zice că Ștefan cel Mare a domnit de la 1390 până la 1504, adică 114 ani, pretinde că lupta de la Războieni s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a ... în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [umnea]lui a mutat-o la 26 iulie 1484. D [umnea] lui prin aceasta a amestecat lupta de la Războieni, întâmplată, precum am zis, la 26 iulie 1476, sub povața lui Mohamed II, cu o altă campanie turcească făcută de către Baiezet II, la 1484, campanie care s-a mărginit numai în luarea cetăților Chilia și Akermanul. Dar aceste greșeli nu sunt nimică pe lângă altă rătăcire ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... sclavică și spre a se linguși pe lângă Cezarul, au declarat pe Faustina în rândul zeițelor cu atributele Iunonei și Cererei, iară junimea la cununii aducea ofrande pe altarul acestei zeițe neprihănite și protectoare a căsătoriilor. Privind la acea strălucită adunare a atâtor frumoase, ce rivaÂlizau una cu alta în podoabe, gândeam câtă stăruință întreÂbuințează femeia ca să placă ... cu legioanele lor de silfide înarÂmate cu toate atributele cochetăriei și ale frumuseții, sunt cele mai periculoase și molipsitoare pentru inimile necălite în realism. La baluri se zămislesc pasiuni nenumărate în comparație cu viața retrasă a asiaților poligami, la care femeia, fiind robită și ascunsă, nu poate inspira sau cuceri prin amor pe altul, decât pe stăpânul său. Deci este oare nimerită ideea poligamă ... amor, această ispită irezistibilă, cu care din adâncă vechime a luptat omenirea? Numărul poligamilor covârșește pe al monogamilor, și asiatul se uită posomorât la femeia roabă, ce se târâie la picioarele lui, tremurând de frica schingiuirilor și a iataganului și neîndrăznind nici măcar să zâmbească, pentru că orice umbră de cochetărie este zadarnică ... ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... a rămas. Vreau numai să încerc pînă unde pot merge prietenii mei cu nerecunoștința. O să mă rog de ei să pună fiecare de la mînă la mînă, să m-ajute a mă sălta din starea nenorocită în care am căzut. Dar asta, precum ți-am spus, o fac numai ... de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de tot: -Prea cinstite domnule, bine-ai venit sănătos la noi în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu mine și să-ți petreci noaptea asta în casa mea, ca să te odihnești bine de oboseala călătoriei. Și, ca să-l îndatoreze ... L-a dus acasă, l-a băgat într-o odaie foarte curată și l-a poftit să șadă pe divan la locul de cinste. Cina era gata și masa pusă. Mama lui Abu-Hasan, pricepută la bucătărie, le-a dat trei feluri de mîncări: niște porumbei gătiți cu zarzavaturi și cu orez, apoi o gîscă
Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii
... Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii Fiastrii de Dimitrie Bolintineanu Sub Mihai Viteazul s-a făcut unire; Dar fiastrii umblă pentru despărțire. La Pătrașcu domnul, al lui Mihai fiu Într-o zi s-arată și-ăst limbaj îi țiu: — ,,Nu mai vrem unire noi cu țara voastră ... tare; Și ei vor să vază pe acest popor Slab, ca să-l supuie lanțurilor lor. Sfântă Românie! Oare nu suspini? Carnea ta se vinde la barbari străini? Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare, Și tu, dragă țară, stai în nepăsare! A slăbit poporul cel nebiruit? Sângele ... astăzi, fără de simțire, Pe cei răi ai țării dându-o pierire? Și ce poate dânsul cât de tare-ar sta, Când cei mari lucrează la robia sa? Când cârmaci molateci vasul duc spre stâncă, Altui vas, tăria ce-i ajută încă? Voi nu vreți unirea vechiului popor, Căci stăpânii voștri ... neamul vostru a se despărți!... Mergeți lipovenii a vă stăpâni!... Țările române ori vor fi unite, Ori vor fi în parte la străini robite; Dar vor fi unite de nu astăzi, mâine Căci tiranul trece... patria rămâne!" — ,,Piară toți fiastrii!" oastea a strigat, Țara ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
... toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți ... fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și tinere femei Adună ... vezi sărman, și tremuri Să-l mângâi în nevoi. Și mergi cu el alături Cântând pe lângă boi. Iar bieții boi se uită Cu milă la stăpân Pricep și ei durerea Sărmanului român. Eu te-am văzut odată Frumoasă ca un sfânt, În jur stăteau bătrânii Cu frunțile-n pământ. Cântai ... vremi, De oameni dragi, din groapă Pe nume vrând să-i chemi. Și-ncet, din vreme-n vreme, Bătrânii-n jur clipeau Și mânecile hainei La ochi și le puneau. Dar iată! Cu ochi tulburi Tu stai între voinici, Te văd cum juri și blestemi Și pumnii ți-i rădici! Pribegi ...
Vasile Alecsandri - Oda ostașilor români
... mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte! Am cântat în tinerețe strămoșeasca vitejie, Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume! Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare, Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare, Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc ... de moarte, disprețuitori de viață, Ce-ați probat cu-avântul vostru lumei pusă în mirare, Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare! De la domn pân' la opincă, duși de-o soartă norocoasă, V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime ... iar vom fi odată! Să trăiți, feciori de oaste. Domnul sfânt să vă ajute A străbate triumfalnic în cetăți și în redute, Ca la Rahova cu tunul, ca la Grivița cu zborul, Ca la Plevna, unde astăzi cel dintâi ați pus piciorul, Înfruntând pe-Osman-Gaziul, și prin fapt de bărbăție Ridicând o țară mică peste-o mare-mpărăție ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... ale Hârlăului, a căror calitate este renumită, se alcătuiește din scoicuțe încremenite de formație plutoniană. Aceste pietre formează un ram de comerț, ce aduce un însemÂnat venit țării, fiind duse pe plutele Nistrului și ale Prutului până la Odesa, iar de acolo în Rusia, unde sunt prețuite în rând cu pietrele de moară cele franțuzești. În Basarabia se plătesc până la 656 fr. perechea. Munții Carpaților, cu privire la mineralele ce le conțin, se soÂcoteau odinioară de cele mai bogate mine din Europa, conținând mari cantități de fier, aramă, plumb, ținc, argint viu ... se află în Bochnia, în Wieliczka (Galiția), în Ungaria, Ocna Mare, în Moldova. În Basarabia se exploatează sare de mare numită tuzla, ce se formează la gârlele Dunării, în șesurile băltoase ale apelor maÂrine. Acest product aduce guvernului un venit anual de peste un milion ruble. Codrii Carpaților se încep de la poale și se urcă cu creștere de la 45 metri până la 2070, unde vegetația pădurilor încetează Partea aceasta a Transilvaniei: Săcărâmbu, Abrudu, Roșia etc., este mai bogată în metaluri. Ținutul întreg este curat românesc ... și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, ...