Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (ÎN)VESELI
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 447 pentru (ÎN)VESELI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului. L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din buzunarele bluzei. Ridică capul în sus, ca și cum ar fi fost furat de blânda frumusețe a caselor mici, albe, curate și înconjurate cu ogrăzi de pruni și ... crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă hotărâi să pândesc în șosea. Dădui târcoale în jurul casei, până când văzui ieșind din curte o țărancă voinică și frumoasă; mă luai după ea; intrai în vorbă: "Ba un' te duci, ba ce-ți pasă; ba ce să iei de la cârciumă; ba o fărâmă de untdelemn, că mâine e Sfânta
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...
... la plimbare într-o pădure. Acolo umblând ele încet, duse pe gânduri, iată că găsesc o țigăncuță zdrențeroasă și lihnită, stând jos pe o buturugă în acea singurătate, cu un dănciuc aproape gol în brațe... îi dedea țâță; el sugea și ea plângea. — De ce plângi, fetico? a-ntrebat-o bătrâna. — Cum să nu plâng ... daruri scumpe. Când a intrat în biserică mireasa — gătită de nună-sa sub ochii nunului — cu flori și beteală de aur în păru-i negru, cu chipul și trupul, și cu zâmbetul și mersul acelea, pășind așa de cuminte, nici îndrăzneață, dar nici sfioasă — a ... la vorbă, și din vorbă la-mpunsături, și de-acolea, ceartă la toartă... împărăteasa, supărată de-atâta tevatură, ca s-o taie scurt, zice: — În sfârșit, așa a hotărât politica măriei-sale împăratului, așa am hotărât eu — așa trebuie să se facă! destulă vorbă! — Ba, nu ... Iar peste un an, plimbându-se pe la curțile din lume, Florea-voievod, însoțit de doica și de-nvățătorul lui, s-a dat în ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ... casele; câți flăcăi, câte fete mari și codane, toți și toate se împodobeau cu flori și cordeluțe, care la pălărie, care la codițe. Cu lilieci în mâini, cu garoafe pe cap, cu busuioc verde în sân, fetele și flăcăii păreau flori mișcătoare; de cu seară fetele se lau, flăcăii se pieptănau; iar în zori de zi, când se deschid lăcrimioarele, viorelele și toporașii se scutură de roua nopții, văile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de ... se pospăiau, se înălbeau la apropierea zilelor mari ca și casele sătești; sărbătoarea se primea cu aceeași bucurie de boier și de țăran, fiind uniți în credință, în limbă și
... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... de-a sila, pe gât. — Înghite, înghite, năucule! Dă-i apă, așa, dă-i apă! Câteodată se spărgea hârtia și amăreala se împrăștia în gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să ... groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B ... mă poftești la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit-o. (Se pune pe canapea, fără voie, și în vreme ce Rochia de catifea îi înșiră o mulțime de vorbe măgulitoare, el se posomorăște cu atât mai mult că zărește mai departe pe verișoara ... tânăr ca dnul X. Eu mărturisesc, fără sfială, că aș dori foarte mult să fiu geniul inspirator al unui compozitor sau al unui poet. CAVALERII (în cor) : Cuvintele dumnitale sunt în stare să ne prefacă pe toți în genii poetice și muzicale. DAMA DE LA CLAVIR: Nu știu, eu am fost pricina inspirării dlui X, dar știu că romanța d-sale mi-a ... seamăn pe lume! Acea floare însuflețită se apropia de dânsul, se pleca zâmbind asupra lui; îi zise câteva cuvinte misterioase, și apoi se făcu nevăzută
... c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă  Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii ... Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce în lume e vrednic ca să piară..." Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele. Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai scos din rădăcine marea s-o-mproști în soare, Ai vrut s-arunci în haos sistemele solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde ... mă omori pe mine? Au vezi tu că eu tremur, dar vezi  mai cred în moarte  Ai fi prea blând să ai tu în mână-ți astă soarte. Aș râde-atunci viața, muncind-o cu dispreț. Aș omorî în mine o sută de vieți. Muncind în
... tritoni și fauni aruncă eternul lor joc de apă peste nimfele care înoată și se strevăd în apele limpezi din havuzuri, a rămas în urmă, iar adăpostiții palatului de marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea ... o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se ... lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului. Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore [1] , ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă ... toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un nume al unui prieten al meu ce-l cunoscusem la Paris, V***. ,,El oare să fie? (gândeam în mine) tânărul italian cu care am petrecut atâta vreme în capitala Franței?" Un suspin greu și înădușit ce auzii în colțul capelei unde mă aflam mă făcu să-mi întorc iute capul și văzui un om îngenuncheat lângă mine, care părea a fi ... fluidul magnetic în care creierii înoată, te simți furat de o somnărie ușoară, și toată ființa ți se cufundă
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... niște stupi scunzi, și din fumul ce le umple atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rotund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca ... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta ... ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește pămîntul , iar produsul se împarte cu proprietarul mare, după cum s'a prevăzut în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru ... actualei stări de lucruri - coarda s'a întins peste măsură. Și răul mai are și alte rădăcini cum vom arăta îndată... Să notăm în treacăt că marea majoritate a arendașilor mari este compusă din străini, - în Moldova, evrei; în Muntenia, greci, bulgari, albaneji și puțini romîni ardeleni supuși unguri, - în genere, afară de rare excepțiuni onorabile, oameni de joasă extracțiune, aspri la cîștig, fără sentimente omenoase și lipsiți de orce elementară educațiune. Cruzimea interesului, comună ... semiculți, avocați și avocăței, profesori, dascăli și dăscălași, popi libercugetători și răspopiți, învățători analfabeți - toți teoreticieni de berărie; - după aceștia, mari funcționari și impiegați mititei, în imensa lor majoritate amovibili. (Comerțul e cea mai mare parte ...