Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZARE
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 495 pentru ZARE.
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână și cucernică pentru copacii bătrâni. Lor le datoresc inspirații mult nobile și grave ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...
... și, părăsind rohatca și îndreptând din surghiunul meu un rămas bun acestui târg, pe care-l iubesc și-l urăsc, văzând cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu de plăcere, dar și de una și de alta, amestecate cu ...
... misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...
Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele Fata cu pieze rele de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună. Împărații, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că și el era bun la inimă, și nu se supăra întru nimic pe popor, și nu asuprea pe văduvă, nici pe siriman. Adecă, de! nimeni nu știa ce vierme îl rodea la inimă și pe dânsul. Ar fi dorit, boieri d-voastră, să aibă și o fată barim, la atâția feciori. Și mai una, și mai alta, dete Dumnezeu în cele din urmă de i se împlini și această poftă a inimei: nevasta lui, împărăteasa, rămase grea și peste nouă luni făcu o fată, frumoasă, de seamăn pe lume n-avea. De unde se aștepta acum împăratul ca să fie pe deplin fericit, ași! unde? iaca se adeveri și la dânsul, ca la toată lumea asta păcătoasa, povestea cântecului: În lume născut, Nimeni n-a stătut ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... suflă în văpaiță, își ghemui copila la sân și adormi muncită de vise și de vedenii. Dimineața câmpul e coliliu cât se pierde ochiul în zare. Cerul acoperă ca un coviltir de argint aria pământului. Ușa colibei se deschide. Kira, într-o dulamă cu hărșii de vulpi, se repede înspre Cornul ...