Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE VREMEA

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1110 pentru PE VREMEA.

Petre Ispirescu - Greuceanu

... bun, și Greuceanu, mergând a doua oară la împăratul, grăi cu cuvintele lui mieroase cele următoare: - Mărite doamne, să trăiești întru mulți ani pe luminatul scaunul acestei împărății. Mulți voinici s-au legat către măria ta să scoată de la zmei soarele și luna pe care le-a hrăpit de pe cer, și știu că cu moarte au murit, fiindcă n-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut către măria ta. Și eu, mărite ... puse pe un pom care era tocmai în fața caselor. Atunci, ieșind fata de zmeu cea mare și, uitându-se, se întoarse repede și chemă pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea. Fata cea mică zise: - Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie ... la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise: - Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frică de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în împrejurările grave și primejdioase din anii aceștia. Toată lumea prin ... căror stare bună și înălțime ar atârna numai și numai dela conservarea lui. Astfel dar a crezut de cuviință să încarce cu favori pe Heredin-Pașa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deștept și de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis ... tărâmul împrejuru-i și mai ales să facă cunoștință cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier și om de încredere, Zaid-Pașa. Aceia cari sunt în curentul intrigilor din seraiu au putut îndată ghici, că se pregătea ceva ... lui Zaid-Pașa era deci o amenințare în contra existenței ministeriale a vizirului Safvet-Pașa, a stăruit din nou să depărteze pe acel om, în potriva căruia el n'avea vreun parapon personal, dar care, fiind favorit la palat și nepopular în lume, era o primejdie. Nu

 

Ioan Slavici - Barbaria modernă

... pe noÄ­ barbarÄ­ și să susțină în virtutea iubiriÄ­ de Ă³menÄ­ pe ceÄ­ maÄ­ neomenoșÄ­ dintre exploatatoriÄ­ ce s’aÅ­ ivit vre-o dată pe fața pămĂȘntuluÄ­. Nu vorbesc de EvreÄ­, nicÄ­ de simbriașiÄ­ lor, care țipă și ne înjură pentru-că stăruim, ca ceÄ­ tarÄ­ să ia mÄ•surÄ ... umÄ•r, ca să-l ocrotim pe Român și să punem hotar exploatăriÄ­ neomenĂ³se, care-l duce la peire. OmenÄ­ sîntem și-l iubim pe om fie el Turc, Maghiar orÄ­ EvreÅ­, dar tocmai iubind pe Ă³meni, trebue să fim cuprinșÄ­ de viuă repulsiune față cu indiviĂ¥ iÄ­ degenerați, carÄ­ nu iubescși eÄ­ pe semeniÄ­ lor și nu sporesc prin munca lor rodnică bogățiile țăriÄ­, ci îșÄ­ petrec viața adunând în mânile lo[r] rĂ³dele munciÄ­ sÄ•vîrșite ... încetul să înțelĂ©gă, să ia parte la bucurille și la durerile nĂ³stre și să lucreze împreună cu noÄ­ pentru ridicarea nĂ©mului românesc. Pe aceștia îÄ­ socotim de o potrivă cu noÄ­ și-Ä­ iubim și stimăm cum noÄ­ între noÄ­ ne iubim și ne stimăm. Nu pe EvreÄ­ îÄ­ respingem, ci pe ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala ... Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe, Și înalță vase de-aur înflorite cu argint. Un peșchir ca hiacintul masa toată o-nvelește, Și pe purpura-nfocată, în lădițe de sandal, Floarea tainică de lotus întristat se veștejește Printre poame ce se urcă pe sub bolți piramidal. Rânduiala domnitoare e de meșter plăsmuită Raci de mare ce spăimântă, stridii cu mărgăritari, Având dreptul fiecare dintre scoica siluită Să ia ... gelatină în argint se oglindesc, Lângă păsări de tot felul, și întregi, și despicate, Împreună cu vânaturi nencetat se grămădesc. Tot ce e mai bun pe

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... mai zărim temeliile lângă Sfântul Ioan, pe un loc sterp ce se numește încă La Beilic, în acea odaie, zic, decorată după moda orientală, ședea pe un divan de postav roșu, rezemându-se pe niște perini de porfir cu canafuri de fir, un bătrân măreț, cu barba albă, cu o figură mândră și deosebită; în ochii săi însă fizionimistul ... cineva că vedea doi zăvozi mari și cumpliți, gata de a se arunca asupra trecătorilor. Boierii stau într-o postură umilită, în genunchi, pe un covor întins pe parchet, departe de divan. Capigibașa înota într-un ocean de fum mirositor; fața sa măreață păzea o nemișcare absolută; câteodată își îndrepta barba albă ca ... mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe urmă își plecă capul pe perinele de porfiră și se înveli în contoșul de samur. Haznetarul ieși și se întoarse după un minut cu doftorii lui vodă, Gavrilachi și Fotachi ... prin închiderea rusescului rezident Obreskof în Edecule. Rușii se și porniră; și în vara următorului an, 1769, luară sub stăpânirea lor toată Moldavia, prinzând rob ...

 

Ion Luca Caragiale - O carte rară

... Caragiale - O carte rară O carte rară de Ion Luca Caragiale Norocul ne-a făcut să dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi. Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna: MICUȚA TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI DIN VIAȚA UNUI STUDENT de Bogdan Petriceico-Hajdeu 1864 Tipografia Cesar ...

 

Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821

... va să zică di mă sui sau mă pogor. Toate pîn' acuma cîte se părea cu neputință Ieșind astăzi la ivală, vor putea avè credință ; Vreme multă n-a să treacă, ș-a ara plugul pe mare La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare ; Ce-a să zic-atunci pescariul, cînd în ape curgătoare Îi va prinde ... Ce-a să zică vînătorul, cînd în loc de turturele Nevăzînd nici cîmp, nici codru, va pușca zodii și stele ? Nătărăule ce umbli, pe a ceriului fațadă, Zisu-mi-au ieri noapte luna, tîlnind-o la promenadă, Suma veacurilor scrise pentru tine-n acest loc S-au ... soarelui cel plin de foc. Iar di ești vre o comită rătăcită dintre stele Și umbli fără de noimă, ieșită din rînduiele, Ce zăbavă peste vreme te ține calea cerească, De îngîni cu migăiele armonia îngerească ? Dacă ești planită nouă, și nu ții tovărășie Colindînd pe lîngă soare în sistema ce să știe, La depărtarea căzută te întoarce pe o cale, Și nu ieși nebunește pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... pricina fumului. Biata Bălașa! o fi amorțit cu copil cu tot! Săracă lipită, bolnavă că nu se mai poate târî, văduvă, cu copilul gol pușcă, pe așa cățea de vreme, nu știu, zău, de și-o mai înnoda zilele... Scoală, Irino mamă, pune pe tine cojoaca ta și dulama mea și du-te de vezi, îi aburește coșul a fum? Irina lăsă făcălețul în mâna mă-sei ... Ca să-ți fie cu noroc, ca să câștigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Și după ce-l sărută pe frunte, pe obraji și pe ochi, copilul se uită lung în fața ei. — Mamă, dar gura ta este de gheață? Altădată, când mă sărutai, mă încălzeai, acum parcă mi ... pâine caldă de la Iane brutarul. Îl sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viață fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merișor și de busuioc, plecă îndesându-și căciula pe urechi. Când copilul ieși afară din tindă, îl săgetă crivățul, care te orbea și-ți îneca răsuflarea. Cercă să facă un pas din prag și ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... a spune că în momentul când vroii să mă urc în trăsură, mă pomenii deodată cu Balan care îmi puse, după obiceiul lui, amândouă labele pe piept, cercând numaidecât să mă lingă pe obraz și, plesnind cu coada pe toți câți se îngrămădiseră în jurumi la ziua bună. În trăsură pusei pe Balan din a dreapta mea ca pe un prieten mai vechi al casei, și, cum mergeam prin cotiturile ulițelor, mi se părea că sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu ... veselă și zâmbitoare, când eu eram așa de trist. Mersei așa mai multe ceasuri cugetând, când la Măriuca cea drăgălașă, oacheșă și subțirică cu flori pe cap, care-mi zisese odinioară cu glas înduioșat: Ce mult e de astăzi pănă-n șase luni; când la Măriuca cea măritată pe care mi-o închipuiam acum încunjurată de copii, învârtind mămăliga, ghilind pânză la părău, sau făcând oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această ... ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... Emilia) : Să cercăm cu toții acuma această arie frumoasă. (Horul cântă.) QUINT[ILIAN] (după ce tac și Iulie iar începe să citească) : Încă mai este vreme până la ceasul de învățătură. Petreceți-vă până atunci. Eu trebu[i]e să mă despart pe câteva minuturi și am nădejde că, nefiind eu de față, voi vă veți purta bine. CORNELIA: Nu fii îngrijat, domnule, de nimic. Noi nu ne ... alții, cu capete sângerate sau cu mădularele tăiate cădea supt picioarele cailor... Pentru nimini nu-mi era mai groază ca pentru domnul tatăl dumneavoastră, care pe acea vreme era căpitan la scadronul nostru. Oh, cum sta bărbatul acesta nemișcat ca zidul, în mijlo­cul grindinei de glonțuri! CORNELIA: Oh, bunul nostru tată! Doamne ... sabia mea și căpătai o rană. Iată locul rănit. (Arată la mână.) Căpitanul meu fu scăpat, dar eu am rămas fără armă. Camarazii mei mai pe urmă apăsară pe vrășmași, până când au luat fuga. CORNELIA: De mii de ori mulțămită, sdravene Dionisie, pentru scăparea tatălui nostru! Semnul acest de rană la mână-ți ... sabia în toate părțile, încât îi silii să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

... ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la ... să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie ... al nostru suferă mai dihai decât toți. Nu-și află loc el, sărmanul, neștiind cum să iasă din așa stare. Și neagra deznădăjduire îl cuprinde pe dânsul tot mai mult. Dar nu trebuie ca deznădăjduirea să-i acopere cu totul sufletul. Nu trebuie să creadă că viața lui este prăpădită și ... și alți oameni luminați și cu știință, care înțeleg starea poporului, nevoia lui de dreptăți de care este lipsit. Dar de dânșii vom vorbi mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>