Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOR
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 567 pentru NOR.
Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria-i rostuiește; Și — lucru vrednic de mirare din răsărit până-n apus! — Un grandios castel, d-asupra, spre nori se-nalță și tot crește: Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim bloc enorm, acuma, trosnind, e smuls din grop-adâncă Și ridicat din greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din afund, din măruntaie, răcnește stânca: „Nu mai potâ€� „Proptele iute! Merg de râpă! mă surp cu fala-vă cu tot!â€� Morala Ades, visând prea vesel, ai deșteptare tristă... „Să nu te rezemi, Doamne, decât pe ce rezistă!â€� (Convorbiri Critice, anul I, nr. 14-77, din Iulie-Septembrie
Ion Luca Caragiale - Thalasa Thalasa de Ion Luca Caragiale Arama rânjitoare a lunii sparge norii, O voce străvezie răsună-n minaret, În umbra pimentată palpită sicomorii, Cu brațul peste mare adoarme un poet. Potasice principii lovind topuzu-i gol, Cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii, Cuprins de-o împietrire de antic discibol Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii. E Thalasa, efebul de-origine-anonimă, E Thalasa, aedul, adolescent prepus, Îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă, Și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus. Și-acum, când de lumină un sentiment confuz Se culcă peste lume ș-o-mbracă-n poezie, Aedu-și ia în mână spasmodicul topuz Și-azvârlă către stele stropiri de
Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)
... s-atingă roza, Învins-a-n drum pe somn. Glumind, el balansează Copacii-n visul lor; În jurul lumii-acuma Dansează-un negru nor, Așa c-a ei lumină Nu va mai stingheri Pe doi iubiți, ce-n pace Să fie, ar dori; Iar florile-alintate Mireasma ...
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morților
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morţilor În cetatea morților de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție În cetatea morților Liniște și pace, Iar deasupra porților, În cetatea morților, Crucea strâmbă zace. Pe cărarea stelelor Trece trista lună, Și-n tăcerea sferelor Pe cărarea stelelor, Sufletele-adună. Iar din sânul norilor, Lacrimile nopții, În surâsul zorilor, Cad pe sânul florilor Lacrimile nopții.
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Mateiu Caragiale - Clio Clio de Mateiu Caragiale Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești. Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești, Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite. Căci, uriașe stoluri la zări încremenite, Zac norii ce, în pragul genunilor cerești, Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți, Când negrul văl al nopții înfășură pământul, În gemăt să tresalte străbunii
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii Grădinele amăgirii de Mateiu Caragiale Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor, Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde. Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înșelător Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură, Și singur iar vei plânge în searbedele zori, Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ți fruntea cu mohorâte
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului Prohodul războinicului de Mateiu Caragiale Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat, Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat O schelă uriașă de prăzi și de odoare. Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare, Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat, Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare. În purpura înfiptă pe zalele-aurite Cuceritorul pare, urdiilor cernite, Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori, Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse I-arată către zare pletoșii luptători Cum ard îngenuncheate cetățile
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...
Matilda Cugler-Poni - În natură-i grea tăcere...
Matilda Cugler-Poni - În natură-i grea tăcere... În natură-i grea tăcere... de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție În natură-i grea tăcere: Paserile au muțit, Și 'n tainică durere Florile s'au veștejit. Căci o veste mult amară Le-a adus al tomnei vînt, Le-a șoptit, că se coboră Trista iarnă pe pămînt. Arborii plini de mâhnire Mișcă vîrful lor uscat; Mii de corbi, la cruda scire, De pe crengi s'au ridicat. Apoi cerul se 'nălbesce, Și 'ncet, încet din nori Cade neaua și 'nvelesce Frunze morte, morte flori. Tot, ce-a fost în lume viață, Ce-a fost dulce 'n trecut, Sub lințoliul cel de ghiață, Ca un vis a