Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNII
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 868 pentru LUNII.
Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849
Andrei Mureşanu - Către martirii români din 1848-1849 Către martirii români din 1848-1849 de Andrei Mureșanu Dormiți în pace, umbre, martirii românimei, Ce-ați îngrășat pământul cu sânge de eroi! Bătrâni cărunți cu vază, voi floarea tinerimei, Ce-n lupte sângeroase căzând, v-ați rupt de noi! Pământul ne desparte, iar cerul ne unește În patria cea sfântă, egală pentru toți, Acolo nedreptatea și ura nu răzbește, Nu cumperi cu vieața pământul de trei coți. Voi v-ati plinit chemarea și sânta datorință, Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-ați luptat! Păstrând viitorimei modelul de credință, Ce Patria ni-l cere ș-augustul împărat! A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie, Iar dulcea suvenire în inimi de roman! Mihalțul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie, Că nu e laș românul, nu fuge de dușman! Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ș-alți o sută Vor sta pururea față cu orișice eroi, Și până când națiunea română-i prevăzută Cu stâlpi așa gigantici, nu-i pasă de nevoi! Uniți-vă cu Mircea, voi umbre glorioase, Al cărui nume-însuflă respect și la păgân, Precum a lui bravure și fapte generoase ...
Andrei Mureșanu - Un rămas bun de la Brașov
... privesc oftând, Cătră bine nu văd cale, Simț că soartea are-n gând Să m-arunce-n munți cu gheață, Ah, amara mea viață! Soare, lună, cerești stele, Pre voi vă chem mărturii, Spuneți greșalele mele, Șters să fiu dintre cei vii D-am făcut vro strâmbătate La dușman, amic sau ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I Plutind în întuneric pe cale rătăcită, Căci nu vă-ntoarceți ochii spre cel ce este-n cer? Atei fără de minte! Părerea amăgită Lăsați, și mânați vasul spre țărm de adevăr. Pre Dumnezeu cunoașteți acel ce cârmuiește Făptura plăsmuită cu însăși mâna sa. El cerurile-ntinse în care strălucește Înflăcăratul soare pre toți a lumina. Planetelor și lunii El zice să-mprumute Lumina lor din soare; și el a poruncit A se aprinde noaptea făclii de stele sute În aer să lucească când soarele au sfințit. Cu naltă-nțelepciune a timpului măsură A cumpănit, și toate păzesc regula lor, El zice ca să cadă a rouăi picătură Pământul să adape spre hrana tuturor. Și toate sunt lăsate spre vecinica Lui slavă Și cerul și pământul pre Dânsul îl măresc, Câmpia, șesul, floarea și vesela dumbravă, Ici valea, colo dealul natura-mpodobesc. Când marea se răscoală mugind cu-nfuriere, În slab nisip o ține în marginile ei. El vânturilor zice să sufle cu putere, Văzduhul să-nnoiască gonind nourii grei. El este creatorul a orice vietate. Jivina ce trăiește în ...
Anton Pann - Ce zic oamenii de mine
Anton Pann - Ce zic oamenii de mine Ce zic oamenii de mine de Anton Pann Un cardinal într-o casă Șezînd cu alții la masă, Întrebă pe oarecine Ce vorbea cu nerușine Zicînd : -N-auzi vorbă multă, Nu tot spori, ci m-ascultă, Tu vei fi știind prea bine Ce zic oamenii de mine. -0 ! zice el, ai un nume Cam prea defăimat de lume. Te pun în rînd cu nebunii Și mai vîrtos te zic unii Că ești un bețiv în formă, Bei pînă să te adoarmă. Alți te zic lup cu bărboaie, Schimbat în piele de oaie. Si alți în vers-uri te cîntă Că numa vorba ț-e sfîntă, lar încolo totdauna Ești cu mireanul mai una. Cardinalul știind bine Ce vorbește fiecine : -Ha, ha, ha, rîzînd îi zise, Aste crez că nu sînt vise. Dar de n-ar vorbi neștine De un cardinal ca mine, De un ca tine, Pacală, Flecar fără de zăbală, Lumea o sâ se pornească Ca să te ponosluiască ! Asta, cum zice cuvîntul, Este de cînd e pămîntul, Cel slab, pre cel cu putință, Cel prost pre cel cu știință A-l defăima totdauna, Ca cîinii cum latră luna. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... i vrea tu, de nu-i vrea, Eu mă jur c-o fi a mea!... IV Lumea-i lume; vremea trece, Iat-o lună, iată zece, Iată c-a trecut un an. La Suceava-i bucurie C-a făcut doamna Mărie, A făcut ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cântecul de leagăn
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Magda lui Arbore
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Magda lui Arbore Magda lui Arbore de Bogdan Petriceicu Hasdeu Ateneul român , mai-iunie 1861. Rănit pân' la moarte, cu sabia-n mână Fu hatmanul Arbure prins; Ducându-l departe la hoarda păgână, Dispare tătarul învins. Pe câmpul izbândei stau corturi întinse Voinicii cu domnul lor bând; De hatmanul Arbure vorba se-ncinse: Jelea fiecare pe rând! Dar vodă se scoală aprins de mânie: "Lăsați bocituri de copii! Vitezi ca și dânsul avem noi o mie, O mie și sute de mii! Întreaga Moldovă de hatmani e plină. D-un chip, d-o făptură, d-un os! Văzut-ați, la naiba, o mumă română Să crească un fiu ticălos? Atunci România se șterge din lume, Când țara-i din Pont în Carpați În stare va fi să-i înșire anume Pe cei ce-s născuți împărați!" "Așa să trăiești!“ îi răspunde deodată, Sosit p-un căluț tătăresc, Un tânăr cu frageda voce de fată Vibrând dintr-un chip îngeresc. E fiica lui Arbure, care-n bătaie Pe hatman l-a fost însoțit, Lucind printre cete ca luna bălaie Pe cerul de nori învălit. Când Magda văzuse pe falnicu-i tată Căzut sub ...
Cincinat Pavelescu - Barcarola
Cincinat Pavelescu - Barcarola Barcarola de Cincinat Pavelescu Departe zările sunt clare Și luna-n valuri când tresare, Ce melancolic apa sună Pe lagună! Și pe când noaptea e senină, S-aude vag o mandolină, Ce risipește note-n zare, Note clare. Gondolierul cântă solo, Dar gândul lui e dus acolo Unde vibrează-o mandolină, În surdină. Și pe când vântul ia gondola Și moare-n zare barcarola, Ce melancolic apa sună Pe
Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu) Bunica de Cincinat Pavelescu Bunica stă pe prag și toarce, Dar, pe când sfârâie fuiorul, Cu visul ei care-și ia zborul Și tinerețea i se-ntoarce. Se vede-n horă legănată De-al lăutarilor suspin, Cu sânul tare, cald și plin, Sub cămășuța ei de fată. Și cum se-ncinge o bătută, O prinde Dinu de mijloc Și joacă lângă ea cu foc, Apoi din fugă o sărută. Târziu, când hora s-a sfârșit Și cerul s-a făcut ca plumbul, S-au dus alături și-n porumbul Din vale tainic s-au oprit. Dar nunta? Nicidecum paharul, Ci ochii lui au îmbătat-o... O, parcă-l vede pe primarul Și popa care-a cununat-o! Și cum se toarce-ntruna firul Și-n jurul fusului se prinde Nu știu ce spaimă o cuprinde De-și pierd și visurile șirul. Într-un amurg pe când apusul Pălea sub norii-nsângerați, Doi prunci își vede îngropați, Și-o lacrimă îi arde fusul. Și când, trezindu-se din vise, Văzu că-i noapte și târziu, La luna care răsărise Lătra un câine a
Cincinat Pavelescu - Cântă greierul
Cincinat Pavelescu - Cântă greierul Cântă greierul de Cincinat Pavelescu Sunt multe cântece stridente, Eu cânt încet, timid și greu; Pe mine nu m-ascultă noaptea Decât copiii și nebunii; Iar monotona-mi elegie În loc să s-adreseze lunii, Coboară-n taină spre pământul Care pricepe ce cânt eu! În glasu-mi pun o mângâiere Ce place morților uitați, Și când, orgolios, prin lume Tu treci cu ochii duși spre stele, Să nu disprețuiești, poete, Pe cei spre umbră aplecați; Cum vioreaua-și dă parfumul, Eu cânt cu aripile