Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUA DREPT

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 740 pentru LUA DREPT.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... te agiuta, imperatorul meu, căruia Dumnezeul deie ani îndelungați, va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... și Irina, țiinduse de mână. Logodna era săvârșită. Toată lumea se scula înaintea lor, să le ureze trai bun și fericit. Mihai pășea mândru și drept ca un brad; în ochii săi strălucea bucuria; iar Irina mergea legănându-se ca și cum n-ar fi avut destulă putere de a ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... În locul din afară și unde nu ajung Nici pace, nici repaos, nici semne de tăcere: Exotic întuneric ș-eternul suspin lung? Când s-ar lua unime în loc de măsurare O rază de la soare și până la pământ, D-aci până la ceruri e mare depărtare! Unimi d-astă ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș Corbu, nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi ...

 

Alexei Mateevici - Fie voia ta!

... Ai venit?" — ,,Da, Împărate: Am adus piatra cu mine". — ,,Ai adus-o din adâncuri?" — ,,Din adâncuri, Doamne!" — ,,Bine! Acum frânge-o drept în două! Ce-ai aflat?" — ,,Doamne, minune! Vierme viu a fost într-însa". — ,,Ei, ș-acum? Ce-i asta? Spune?" Umilită ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și eu la celălalt. Și să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele ...

 

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda

... pe sacul lui Aron și visa noaptea că mănâncă sărătură; iar dimineața când se scula, își mirosea căpătâiul, și gândea: „Cum ajung la Kavala, drept la Aron mă duc, după pastramă; să o fac eu, crestată și pârlită la spuză, ușor, să nu-și scoată sarea..." Și-i lăsa gura ... a putui băigui: — Ce? ce? — Câte ocale era în sac, bre?... Dar Aron mai rău: — Ce? ce? — ...Că, să spun drept, ca om cinstit ce mă știi... eu... pe drum... ți-am mâncat pastrama toată, și... Dar Aron țipă o dată și-ncepe să se plesnească ... mâncat? zbiară Aron. — N-ai zis tu că sunt haine? — Și parcă trebuia să le mănânci? — De ce nu mi-ai spus drept, că e tat-tău? Și iar ovreiul, vei! și turcul, aman! Cadiul, ascultându-le toate, a zis: — Bre! de treizeci de ani ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite ... pricepu că stolul de păsări trebuie să fi zburat. Se apropiă de mărul de aur și văzu că hoțul n­avusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dară tot mai rămăsese. Stând el acolo, i se păru că vede lucind ceva pe jos. Se plecă și ridică ... i spuse că datinele țărei sale dă morții pe furi, și că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept

 

Alexei Mateevici - Țara

Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii-n zări cuprinzi, Țăruleano, te întinzi, Strălucind în ape-oglinzi; Cât cu ochii dai și vezi -- Tot câmpii, păduri, livezi, Șesuri, văi frumoase, sate, Pâini în brazde semănate, Munți și dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ești tu și frumoasă; Mândră ești tu la vedere, Of! Dar nu ești norocoasă, Zaci în vecinică durere; 'N lacrimi tu te scalzi și jale, Pân'în vârfurile tale, -- Lacrimile fiilor, Necazul copiilor. Cât ești, maică, tu de mare, Gemi tot în nevoi amare, Cât ești de nemărginită, Tot atât și necăjită. Veneticii, țară dragă, Te mănâncă toți la clacă, Îți iau bogățiile Și-și lățesc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>