Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru INTRA ÎN

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 666 pentru INTRA ÎN.

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda ... N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea! Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor. Ajutat de o slugă, i-am făcut inventariul, și pintre mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile ... lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț de M-me Genlis). Încungiurarea cetății Roșela (romanț, idem). Lentor, tragedie în versuri. Sapor, idem. Matilda (romanț de M-me Cottin). Manon Lesco, romanț. Tarlo sau străinii

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... că locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci să culce și pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei și apoi s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul ... iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă. — Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea... dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc ... se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa ... dându-i drumul, "na!" fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul... — Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, cuprinz ând pe Ivan ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... nostru de la un moment îi rădică la putere și bogăție, ne lovește cu copita mai des și mai rău decît caii născuți și crescuți în grajduri: în fine, slujnicarul nu voiește să înțeleagă că ciocoiul Convenției este mai venal și mai fără inimă decît acela al Regulamentului. Slujnicarii sînt de mai multe ... grad al fericirei sale; din nenorocire, însă, guvernul nostru nu știe să se folosească de consiliele patrioților slujnicari și de aceea lucrurile merg cu susul în jos. Slujnicarul adevărat, pe lîngă alte daruri, mai are și virtutea cumpătării; el șade toată ziua în cafenea, fără să guște ceva, sau daca din întîmplare bea o cafea neagră sau o dulceață, potrivește tocmai timpul cînd cafeneaua este plină de oameni ... ce este slujnicarul în parte. Capitolul II - Mitică Rîmătorian În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi amestecat cu gheață; era, în fine, tempo d’innamorati, precum zice Figaro în opera Bărbierul de Sevilia. Orologiul de la Bărăție suna cu lene și melancolie miezul nopții. Liniștea solemnă a naturei nu era turburată de

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... de-a sila, pe gât. — Înghite, înghite, năucule! Dă-i apă, așa, dă-i apă! Câteodată se spărgea hârtia și amăreala se împrăștia în gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să ... groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga

 

George Coșbuc - Dușmancele

... Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sânt    Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le ieu    În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am ... Să-și ieie noră pe-o satană? Că e săracă și golană; De ce nu vine ca să-i dau    Pomană? Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! Auzi tu, mamă, câte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și câte porecliri ... fetele de sama mea! Ori am vorbit cu dânsa glume? O fac de râs și-i scot eu nume? Ori ies, gătită-n ciuda ei,    În lume? Îi știu eu focul ochii mei! Lisandru e, că alta ce-i? Dar ce? Îl țiu legat de mine? Îl trag de mânecă? Ba ...

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de ... aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfîșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor. Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborît dintr-o piramidă, un tînăr cu înfățișarea stranie venea să mă cerceteze. Fantazia șugubață a crivățului ... barbei lui enorme îi atîrna țurțuri, manta albă de beduin îi punea pe umeri, turban de muselină albă devenea gugiul, ghete de cleștar îi punea în picioare, și astfel, cînd se deschidea ușa, mi-l îmbrîncea în casă... La căldura salamandrei, omul fantastic de zăpadă se cobora din lumea lui polară și redevenea prietenul meu. Ceaiul cald îi redescleșta gura, și versurile ... ne strecuram ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ține locul din Mureș până în părțile Orăzii și până la izvoarele Crișurilor nu mai rămân prin sate decât moșnegii neputincioși, babele bătrâne și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia ... de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost ... să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind la Șiria, cetele trec de-a curmezișa prin sat și se opresc în ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... una din zile, ducându­se iarăși la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu știa ce este frica, intră și în palat. P-aci, p-aci era să-și iasă din minți de mirare și să-și piarză cumpătul dând de atâtea lucruri, ce nu mai ... se făcu al treilea zmeu. Așteptă ce așteptă și daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi și se așeză acolo. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu ... va mai aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție de urât mă-sii, în ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură și nu întotdeauna la slujba ei. Creșterea îți dă deprinderea , așa că te porți cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforțare, și în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăsește: nu poți fi atent la infinit. Apoi sforțarea conștientă te obosește. O comparație: un om care umblă drept ... și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într ... o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Epitafe

... Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos ... de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se ...

 

Vasile Alecsandri - 8 Mart

... a lumii împărat! Sunt urme prețioase, sunt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii vărsând a iernii gheață; Lumina lor iubită lucește lin în viață Precum un soare dulce în veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc ... cale de însuși Dumnezeu! Și sufletul meu vesel la tine se închină, O! scumpa mea Elena! o! drag îngerul meu! Când soarta vru să intru în rai de fericire, Când ochii mei pe tine zâmbind te-au întâlnit, Un fulger, o scânteie de vecinică iubire, Din ochii tăi pornită, în sânu-mi au lucit. Ș-atunci în altă lume am re-nviat deodată, Ș-un soare mai ferbinte în ceru-mi s-a aprins, Ș-o lume fără margini, frumoasă, desfătată, Ca o câmpie verde sub mine s-a întins ... glasul maicii mele, curmând a mea durere, Veni să mă dezmierde din cerul fără nori. Căci fața ta iubită mi s-arăta oriunde, În vis, în flori,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>