Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IEȘIT IN AFARĂ

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 530 pentru IEȘIT IN AFARĂ.

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

Ioan Slavici - Doi feţi cu stea în frunte Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici 1872 A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, și în lumea asta era un păcurar bătrân și o păcurăriță, care aveau trei fete: Ana, Stana și Lăptița. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile înce- tau a paște când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptița, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui și cu păr moale ca lâna mielușeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpșune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpșunele, îndată se aude un șir de tropote, ca și când ar veni și s-ar apropia o ceată de călăreți. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... Bărăganul se află, cât ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate ... dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... cusătura-n rând. Se uita la pânză! dar nebunu-i gând Alerga departe, numai foc și pară. Când se-ntoarse-n urmă mamă-sa de-afară Și-a pus mâna-n șolduri și-a privit-o drept: Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a ... apoi joc! Și s-au pus la cină. Fata sta la foc Și când zise mă-sa: Haida, fă, la cină! Nu mănânc! răspunse și ieși-n grădină. IV Se-nserase bine. Turmele trecând Zângăneau vrun clopot, și veneau pe rând De la câmp. Amurgul înnegrise zarea. S-auzea-n departe ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... cuviință să le intre în voie, neascultând de Caton care fulgera cu cuvântul de pe tribună. Vocea oratorului amuți, fulgerele se stinseră și sexul frumos ieși biruitor, editând singur regulamente cu care nu numai se desfăcu de epitropia bărbaților, ci avu și dreptul de a-și alege jurist avocat ... din corporația celor mai eleganți și mai frumoși tineri numiți de Seneca Formosus. Acel tânăr era sfetnicul, oracolul și nu o dată amantul clientei sale. Afară de aceea fiecare damă de modă poseda un sclav, de care nime nu îndrăznea a se atinge fără voia stăpânei sale. El era ... în a treia la cină. Acele loji aveau paturi acoperite cu prostiri aduse de la Babilon, costând câte 200.000 de franci bucata, afară de perinele care erau umplute cu puf de lebădă și cusute cu măr­găritare ce costau îndoit. Ușile se deschideau spre portici cu coloane de ...

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

... vede cu potcoava cizmii, pe un cotoi bătrân, care era sub masă. Cocoana Marghioala sare repede și deschide ușa de perete; cotoiul supărat dă năvală afară, pe când aerul rece năpădește-năuntru și stinge lampa. Caută chibriturile pe bâjbâite; caut eu încolo, caută cocoana-ncoace - ne-am întâlnit piept în piept ... faci o cafea; da... nu așa dulce... Și râzi!... Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: - Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece ...

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... se 'mbrăcă repede și plecă în oraș, intră în cafeneaua sa obicinuită și 'ncepu să răsfoiască jurnalele . Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii de cafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe, mulți din ei nici păreau a-l ... râde, ba unul îl trase de picior. Ioan nu știa de ce, dar purtarea aceasta era atît [de] supărătoare pentru el încât se sculă și ieși tăcând din casă. Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sunt însă rodurile sale. Sfârșind, strânse ochilarii, își luă șlicul și ieși. Simții că mi se luă o greutate de pe inimă. — A! pedant ignorant și îngâmfat, strigai, vrei să învăț buchile tale! Să ...

 

Ion Luca Caragiale - 25 de minute...

... pe măriile-lor! Pe urmă, întorcându-se la lumea care se duce: — Iată, fraților, o probă mai mult că astăzi opozițiunea este considerată ca afară din națiune... Foarte bine... Vom lua act și de aceasta și vom protesta! Decanul și familia sa au fost multă vreme la cuțite cu directorul ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite ... liberală, făcându-i proprietari — profesie eminamente conservatoare. În momentul când fac această dare de seamă, mama, gemenii, tatăl și moașa se află bine, în afară de orice pericol. II Luni seară, plecând din Iași, am avut plăcerea să călătoresc împreună cu d. Ceaur Aslan. În același vagon se aflau, între ... cu toată ușurătatea dela noi, a fost totdeauna consecvent, totdeauna neschimbat și neclintit, totdeauna același - același ! "Coane Lascare, mi se poate imputa orice, afară de inconsecvență în viața politică. Am fost consecvent și voiu să rămân consecvent !" Astfel și-a terminat d. Aslan magistrala conferență, care, literal ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

Nicolae Filimon - Ascanio şi Eleonora Ascanio și Eleonora de Nicolae Filimon Prolog Castelul De Rosenberg Castelul de Rosenberg este situat în una din cele mai frumoase cîmpii ale Tirolului bavarez. Fațada principală este dominată de doi munți carii, prin înălțimea cea colosală și diferita vegetație ce îi acopere, reprezintă mai toate climele globului pămîntesc: de la căldura tropicală ce face să înflorească portocalul și naramzul, pînă la frigul și zăpezile ce reprezintă natura în dezolațiune. În partea opusă are un parc adornat de cei mai frumoși arbori ai climelor calde și de florile cele mai alese și mai odorifere din tot universul. Pe marginea acestui parc curge giganticul fluviu Innul care, prin zgomotul undelor sale ce formează o mulțime de cataracte și cascade îngrozitoare și prin rozele sălbatice și sălciile plîngătoare ce împodobesc marginile albiei sale, reprezintă, într-un chip misterios și încîntător, tot ce are natura mai frumos și teribil în poezia sa. Pe o stîncă de granit, udată de capricioasele unde ale maiestosului fluviu, este clădit un pavilion chinezesc cu două etaje, din a căruia înălțime cineva poate privi și admira feerica panoramă a acestui cadru delicios. În fine, pozițiunea aceasta este atît ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... 1812. Toată lumea era tristă atunci; numai eu eram vesel, c-am scăpat de dascălul Alexe și de psalteria lui, pentru că fugeam la moșie, afară. Până atunci nu intrasem în școalele elenice, ca să mă numească Eliade. Mai un an am fost slobod, și nu-mi petreceam vremea decât la ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>