Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI ÎN MIȘCARE

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 342 pentru FI ÎN MIȘCARE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... de câte ori n-au reînceput iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în umbră și în expresie, același trup perfect ale cărui linii, moi și pătimașe, se împletesc cu atâta noroc și cumpănire, că marmura nu le poate fura decât pe ... și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuș de ou. Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta a bine, cu glasurile ei, aci glumețe, aci triste ... se stinge. Desigur, șarpele, lacom și nemilos, suge din vreo nefericită de broască moale și motoloagă. Păsările zboară încotro apucă. Doar surdele lăcuste mai bâzâie. În adevăr, visele mele și-aici sunt chinuite. Nicăieri nu pot să-mi adorm dezgustul. Pretutindeni e aceeași luptă vicleană, neîndurată, sângeroasă, în care numai forța oarbă a fălcilor izbutește. În pletele acestui fân mătăsos, se muncesc aceleași patimi, mici și crude ca și în omenire, aceleași vicii, aceeași dobitocie nesimțitoare, aceleași virtuți înfrânte, aceeași dragoste și ură, aceeași necinste triumfătoare, aceeași sărăcie artistică, aceeași burghezie grasă, voinică și bogată ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește pămîntul , iar produsul se împarte cu proprietarul mare, după cum s'a prevăzut în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru ... actualei stări de lucruri - coarda s'a întins peste măsură. Și răul mai are și alte rădăcini cum vom arăta îndată... Să notăm în treacăt că marea majoritate a arendașilor mari este compusă din străini, - în Moldova, evrei; în Muntenia, greci, bulgari, albaneji și puțini romîni ardeleni supuși unguri, - în genere, afară de rare excepțiuni onorabile, oameni de joasă extracțiune, aspri la cîștig, fără sentimente omenoase și lipsiți de orce elementară educațiune. Cruzimea interesului, comună ... semiculți, avocați și avocăței, profesori, dascăli și dăscălași, popi libercugetători și răspopiți, învățători analfabeți - toți teoreticieni de berărie; - după aceștia, mari funcționari și impiegați mititei, în imensa lor majoritate amovibili. (Comerțul e cea mai mare parte ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de aici, sunt apele minerale de ... planuri a ungurenitului român Matias Corvin, cărui de i-ar fi lipsit ambiția, dupre talentele și virtuțile lui, istoria pe dreptul l-ar pune în rândul lui Tit, ce numea pierdută ziua în care nu i se înfățoșa prilej să facă vreun bine. Nu știu însă de ce privirea se ostenește a se uita mult la ... sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă pe vagabonzii lui Maxim al meu nu i-am găsit. în locul lor am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să ... fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă privesc cu luare-aminte și șo-pocăiesc ceva între dânșii; dacă n-ar fi fost evrei, m-aș fi întrebat ce pot căuta ei tocmai la Iași? Au șopocăit și au privit de mai multe ori în urmă, iar eu am grăbit după colțuri tot mai multe și mai întortocheate, până la hanul tot ovreiesc unde locuiam. Acolo am tresărit la glas ... părintesc ar fi avut gară, aș fi luat chiar și bilet de clasa 2-a ca să cobor cât mai onorabil din vagon în ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... știm în viața evreilor, sunt nota caracteristică a tuturor societăților semitice. Dacă în mica Fenicie erau șase state, nu puteĂ  să fie cohesiune în marea împărăție asiriană, care se întinideĂ  din Iran până în pustiurile Saharei. Ridicându se dar împotriva stăpânirii asiriene, mezii găsesc un razim puternic chiar în lumea semitică, și la sfârșitul secolului al șaptelea ei dărimă și pustiesc în unire cu babilonenii Niniva și pun capăt stăpânirii asisiene. Cu aceasta se începe lupta cea mare, pe care lumea ariană o poartă împotriva semitisinului și ... de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ  al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ  să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați de firea ariană, s'au aruncat cu ochii inchiși în cel mai desgustător desfrâu: așa țineau ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... Nicolae Filimon - Oraşul Bergamo şi monumentul maestrului G. Donizetti Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti de Nicolae Filimon Scopul călătoriei mele în Italia fiind acela de a asculta celebritățile muzicale ale aceii țări și a dobîndi mai multe noțiuni practice în arta sunetelor, se înțelege de sine că era de mare necesitate a străbate Peninsula Italică în toate direcțiunile ei. Astfel dar mă văzui silit a părăsi orașul Milano, acel locaș al plăcerilor, în care turistul poate să locuiască mai mult timp fără să-l apuce urîtul cu ghearele sale cele de gheață. Cu o zi dar înaintea plecării ... în basrelief șase figuri alegorice, dintre care una ține o liră în mîini și, privind spre cer, plînge; cea de a doua stă în pozițiune de a arunca lira pe pămînt; doi angeli stau în diferite pozițiuni și esprimă marea tristeță ce simt pentru pierderea celebrului compozitor, iar alți doi zdrobesc o liră. Puțin mai în sus, tot pe fațada principală a acestui mauzoleu, este sculptat portretul lui Donizetti, iar deasupra cenotafului se vede muza Euterpe sculptată

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât mine și voiește cu toate acestea să le învețe, el pierde cea mai bună ... delectando, pariterque monendo [1] Îți urez ca să se poată aplica cărții tale și exametrii următori, în care sper că dl Socec, carele în asemenea caz ar primi desigur să-ți fie editor, nu va fi supărat a se vedea înlocuind, chiar cu prejudițiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi și colegi în librărie, frații Sosii din Roma: Hic meret aera liber Socecio, hic et mare transit Et longum noto scriptori prorogat aevum [2] . Dar de vreme ce ... de lucrat. Și-n adevăr, să ședem strâmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vânătorească mai deplină, mai nețărmurită, mai senină și mai legănată în dulci și duioase visări, poate ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... pentru idee. Profesorul să se facă și el simplu școlar, alergând la un loc cu copiii și adolescenții după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalității utilitare zilnice. Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o școală, atâta libertate a gândului și deci atâta putință de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovărășie de viitori oameni. *** Libertatea spiritului nu crește de asemenea nici acolo unde omul e robit de trup. Iubirea ideii e un lirism deplasat ... nenorociți care, fără aceste invenții și descoperiri, n-ar fi murit nici așa de mulți, nici așa de oribil, în actualul război. O universitate nouă, în anul de la nașterea Domnului următor imensului faliment etic al concepției materialiste despre lume și viață e, dacă cei ce au întemeiat-o își dau ... mari răsturnări și revoluții, doi-trei oameni de inimă pot pune la cale, susținuți de acest ambiant încrezător și cald, mari reforme spirituale, pe care în vremurile obișnuite nu le-ar fi adus o evoluție de decenii ori secole. Iată, în

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... cu Balcanii la Poarta de Fier, numită turcește Demis-Kapu. Se pre­supune că această poartă este formată prin o prăbușire vulca­nică, întâmplată încă în timpuri imemorale, când planeta noas­tră era mai adeseori zguduită de focul intern și de gazurile ei. Acești munți se împart în Carpații orientali și Carpații occi­dentali, numiți Tatra sau Carpații din centru; cei orientali erau numiți în vechime munții Bastarnici sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în rândul celor mai măreți munți ai Europei. Înălțimea lor ajunge la 3300 metri maximum, la 1195 metri minimum peste nivelul mării. Renumitul geolog-topograf Valenberg ... cu semănături și renumitele pogoane de vii. Vinurile din Ungaria (Tokai și altele) sunt vestite, iar cele din Moldova, de la Cotnar și Odobești, stau în paralelă cu vi­nurile de lângă Rin (Johannesberg etc.). Este de mirat cum de vinurile României nu ajung nici măcar până în Basarabia, căci ele ar fi prețuite în ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... uni cu frații lor din capitală și a căuta împreună lecuirea bolii ce muncea pe români de atât amar de ani! La această mișcare însă ocârmuirea, în loc de a liniști obștea prin măsuri înțelepte de îmbunătățiri, s-a cuprins de groază, ca una ce se cunoștea vinovată ... treburilor străine, prezidentul Divanului domnesc, prezidentul Divanului apelativ, mai mulți judecători și câțiva deputați și-au dat îndată demisiile din posturi, nevroind a fi instrumente de pieire pentru țară în mâinile lui Mihail Sturza; și în sfârșit că deosebite mici adunări au început a se întruni cu gând de a găsi chipurile legale de pază pentru fiecare ... dovedește prin silnica depărtare din sânul Camerei a domnului Lascar Rosetti, deputatul ținutului Fălciu, și prin numirea arbitrară a altui deputat în locul său; precum se dovedește prin înființarea unei aspre cenzuri de care nici se pomenește în Reglement; precum se dovedește prin toate zilnicele nelegiuiri ce domnesc atât în ramurile judecătorești și administrative, cât și în întrebuințarea banilor bugetului; precum se dovedește prin slobozirea arbitrară de ofisuri, fără de a ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... plouă; Cât despre somn... LIMBĂ-DULCE Nici vorbă... Pândarului e scris C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și ... așa n-ar fi dreptate Cu doi voinici să lupte un om și... Jumătate. (Ies amândoi prin dreapta.) SCENA II DESPOT, LASKI LASKI (după culme, în fund) Despot, ajuns-ai? DESPOT (sărind pe culme) Iată! LASKI (ivindu-se) Ha! iată-mă și eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT ... c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>