Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SA STEA PE GÂNDURI

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 362 pentru FĂRĂ SA STEA PE GÂNDURI.

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui ... noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un ... misterul. Fânațul, unul dintre cele mai frumoase ce am văzut, cu iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi simt și acuma, dacă-i rechem în suflet. Când umblam ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare ... se întoarseră acasă. Țugulea acum se culca afară în toate nopțile, și tot plănuia cum să facă să-și ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să știe cineva, și pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-și ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe ... Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peșteră și apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Țugulea îndată ieși din peșteră, încălecă și pe ici ți-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit și merse, și merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... e multă voinicie, tot atâta cruzime, uneori și brutalitate. Cine însă își dă seama de firea poetică a lui Alecsandri înțelege îndată că pe el a trebuit să-l atragă din poezia noastră populară mai ales elementul ei liric și contemplativ, și tocmai cu această particularitate, pe ... ta Miorița este chintesența poeziei populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. Îmi aduc aminte că pe mine și pe câțiva din compatrioții mei ne încântase la 1857 în Viena (eram atunci de 17 ani) mai cu seamă poezia tradusă de Kotzebue: Sus în vârf ... din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-au venit pănă la mine Miros dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare, Pân'te-i face roditoare Și de mine iubitoare." "Șoimuleț, duios la grai ... al său trai, Tu ai aripi zburătoare, Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă leagăn pe ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... nerăutatea mea am umblat, iar tu, Doamne, mă miluiaște). fără numai: l) De am viclenit pre măriia-ta, au casa măriei-tale, au am vreun gând rău să fac (în cât va îndelung răbda Dumnezeu să trăesc pre pământ), au în viața măriei-tale, au după petrecaniia a mulți ... Ä„rcĂ„ntwn laoÄ� aÎtoÄ� eu ce puteam face? ÄŽpotˇghn tĂ„ Kw kaÅ» ´k¸teusa aÎt¨n. Am șăzut și acolo 3 ani, fără doao luni. Ce am lucrat și acolo (nu atâta din veniturile casei, cât, iară, din osteneala și sudoarea fĂ©ții mĂ©le), iaste janar¨n ... t¨ parastŇsoun cĂ©le neadevărate, cu carele mă lupt în zadar. Și măcar că mie nu mi să cuvine, ca unui arhiereu, să grăesc pe nimenea de rău, nici să pârăsc, iar mi să pare că cu ajutoriul lui Dumnezeu foarte tare s-ar rușina. 8) Între cĂ©lialalte mozavirii ... trupească): Unde Dumnezeu au împreunat, omul să nu desparță, dară cu cât mai vârtos să îndĂ©mne cineva pre un arhiereu să-ș lase eparhiia, fără vină și fărde judecată, că iaste împreunare duhovnicească, carele are datorie, până la vărsarea sângelui, să nu-ș părăsească turma, după cum zice Hristos: Păstoriul ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... se duc și vin, de ce privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit vremea să te ... întâmplat? întrebă boierul. - Ce să fie? Iacă tocmai când veneam cu Mătăhuz împărat, stăpânul meu, să-ți vedem fata, o ceată de haiduci puse mâna pe noi, a jăfuit pe stăpânu-meu până la cămașe, iară eu mă strecurai, și pe ici mi-e drumul, alergai într-un suflet să-ți dau de veste și să cer ajutor de la d-ta. Abia, uite, am scăpat ... a purtat până acum așa haine proaste. Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

... stĂ©a sunt temĂ©ele creștinătății. Că precum nu iaste cu putință a trăi neștine pre pământ fără de hrană trupească și fără de îmbrăcăminte și fără de somn, așa nici fără de acĂ©ste trei bunătăț carele sunt, precum am zis și mai sus, credința, nădĂ©jdea și dragostea. Ce întâi voiu zice puține cuvinte pentru ... Să iubești pre domnul Dumnezeul tău i proci; iar cea firească iaste cĂ©ia ce iubesc părinții pre fii și fiii pre părinți și fieștecare pe ruda sa și pe priiatenii săi. Iar pentru dragostea cea pătimitoare și rea, nu vom zice nimic, pentru căci fieștecare înțelept și temătoriu de Dumnezeu o cunoaște că nu ... și a ne ruga lui Dumnezeu, să ne iarte păcatele, iar noi vorbim și râdem și facem cu ochiul, unul altuia mai rău decât pe la cârciume. Sărbătorile și praznicile nu le ținem, ca o nimica, ci atuncea facem cĂ©le mai rĂ©le, de bucurăm pe dracul și atunce vindem și cumpărăm. Și în scurte vorbe, ne-am abătut cu toții din calea dreptății și împreună ne-am netrebuit, după cum ... ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... razele scânteietoare ale ochilor; parfumul îmbătător al florilor se înalța în văzduh cu armonia orhestrei, și lumina candelabrelor se revărsa ca un val de aur pe frunțile, pe brațele și pe umerele albe ale damelor. Strălucită era într-adevăr acea adunare, căci venise să asiste la cununia celei mai frumoase flori din aristocrația Moldovei, a ... crudă suferință; ochii i se umplură de lacrimi, și moartea îi apăru ca o binefacere dumnezeiască! După o oră, societatea se întoarse în salon, felicitând pe socri și pe tinerii însurați, după vechiul obicei. Socrii plini de bucurie și noul însurat, glorios de fericirea lui, mulțumeau în dreapta și în stânga, pe când Margărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmură albă; numai ochii săi dădeau încă semne de viață prin două lacrimi dureroase ... dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi în două cu zăpadă și drumurile devin nepracticabile. Caii harabagiului pe

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... nici a unui autor, nici a unui compilator; dar, în privirea greutăților materiale, pot zice că a întrecut și pe a unuia și pe a altuia. Spre a nu vorbi de timpul și cheltuielile ce mi-au trebuit întru adunarea manuscriselor răzlețite în toate părțile ... Gândul meu este gros de toate aceste priviri; aș dori să rup vălul ce ascunde viitorul patriei mele; aș dori să fiu măcar un minut pe tripodul Pitiei și să prorocesc țării și nației mele soartele cele mai aurite! În tot chipul, să nu ne speriem decât când vom părăsi toată ... pâclă și de lumină strălucitoare, timpurile sale de amorțeală și de mănoase secerișuri. Să nu uităm că patru secole de sclavie au apăsat asupra Greciei, fără ca să poată smulge din inima fiilor ei acea antică naționalitate pe care paloșul lui Mahomed II amenința de a o stinge pentru de-a pururea". Asemene înalte considerații, întâmplările timpurilor trecute, adică ... analele noastre ne-ar arăta vederat că providența niciodată nu ne-a lipsit și că părinții noștri, deși au avut greutăți și piedici ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... în timpul său, printre cole-gii săi renumiți, ca Charcot, Potain, Bouchard - și nici printre me­dicii altor țări, ca Bright, Addison, Virchow, nu găsim pe nimeni care să-l egaleze, ca observator fără seamăn și ca spirit științific extraordi­nar [2] . El singur a înțeles importanța noțiunii de cauză și a pus medicina pe ... arate Franței că cel mai mare dintre medicii lumii este fiul ei, - fiu oropsit, căci, din nenorocire, n-a fost înțeles. Am de gând să vă vorbesc anul acesta, mai întâi, despre afecțiunile rini­chiului, - și pe urmă despre afecțiunile cordului și ale vaselor (artere/vene și limfatice), - subiecte asupra cărora Lancereaux a lăsat lucrări nepieri­toare. Dar, pentru a ... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... III SUZANA, TOADER SUZANA: Haide, hai; parcă le văd cum or să mănânce păpara... Le-au intrat și lor gărgăuni în cap. (Se pune iar pe prispă și toarce. Cântă:) Toderică, Toderel, Tare mult mi-e dor de el! TOADER (ieșind din crâșmă, se oprește pe prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. Voi îți împărți ... glumești? TOADER Și, zău de glumesc! SUZANA Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot sta pe loc, Așa să trăiesc! TOADER Ah! ce mare foc În suflet simțesc! Mă topesc pe loc, Așa să trăiesc! TOADER (căutând împrejur): Suzano... SUZANA: Ce-i, bărbățele? TOADER: Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare? SUZANA: Ba ... din străbuni Galuscus, nu Gălușcă. Sunt roman din Dacia Transcarpatină și me cobor dintr-un general roman ce a ținut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din care motiv el a fost supranumit Galuscus de Senatul Romei. În consecință, binevoiește, amice, a nu me ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa ... și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo muncă. Cu această vulgarizare comodă se însărcinează gazeta de azi, care, pentru un gologan, afară de știri politice din ... perfectă dreptate. Dl Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>