Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PLÂNS
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 743 pentru DE PLÂNS.
Cincinat Pavelescu - Din schit
... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala ... Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu ... care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ... te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele de aramă Ce sună-n lac în orice noapte; Așa de-ncet și de departe, Dar ele sună-așa
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din fața lumei pier; Cum toate se răpune ca urma îndărăt, Pe aripile vremii de nu se mai arăt; Cum omul, când să fie în toate săvârșit, Pe negândite, cade sau piere în sfârșit. Eu unul, în credință, mai mult ... multă, dar fără un folos, Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii, La adăpost aleargă când vede vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă jale cer. La voi, la voi nădejde eu am de ajutor; Voi sunteți de cuvinte și de idei izvor. Când zgomotul de ziuă înceată preste tot, Când noaptea atmosfera întunecă de tot, Când omul de necazuri, de trude ostenit În liniștirea nopții se află adormit, Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând, La voi fără sfială viu singur lăcrămând Și ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ascunză o lacrimă de dor! IV Dar ziua se abate. — Pe undele pălite A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut ... una dată moartea aice se abate Și mâna lor îngheață pe cupe și pe flori D-atuncea, în tăcerea anticelor deșerte, Șacalul cel sălbatic se plânge întristat Și vânturile-ntoană lugubrele concerte În vechile ruine ce timpul a-nfruntat. VI Voi, umbre nevăzute, o, fii de-nchipuire! Sculați-vă odată din ăst tăcut mormânt! Iar tu, lumina vieții, învie c-o zâmbire Al lor trufaș pământ! Tăcere! Iată noaptea!... O umbră ... mormânt. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre, în tăcere s-așază la benchet. Trei cupe aurite, la stelele splendide Ridică deodată o mână de schelet. O tânără prințesă s-așază în tăcere Și cheamă lângă sine fantastici trecători. Și intonând armonii d-amor și de plăcere, Deschide vălu-i d-aur pe sânul ei de ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și ... meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat ...
... Vasile Alecsandri - Călătorul Trece-un călător și cântă, Trece pe-o cărare frântă Prin câmpia înflorită, Cu inima veștejită. El se plânge că-n cea lume Nime știe de-al său nume, Nime nu se îngrijește De e mort ori de trăiește. Surioara Magdalină L-auzea dintr-o grădină, Și pe gânduri ea cădea Și de dor se aprindea: ,,Călătorule mâhnit, Și prin lume rătăcit! Tu ești pasăre străină Care cântă prin grădină Ș-apoi zboară mai departe Lăsând inimi înfocate ... garoafa dimineața, Când de rouă-i încărcată Și-n lumină se arată." ,,Călătorule mâhnit, Nu ți-e calul obosit?" ,,Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum". Călătorul se oprea, Nici că mai călătorea! Există o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către seară când el cântă, glasul lui tremurător Mână somnul înspre crângul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori; Iar pe grecele frumoase când râzând el le îmbie Să privească cum în unde moare-o rază aurie Ce ... boltă-ncondeiată cu lungi litere arabe, Unde aurul se leagă cu granitul african, Unde stau, ieșiți din ziduri, sfincșii dormitând pe labe, Ce port vase de-alabastru, stâlpi cu capiteluri albe, E întinsă-o masă mare de porfir egipțian. Pe sub negrele arcade, mii de candele ușoare Imitând floarea de nufăr, dau lumini scânteietoare, Ale căror slabe raze lin se pierd în neagra noapte, Cum se pierd în depărtare, năbușite, tainici șoapte, Prinsă-n două ... inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe-un val tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor. Seara, de-ar trăi pe lume într-o gingașe făptură, N-ar avea un ochi mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul ... ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise ... mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste ...
... bine... — Nu: Așa, bine! Spune-mi: cum? — Păi... m-am dus în ograda lui și i-am zis: Măi, da purceii mei îs de făcut pomană pentru sufletul bunică-tei? De ce mi-i înjunghii, măi, c-o să te ieu de beregată. El atunci, cum era cu barda în mâna dreaptă, a trecut-o în stânga și mi-a trântit o palmă ... și cum eram singur, că nu mai era nimeni cu noi, am strigat la fecioru-meu, să vie, să-mi ajute să ridicăm pe Dămian de jos, că țipa și gemea de durere. Pe urmă au venit și oamenii de ne-au găsit pe amândoi, pe mine și pe feciorumeu, acolo... Iaca așa... În clipa aceasta se deschise ușa, intră un jandarm și-mi aduse ... ierte. Atunci din colțul odăii ieși la lumină feciorul bătrânului. Veni, se alătură de tată-său, îl dădu cu umărul mai încolo și zise: — De-acu, lasă! Apoi se întoarse către mine: De-acu pot să spun: eu l-am omorât. Că tătuca nu credea să moară Dămian, așa, dintr-o lovitură, și-mi spusese, acolo, pe loc ...
... Mai mult, mai mult răsuflu-i scărește din putere, Stă mort întreg; și ochii pe pod i-a țintuit Un doctor! Biata mamă de tremur a-nnegrit; Să plece? Dar desculță prin ger: E de pierit! Ori el, ori dânsa piere!... Piciorul ei de sânge pe drumul grunzuros Și viscolul izbește cu șuier viforos În față-i fulgi; cu pieptul mai gol de jumătate, E crunt de frig obrazul și pulpile-s crăpate, Ea tremura ca frunza, căci frigul o străbate Prin carne până-n os. În turn ciocanul geme de zece ori în clopot; S-a stins de mult pe stradă chiar cel mai palid șopot Al buzelor, căci nimeni nu stă pe-aceste vremi În vânt și ger, când trupul ți-l ... Și-n laturi ea s-aruncă gemând, dar brațul dur Al legii nu-i dă liber, și el cu larg înjur O târâie cu sine. De ghimpii gheții crunte picioarele-n alerg Se sfâșie, se taie mai tare și se șterg De nu rămâne carnea pe os. Ei merg de-a valma, El blastămă, ea