Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE FIECARE

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 451 pentru DE FIECARE.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... boiul de voinic. După ce ieși de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela. Cum îl văzu împăratul, îi zise: - Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? Ai părinți, și cum s-a întâmplat de ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă. Părinți am, asemenea și frați. Ca să-ți povestesc cum am venit p-aici și ... a apucat, și tot frământându-mi mintea să știu cum a venit și cum s-a dus fără să bag de seamă, am adormit. Când a venit a doua zi în faptul zilei, m-a găsit minunându-mă de niște stane de piatră ce închipuiau doi oameni, doi cai și doi ogari. De cum îl văzui, ne gătirăm de ducă. Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap și se făcu un voinic, știi colea, cum ți-e drag să te uiți la el. Pe cale îmi spuse că ... era moșia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte corpul de

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul fanariotic și încurajate de politica Protectoratului. O luptă neîmpăcată și amară începu dar între oamenii neieșiți din tară și tinerii crescuți în străinătate și porecliți în sânul patriei lor ... guvern și pe agenții puterilor învecinate, nu numai o societate întreagă deprinsă cu moravurile vechiului regim, dar uneori chiar și pe rudele lui cele mai de aproape. În fiecare familie se găseau față-n față obiceiurile trecutului cu ideile civilizației moderne. Prin urmare, însăși sfințenia legăturilor celor mai intime era expusă înrâuririi unei stări ... mare eveniment în ochii locuitorilor de dincoace de Milcov. [3] Curajosul călător profita de privilegiul celor veniți de

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului ... că nu mai e cu putință să se remedieze răul înfăptuit. Altminteri, am cere Societății scriitorilor români să apere pe Eminescu împotriva admiratorilor lui. Oamenii de gust vor ști desigur să aleagă și de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o perorație aprinzătoare, el se adresă de-a dreptul la țărani, zicându-le: -- Ați aflat ce s-a întâmplat la Iași? -- Am aflat, răspunse un vânător nalt și ... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ... In fiecare colț, materia spune o idee. Ies In ©uite și mă afund In grădină, unde crește o vie ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile unei hotărîte revoluțiuni teroriste, aproape ale unui ... între realitate și aparență, între ființă și mască. ... Țara romînească este o țară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... a lipsit și că părinții noștri, deși au avut greutăți și piedici pe care noi nu le vom întâlni, ei nici odinioară n-au deznădăjduit de dânșii și de țara lor. Ca sfârșit a acestei prefețe, să-mi fie iertat de a o încheia cu cuvintele unui istoric francez [2]: "În acest timp de patimi politice, în care este așa de greu când cineva își simte ceva activitate de spirit de a se ascunde agitației generale, cred că am găsit un mijloc de repaos în studiul serios al istoriei. Nu că privirea trecutului și ispita secolelor mă fac să mă lepăd de întâile mele dorinți de libertate, ca de niște iluzii ale juneții; dimpotrivă, eu mă lipesc către ele din mult în mai mult. Tot iubesc libertatea, dară cu o afecție mai puțin nerăbdătoare ... într-o situație și cu opinii deosebite de ale mele, au resimțit aceeași nevoie ca și mine, dară că cei mai mulți au murit înainte de a vedea realizându-se aceea ce ei anticipau în idee. Lucrarea acestei lumi se săvârșește încet, și

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... l-ai prins! — L-aș aduce, frățico, dar nu mă lasă din labe, dihania! SUZANA (cu dragoste): Sărmanu bietu bărbățel! TOADER: Că, zău, sunt de jelit! M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. Nu-i zi lăsată de Dumnezău în care să nu cadă câte-o poruncă, când cu coroieriu, când cu teleaga dracului. SUZANA: Care teleaga dracului? TOADER: Cea pe sârmă, prin ... A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA: Ce moare, bărbate? TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?... TOADER: El o fi știind, că ne-a mai ... cetățeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.) SUZANA: Da aieste ce sunt, Toadere? TOADER: Condice de însemnat toți trecătorii prin sat; tabloane de gâște, rățe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de recesemință. SUZANA: Elei! bărbate, leagă vornicia de ...

 

Ioan Slavici - Robia modernă

... în sîmbria capitaliștilor, care nu-Ä­ lasă să mĂ³ră de fĂ³me. MiliĂ³ne de Ă³meni aÅ­ ajuns ast-fel să trăiască numaÄ­ de az Ä­ pe mâine, muncind spre a spori bogățiile altora, sbătându-se în miserie fără de scăpare, agitațÄ­ nmereÅ­ de o viuă și legitimă nemulțumire și împinșÄ­ în mod fatal spre o catastrofă socială. Se întÄ•mplă adese-orÄ­, că cele maÄ­ vigurĂ³se pădurÄ ... în părăginire, sînt înecate de plop, de salcie, de teiÅ­ orÄ­ de alte esențe, care cresc maÄ­ repede de cât stejarul. VÄ•ntul duce semînța de plop și-o risipește printre stejar, și lopul rÄ•sare în umbra stejarului, cresce cu chiÅ­ cu vaÄ­ subțire și lung; ajuns însă de deasupra, el îșÄ­ întinde crăcile, se îngrĂ³șă în trunchiÅ­, îșÄ­ face rădăcini puternice și îÄ­ ia aÄ­erul și lumina stejaruluÄ­, care încetul cu ... de religiune, ci de restabilirea buneÄ­ rînduelÄ­ sociale, de preîntâmpinarea unei marÄ­ catastrofe. Dacă gospodarul trebue să curețe plopul și salcia și teiul din pădurea de stejar, dacă grădinarul trebue să curețe pomiÄ­ de omiz Ä­, de insecte, de păduchÄ­, de ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... sigur că-nainte de ziua de poimâine se-ntâmplă sfârșitul lumii... Dar îmi vin odată-n fire. Azi e joi... mai am numai două nopți de dormit, și, înainte de a treia, trebuie să mă execut... trebuie! Noaptea de joi spre vineri o petrec rău... simț că am friguri... Vineri, umblu de colo până colo, fără să știu încotro... Nu pot mânca; am pulsul neregulat; mă încovoaie o frică nențeleasă; călcând, mi se pare că pun piciorul ... greu și migălos? zic eu. — ... Și cere multe... Știi d-ta, domnule, câte și mai câte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea? — Îmi închipui... — ... Ne trebuiesc: o cireadă de boi și de viței, o pădure de stejar și una de plută, un pogon de cânepă și altul de in, un lan de grâu, o mină de fier și câte altele! — Nu-nțeleg... — Cum nu-nțelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpă, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule?... și pe urmă ... cela! (adică, pe rommește: atât ne-ar mai trebui!) (Aplauze zguduitoare.) ... Să luăm un exemplu concret, doamnele mele, un lucru de care ne lovim la fiecare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>