Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU VINE
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1083 pentru CU VINE.
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
... face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima ... răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța mută-n față Și cu sufletul său dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când ... i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui reverie Adormea prea consolat, Așteptând cu bucurie Al zorilor revărsat. Stete astfel zile multe, Ani întregi tot aștepta Attentiv ca să asculte Ori fereastr-a răsuna, Ori dilecta să ...
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
... face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima ... răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța mută-n față Și cu sufletul său dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când ... i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui reverie Adormea prea consolat, Așteptând cu bucurie Al zorilor revărsat. Stete astfel zile multe, Ani întregi tot aștepta Attentiv ca să asculte Ori fereastr-a răsuna, Ori dilecta să ...
Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)
... troienit. Miezul nopței!... totul tace! Lumea pare un mormânt, Unde mort și rece zace Leșul marelui pământ, Și sub bolta cea senină Mii de stele cu foc viu Varsă-o jalnică lumină Pe gigantul său secriu!... Ies pe câmp... Sub pași răsună Câmpul sec și înghețat. Un păr mare stă drept ... n zare când și când? E o sanie ușoară Prin lumină lunecând. Săniuța e durată Dintr-un lemn ușor de plop Și se duce înhămată Cu un iepure ce-i șchiop. Iar într-însa cine este? Om să fie, sau un ciot? E vestitul din poveste Statu-Palmă-Barba-Cot! Iepurașu ... unde zboară?... Iată-l vine spre Siret Și pe deal mi se coboară Ca un bulgăr de omăt. El în lunc-acum pătrunde Să descopere cu drag Primăvara ce s-ascunde Înlăuntrul unui fag. Iepurașul se răpede Naintând din salt în salt Pân' ce-ajunge, pân' ce vede În desime fagul ... sunt, dulce primăvară, Statu-Palmă-Barba-Cot. Din locașul tău afară Am venit ca să te scot.“ „Și ce vrei să faci cu mine? Ce gând ai? Ce dor lumesc?“ „Vreu în dragoste ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... vină. În fața palatului vechi, sub terasă, marele glas al mării amuțise, și cuprinsă de îngheț, se întindea acum ca un cîmp alb cît vedeai cu ochii. Apoi într-o dimineață, un vînt de sud a venit și, cu foarfecă lui nevăzută tăind gheața de-a lungul malului, a dat drumul banchizei în larguri. Ușor și lin, cu molcome legănări a pornit minunatul ostrov alb, și apoi s-a depărtat ca o insulă feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile ... fantome, ne chema parcă spre dînsul, dar noi rămîneam locului, legați de greaua ancoră a nevoiei. Noi stam locului, și nu călătoream decît cu fantazia, noi rămîneam țintuiți de marginea cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile. Ceteam împreună ... m-așteaptă, Dar totuși uit adesea să vin s-o mai revăd... Și multe sunt asemeni în casa mea bătrînă Ce s-au deprins încetul cu-ncetul cu
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... a gură d-argea Numai pe sor-mea, Sor-mea Ileana, Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor! Atunci moș Adam Și cu moașa Iova, Unde-l auzea, Rău că le părea, Soarelui zicea — Preasfințite Soare, Puternice mare, Unde-ai auzit Ș-ai mai pomenit, Unde-ai ... d-avea, Iar cine-o lua În iad c-o intra. Soar’le se uita, Din ochi căuta, Nimic nu grăia; Iar moșul Adam Și cu moașa Iova De mână-l luau, La rai mi-l duceau, Rai că-i arătau Și de ce vedea, Bine că-i părea; Numai mese ... sută și trei. Și tot mai era Și tot mai vedea Femei cuvioase, Măicuțe duioase, Fecioare curate, Uciși în dreptate, Oști de biruință Și soți cu credință. Dar tot mai era Și tot mai vedea, Puțin de mergea Printre rămurele, Dalbe păsărele Cânta-n versurele Și nu prea cânta, Ci se ... n-or mai fi!“ De tot ce vedea Bine că-i părea Și se mulțămea. Afar’ de-mi ieșea, Iarăși moș Adam Și cu moașa Iova Cheile lua, La iad îl ducea, Iadul descuia, În iad îl băga Și de ce-mi vedea Păr i se zbârlea Că-n ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
... aveți un suflet umplut de bunătate Și care-aveți să pierdeți acea virginitate De cugete-aurite din inimi inocente, Nențelegători încă de-aceste lungi lamente, Cu frunți mult mai senine c-al cerului azur, Cu suflete curate ca focul cel mai pur, De e ș-a voastră soartă ca să intrați ca mine În cercul unui haos de ... mă îneacă și nu mai am putere Să-năbușesc în mine accentul de durere Când mumele m-ascultă c-o tristă-ncremenire, Privindu-și copilașii cu inima-n privire! Ce?... Dragile ființe să moară?... Înapoi! Mori tu, poete searbăd, cu drojdii amărâte, Din care pornești lumii neîmpăcat război! Să mor!... Zilele mele sunt astăzi hotărâte... Nenorocite mume, e prea târziu să mor! Dar dac-acea ... pe bietul visător, O! dac-acea femeie ar fi putut să știe Ce soartă pregătindu-și îmi pregătește mie, Nu ar fi fost mai bine cu mâini nendurătoare Să mă omoare-ndată și-apoi să se omoare? Societate crudă, acuzatoare vecinic, Sunt mulți care lumina cerând-o l-al tău sfeșnic ... inimi ca niște urne sfinte Păstrează-abia cenușa din mii de simțăminte, Sunt mulți care-n mijlocu-ți și-aduseră junețea, Ca să-ți împrospăteze ...
Mihai Eminescu - Când iarăși glasul
... Mă-ngână cântul unei dulci evlavii - Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? Puterea nopții blând însenina-vei Cu ochii mari și purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind - ca-n vis, așa vii! Cobori încet... aproape, mai ...
... o mie! A plecat domnul român! Robii după-al lor stăpân Au ieșit plângând din țară Ș-a rămas trista maghiară Cu ochi plânși, cu jale-amară! De trei zile plânge-acum! De trei zile cată-n drum, Dar nimică nu zărește, Căci iubitul ce jelește Pe drum nici că ... În ce cale-i rătăcit? Unde-i, Doamne! de nu vine De trei zile lângă tine? Cine-a spune unde-i, cine? Vai! cu jale, cu amar Plânge el peste hotar! Ca și tine el suspină Cu inima de dor plină Colo-n țara cea vecină! Iar de vrei tu să-l mai vezi, Peste munți să te repezi Într-a ... de frunte!... Iată-n zori c-a și plecat Pe-un cal alb ne-ncălecat Maghiarina, mândra fată, În bărbat mândru schimbată Și cu paloș înarmată. De-ai fi pasăre sau vânt N-ai ajunge-o pe pământ, Căci ca vântul ea nu zboară, Nici ca pasărea ușoară! Dar ... revărsând spume. Hai, voinice, la cel mal (Zis-a fata către cal.) Dar pe loc calul s-oprește, În pământ ochii țintește Și cu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se ... podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru ... În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească.
George Coșbuc - Pământul uitării
... uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și ... prin curțile lui Culcușuri își caută cerbii, Prin mândrele ganguri scot viezurii pui, Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu ... frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând ... Se-mprăștie peste ghitară. Prin lanuri obsiga și sterpul odos Și-n pieptul lor inimi nebune! Batjocura-i astăzi al nostru prinos. Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos Din jalnica morții genune! Ascultă proroci ai minciunii, și plini De-al lor o nebună-nvrăjbire, Le-alunecă gândul spre ...
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
... Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit ... isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în împrejurările grave și primejdioase din anii aceștia. Toată lumea prin urmare se întreabă cu drept cuvânt: pentru ce Savfet-Pașa a fost răsturnat astfel ? De câtva timp spiritul Sultanului era și este încă muncit de niște gânduri ... se află astăzi, asemenea pornire o poate duce curând la o desăvârșită descompunere și nimicire. Savas-Pașa se zice că ar fi fost în Creta cu Muctar-Pașa; iar cât despre Riza-Beiu, cumnatul lui Gazi-Osman și secretar la Sultanului, i se încredințase o misie în Egipt. - Într'un cuvânt ... mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; și noul ca și vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv ...