Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ÎNSEMNAT

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 365 pentru CEL MAI ÎNSEMNAT.

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... le mireasma până la mine. Seara da însuflețire umbrelor, în oglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței — un petec de pădure rămas neatins în plin oraș — câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod ... cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara la înfloritele lor desfătări. Nici ... — nu-mi era străin, fiind numele de neam al zvăpăiaților conți de Oxford, după stingerea cărora a fost cules și alipit la cel de Beauclerk de Stuarții de mâna stângă, ducii de SaintAlbans. Să se fi tras cumva din aceștia, nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. Deși englez până la măduvă, în vorbire se slujea obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a ... ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... oile nu-l mai pasc, îl lasă în pace, căci înțeapă groaznic. Știe să se apere, buruiana dracului! Ca și buruiana omenească: cu cât e mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare. Dar ce siguranță avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă ... văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu! El lasă în plata Domnului strășnicia Domnului și se întoarce acasă. Noi spunem atunci: țipenie! Nu mai vezi om! E numai Bărăganul! Și, Doamne, ce frumos e! Cu tot avântul de care armăsarul său e în stare, crivățul galopează în împărăția ciulinilor ... acasă cu traista doldora de pește. Tata n-aducea nici măcar un chitic. Și când vedea asta, mămuca, bună cum era, îl sfătuia să stea mai bine acasă, să pună la sărat pește, să facă de mâncare, să spele rufe și să mai

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele. Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea ... a încetat a mai măcina și s-a prefăcut în cârciumă și loc de adăpost pentru tot drumețul obosit și mai ales pentru acela pe care noaptea-l apucă pe drum. În cele din urmă, arândașul a zidit cârciuma la un loc mai potrivit, departe de cîteva sute de pași de la râuleț, iară moara a rămas părăsită, cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de ... cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie. Dar binecuvântat era locul acesta mai ales de când veniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ... žcine vrea poate“ sau prin persistență ambițiosul ajunge la scopul propus. Aceasta fu de ajuns ca să gonească din inima mea religioasele impresiuni de mai nainte. Privii mai cu luare-aminte pe călugări și văzui că acești oameni nu erau deloc aceia ce cu o oră mai nainte păreau că sunt; ei semănau a fi o adunătură de galerieni. Vizitarăm refectoriul tocmai pe timpul cînd se puneau la masă cuvioșii ... asupra nevinovățiii lui și începui astfel: — Sunt prea încîntat, omule al lui Dumnezeu, de felul vieții monahicești; departe de valurile lumei, adăpostiți sub scutul cel neînvins al religiei, voi petreceți cea mai

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... învățat ei așa frumușele lucruri? Acasta nu știu. Dar glumele lor mă băteau la ureche ca clopotul de la Barnovschi într-o zi de sărbătoare. Mai pune încă și acel râs lancaviu, ce samănă cu muzica broaștelor. Și duhurile frumoase de societate, și jucătorii de șarade în faptă, și, mai ales, acei istorisitori de povești fantastice care totdeauna ți se par un tăciune ce fumegă în vatră, și, în sfârșit, îți pică peste picioare. În ... întreită era înlăuntrul palatului. Toate strălucea, toate era îndestule. Vinul și laptele curgea, cum zice Scriptura. Gazda ce da balul nu se înjosea la cele mai mici amărunturi ale unei cotredanse; nu o vedeai alergând în dreapta și în stânga spre a scoate la iveală un vis-Å•-vis ... tabla, din ceas în ceas. La mijlocul suarelei, zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții ... Ea a fost micul Fenix din Târgul Cucului; ea dețifră destul de bine muzica, zugrăvește înfricoșat trupuri goale; cu toate aceste, talentul său cel

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce ... bătrânul plângea Și-n astă neliniștire acum d-un an petrecea. Zilele urmează răpezi; soarele îmbla a lui cale Și Oscar tot nu mai vine să mângâie al său tată; Angus, perzându-și nădejdea nu mai avea acea jale, Dureroasa lui tristeță era acum alinată. El avea pre Allan încă ce rămase mângâiere Jalnicului său părinte, Mora-l videa cu plăcere ... “ „De trei ani soarele îmbla a lui cale luminoasă, De când fiiul meu să duse, de când nu l-am mai văzut, Allan îmi rămase numai, iar pre Oscar l-am perdut.“ — „Prea bine, zice străinul c-o zâmbire fioroasă, Și ochii ... ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce ... bătrânul plângea Și-n astă neliniștire acum d-un an petrecea. Zilele urmează răpezi; soarele îmbla a lui cale Și Oscar tot nu mai vine să mângâie al său tată; Angus, perzându-și nădejdea nu mai avea acea jale, Dureroasa lui tristeță era acum alinată. El avea pre Allan încă ce rămase mângâiere Jalnicului său părinte, Mora-l videa cu plăcere ... “ „De trei ani soarele îmbla a lui cale luminoasă, De când fiiul meu să duse, de când nu l-am mai văzut, Allan îmi rămase numai, iar pre Oscar l-am perdut.“ — „Prea bine, zice străinul c-o zâmbire fioroasă, Și ochii ... ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care ... rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plinul miez al zilelor de iulie; și încă și mai bine pentru acel căruia privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși ... loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de multe ori, chiar unica posibilă. Tratate sistematice pot să se tipărească, dar nu vor fi citite. Mă cred dator să dau această ... articol de revistă, să caracterizez întreaga mișcare critică de la Aristoteles încoace; și dacă ar fi fost s-o fac, aș fi numit-o, poate mai bine, metafizico-judecătorească. Dar în sfârșit i-am zis critică judecătorească. În privința acestui cuvânt dl Bogdan zice următoarele: ,,...dl Gherea se folosește de cuvântul ... deșert, pe care-l întrebuințez în lipsa unei idei, și e un cuvânt ironic pe care l-am inventat eu pentru batjocură. Și ce e mai curios e că aceasta o spune un om care a învățat estetica în Germania. Criticii în general și criticii germani în special au ... nenumărate ori acest cuvânt ori cuvinte similare și foarte în serios. Așa, nu mergem departe, chiar W. Scherer, pe care îl citează dl Bogdan, și ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... aleagă numita c-nă Busuioceasă macar pe unul din tustrele persoanele ce o să reprezentez, de nu pe tustrele. DRĂGĂNESCU. Minunat! Ce vrei dar să mai știi? TEODORINI. Vreu să știu mai lămurit, acea ce tu mi-ai spus din fugă. De pildă, ce lucru-i astă c-nă Caliopi Busuioc, care de atâta vreme face să ... au fost odată amândoi tineri; lumea a și vorbit multe de dânșii pe vremea aceea. Vrea pesemne să-și răscumpere păcatele tinereților. TEODORINI. Mai are ea niscai resturi de frumuseță? DRĂGĂNESCU. Ce are a face? O groază, frate! orice ț-ai închipui e mai puțin decât cum e în ființă. TEODORINI. Mări, ce spui? DRĂGĂNESCU. Te-i încredința când îi vide-o. TEODORINI. Planul meu e gata. Sub numele ... cu care ih habe di ere...ș.c.l. Baron FLAIMUC: " CALIOPI: Știi că-i curioz om, germanul acesta? treci la al italianului, stilul lui îmi place mai mult decât a celorlalți, se servirarisarisește de espresiiuni mai alese. Cetește, zicu-ți. STĂNICĂ: (cetește). "Principesa mea!" CALIOPI: (curmându-l) . Principesa mea! cât e de gentil, cât e de galant! să-ți spun drept ...

 

Ioan Slavici - Robia modernă

... copiÄ­, și-a pierdut casa, via și cele z ece pogĂ³ne de pămînt. Lucrul acesta nu-l știÅ­ din auz ite: e cel din urmă proces în care am pledat, cea din urmă execuțiune, la care am asistat. Plânsetele celor douÄ• femeÄ­, căința fiiceÄ­ și blestemele mumeÄ­ nâ ... găsesc banÄ­ ieftinÄ­. Dacă aÄ­ mĂ³rte la casă, dacă păgubescÄ­ cu un boÅ­, dacă aÄ­ vre-o nevoie grabnică, unul dintre dînșiÄ­ te ajută, cel-lalt te încurcă, iar at treilea cumpărându-țÄ­ averea. Fiind-că n’are ce să făcă cu ea, el ți-o lasă dar te lĂ ... Românilor, și aceia dintre RomâÄ­, care vorbesc alt-fel, orÄ­ sînt stăiniÄ­ de nĂ©mul lor, orÄ­ îÄ­ înșĂ©lă pe EvreÄ­. Cea dintâÄ­ și mai adevărată dovadă de iubire este sinceritatea, și noÄ­ iubirea nĂ³stră de Ă³meni o dovedim când le z icem Evreilor: Din z i în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>