Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AR VREA (SA)

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 642 pentru AR VREA (SA).

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

... robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ... Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?... Și moartea ce e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă, În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă, Suprema preschimbare să-și ... Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită, Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar; Dar dincolo de groapă acei ce pot să vadă, -- De-ar

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu ... morale și intelectuale, o iubire pe care o poți justifica nu este iubire. 15. ... amorul nu este entuziasm estetic și moral. Sublimitățile astea clorotice n-ar putea explica tirania și demența lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenței, voința de a trăi sau, mai bine ... sonor, prestigios mai ales în țările noi și bun ca să justifice în chip ipocrit egoismul brutal al bărbatului. 18. Nefericirea mea, cauzată de mine, ar fi o catastrofă individuală și meritată. Dar nefericirea ei, provocată de mine, ar fi o crimă împotriva ei și o crimă împotriva fericirii, pentru că oamenii înfrumusețează ori urâțesc fericirea... 19. Voința de a nu muri ...

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... în viața ei Inel, și ce mândrețe! Din piatra tronului din rai Cioplit în flori măiestre, El singur unui fiu de crai D-ajuns i-ar fi fost zestre. Și cum îi zici? Inel îi zic! Pe degetul suleget Al zânei pus, pe cel mai mic, Crescut părea pe deget. O ... și-atâta ce-i? Și pieptul Anei crește, Și cum întinde brațul drept Mai viu îi bate pieptul Și tremură, strângând la piept Pe doamnă-sa cu dreptul. Atâta ce-i? Dar m-a durut! Să nu pui mâna stângă! Și-n urmă zâna s-a zbătut ... ție, de mă lași Să te sărut, stăpână! Pe nimeni ea n-a sărutat, Ori poate flori și fluturi, Dar pentru salbă i-ar fi dat Și-o sută de săruturi. Așa fac doi coii în joc, Când nu-nțeleg ce-i jocul, Dar zânei i-a părut ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... tânără, a fost rămasă orfană de tată și mamă și încredințată epitropiei logofătului Grigore Sturdza — bunul meu despre mamă, medelnicerul Stavilla, având moșia sa vecină cu moșiile din Basarabia ale familiei Sturdzești, astăzi proprietăți ale principelui Dimitrie Sturdza, fiul fostului domn al Moldovei. Domnița Maria Calimach vorbea numai grecește ... lui Frederic cel Mare. Această colonie a păstrat până astăzi libertățile ce i s-au dat de acest mare principe; ea are biserica sa, spitalul său, gimnaziul său, biblioteca sa; în toate aceste, limba franceză este predominantă și astăzi. Membrii săi actuali sunt toți deveniți buni germani și mulți din ei, păstrând numele lor de ... Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și din burghezime, care de pe atuncea luase un loc însemnat în Germania, punându-se în ... idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea și elocvența sa ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... agricultură, navigația cu aburi, căile ferate, telegraful electric, desțelenirea unor întregi continente, fluvii făcute navigabile, populații întregi ieșite ca din pămînt - care dintre secolele trecute ar fi putut să bănuiască că în sînul muncii sociale dormitau astfel de forțe de producție! Am văzut deci: mijloacele de producție și de schimb pe ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... curios că ele sunt de naturi cu totul străine. Dintâi îmi aduce un soi de fiori reci, care îmi încrețește pielea întocmai ca și când ar fi să intru într-o apă cu gheață. Pe urmă mă desfătează prin înfățișarea unor figuri gingașe și plăcute și, în sfârșit, mă face să ... Sistemul egalității, ce niciodată nu va prinde de tot rădăcină pe pământ, are însă acolo o părticică deloc neînsemnată unde el domnește în toată puterea sa. Acel loc se numește Lobogo și este o baie rece în care fierbe necontenit gazul carbonic. Șase oameni pot de-abia să încapă în el ... nenorociții! d-ar fi trei împărați și trei ciubotari, nu i-ai cunoaște unii de alții, atât de mult răceala apei și pișcătura gazului i-ar zgârci și i-ar strâmba deopotrivă. Lobogo, după definirea unui prieten al meu, este tronul egalității în privirea fizionomiei ridicole ce câștigă fiecare, când se scaldă în el, și ... ce vin să beie sănătate la izvorul tămăduirii. Cât pentru doctor, dacă mă veți întreba, voi avea iarăși onorul a răspunde că, deși ar ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III

... vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său, Deși s-arată-n față având simțiri curate, Dar sufletu-i e rău. El nu se cârmuiește decât de a sa ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... cel adevărat, ci te-am prins pe gârlă, unde erai dat și pus într-un sicriaș de mumă-ta, ca să nu se dovedească fapta sa cea de rușine, fiindcă era fată de împărat. Dacă voi adormi somnul cel de veci, care o să-l cunoști când vei vedea că tot ... și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un ... i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Și după ce se sfârși veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca să petreacă pre fiică-sa până la hotarele împărăției sale. Numai fiica împăratului cea mai mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că și grădinarul se dusese ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... spre târg. Câțiva copii sunau din fluiere. Cocoșii s-auzeau la întrecere dintr-un cap până la celălalt al orașului. Râul Târgului șopotea în matca sa, și morile vuiau parcă le-ar fi luat cineva la bătaie. Gușatul își luase copilul în poală. Mirea vârâse pisoiul în sân. Și basmele începură, ca la fiece popas obișnuit. â ... se zăreau, sub sprâncenele de carne, galbeni, umezi și acoperiți cu firișoare de sânge. Scrâșnea din dinți și mesteca, ducând mâna stângă la gură, parc-ar fi vrut să-și mănânce dușmanii care îl necăjeau în fiece dimineață. Scutură din cap. Vițioanele de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și ... Gușatul se învârti în loc, ridică ciomagul și căscă gura, încât i se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în obrajii veșteziți. Se împletici, oftă și plecă plângând. — Ce au ei cu noi, nea Zobie? zise ... nu se sculase încă. Soarele se ridicase ca la două sulițe și scânteia pe cerul fără pic de nori, amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, cum singur mărturisește să conceapă un plan așa de complex, așa de logic și de frumos. E un castel tare și ... are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă ... biblioteci, una verde și cealaltă albastră... In salon stă un portret în mărime naturală al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun. Sala de mîncare se află la umbra unui nuc ... Ascult uimit vertiginoasele jocuri ale acestui Înalt spirit, toate egal pline de farmecul inspirațiunii și de puterea convingerii. Spiritul acesta jonglează cu corpii cerești cum ar jongla ou niște mingi sau portocale. Cuprins 1 Pag5 2 Pag6 3 Pag7 4 Pag8 5 Pag9 6 Pag10 7 Pag11 8 Note Pag5 Am ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... lună Și pe argintul cărunteței Din aur împlctesc cunună. — Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va sa. vie." Și în poezia Plugaru ne zice: „La voi aleargă totdeauna Truditu-mi suflet să se-nchine, Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii mele de ... tuturora." Și așa de firesc și de puternic este aici simțimîntul poetului, încît el înalță și nobilitează figuri și expresii cari în alte împrejurări s-ar împotrivi la orce mcercare de poezie în limba românească. Un lăutar poate fi poetic de la sine, și ce simpatie duioasa. deșteaptă Barbu Lâutaru în ... țigan de laie — și încă un lăutar țigan Laie, căruia îi lipsește un ochi : o asemenea figurâ cu asemenea însușiri și cu asemenea metehne ar părea imposibilă într-o poezie sentimentală. Și totuș, ascukați cum știe să ne povestească autorul : LA GROAPA LUI LAIE Am venit să-ți spun o ... tînguie ciobanul După turma lui de oi. Povesti-va atunci struna înălțimilor albastre Vremea lungă cîtă jale Scris-a-n sufletele noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>