Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru A(CEL)

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 2481 pentru A(CEL).

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... păsări roșul ciocănitorii, că toate au năvălit la ea, să se atingă de dânsa, să capete și ele măcar cât de puțin din fața sângelui. Cel dintâi sticletele. Dar dintr-o picătură ce s-alegi? Pe urmă și-au amestecat penele care cum le-au tăiat capul. Vrabia, fiindcă era cald ... de pe ele. Uite. Mărturisesc, cam puțin, însă și așa e bine, că tot mi-a venit mintea cea de pe urmă. Dar cel mai folosit, îți închipui, a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas lui. Iar el ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... un străin, un om pe care-l avusese un an în frontul companiei... Așa vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta alte lucruri. Își aducea aminte cum, în cutare zi de marș, pe o arșiță dogoritoare, ceruse apă ... coborî câteva scări și rămase lângă perete. În mijlocul cămăruței de piatră, pe o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o ... Dumnezeu și m-o lăsat numai cu tine! Băietul mamei, băiet. Iar bătrânul căuta s-o liniștească: — Taci, Mărando, așa a vrut Cel de Sus. Apoi veni lângă ofițer, se opri la o parte și spuse: Să trăiți, domnule sublocotenent, nu vă supărați, așa-s femeile, mai slabe ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... O scăpărare, și s-au repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou ... pe urmă în lături, săriră unul deasupra celuilalt, ca și cum ar fi vrut să se răpească-n văzduh; și-n sfârșit se țintuiră locului. Cel negru prinse creasta dușmanului în ascuțișul pliscului; cel alb îi înfipse gheara-n gât. Plini amândoi de sânge, tremurând, stătură așa până când durerea îi învinse; atunci se smunciră-napoi, pândind clipa când ...

 

Enache Gane - Visul lui Cupidon

... vinea, țiind în dreapta ei mînă         De niște spini înverziți, înpletită o cunună,     Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț         Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț,     L-au rădicat de o mînă, în picioare drept în sus         Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus,     Asemănînd ...

 

Friedrich Schiller - Cuvintele credinței

... cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, â ... Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură, Și cel

 

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu

... nseninează, Gândirea mi se luminează. Eu sunt — deci dar și Tu ești. Tu ești — îmi dă de veste firea, Îmi spune gândul meu cel mic, Mi-arată voia și simțirea: Tu ești — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc ... duhurile îngerești. În mijloc Tu m-ai așezat, Cu mine toate ai legat. Cel mai întâi și de pe urmă Sunt eu în scara făptuirii, Cel care-ncepe, care curmă Hotarul pământesc al firii. Cu trupu-n colb mă tăvălesc, Cu mintea — fulgeri cârmuiesc, Stăpân și rob, sunt crai și ... știu că-a mele închipuiri Sărace sunt de zugrăvit, Chiar umbra vecinicei măriri; Dar dac-a Te mări se cade, Apoi cel

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din ... ai să plângi viața toată; Că de lumină vei fugi, Fiind d-a pururi supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat ...

 

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

... dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Câți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag     A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de ... au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte și-mbrăcați     Cum astăzi nu-s. Sosit era bătrânul Grui Cu Sanda și Rusanda lui, Și Ținteș, cel cu trainic rost, Cu Lia lui sosit a fost, Și Bardeș cel cu adăpost     Prin munți sâlhui. Și alții, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute ... oprit! Și s-au pornit bărboșii regi Cu sfetnicii-nvechiți în legi Și patruzeci de zile-ntregi     Au tot nuntit. Și vesel Mugur-împărat Ca cel dintâi s-a ridicat Și, cu păharul plin în mâini, Precum e felul din bătrâni La orice chef între români,     El a ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II P-un șes larg sunt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoți, sclavi și raia. Toți bărbații stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. ...

 

George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)

... George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii ...

 

Gheorghe Asachi - Jijia

... în a lui fund     Sameni mez în glob rotund.     Așa, cînd e timp frumos,     Ochiul tău se îngînează,     Dar va fi mult inimos     Milian cel ce cutează     La lac noaptea a veni,     Fără a se îngriji.     Că abia a înserat.     Vezi pre lac cum ... cetate     Și mirînd din apă vezi     Cum la ochi ș-auz răzbate,     Pintre fum și prin scîntei,     Trista voace de femei.     Cînd se stinge focul cel     Și strigările s-alină,     Pintre unde-ncetinel     Parcă sînte rugi suspină,     Ca acele ce în zori     Cîntă vergurile-n hori.     Ce misterii se ascund     În ... „Tu, ce astăzi ai pătruns     În a noastră adîncime,     Nu știi că viu n-a agiuns     Îndărăpt în lume nime,     Cel ce de ursită-mpins,     În aist fund s-a deștins ?     Dar fiindcă-n corpul tău     Curge-a bunilor mei sînge,     Că ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>