Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
... de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e ... prin urbi, cetăți și sate Prin casă și-n afară la-ntregul nost' popor. Ocheanul meu pătrunde la Dunăre devale Prin negura din fumul gâtlegelor de foc; Ce fac, ce cochetează colo în căpitale Românii prin saloane, eu văd și-aud de loc. Din timp în timp voi scrie, să știe fiecine Pe cel ce s-amăgește prin jucării pruncești De-și vinde fii și mamă în urmă și pre sine; Pre cei ce varsă ura în inime frățești. Iar dacă-un caz fatale ar da vot de ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... inimi, voi deștepta românul Să te aținte-n față, să te cunoască bine. Spune-mi, o, muză, toate eroicele fapte, Profunda-nțelepciune bărbatului cel mare Ce singur întreprinse și fapta-ndependenței, Și fapta de unire, cel cuget salutariu. Cine este eroul ce, credincios al legii Și patriei, re-mpinse barbari ce șiroiară Din Orient încoace să-nece libertatea, Să stingă creștinismul și lumea să subjuge Sub oțelosul paloș și oarba neștiință, Sforțând-o să își plece ... și-nclină a sa frunte. În rugă totdauna tăcută-i era buza, Și inima sa numai se exprima fierbinte Și-și dezvolta simțirea ce limba nu e-n stare Material să spuie; iar pietosu-i cuget Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în toat-a lui ființă O simte revărsată, și ... arcane decrete, salutarii. E Domn, Domn, Zeul nostru! Românilor s-arată; Glorificat să fie trei-sântul al său nume! Și-n binecuvântare cerescul său ministru,
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a ... nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... pulpele și ea era așa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat și numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, își povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era rușine feciorului de împărat să râză și să vorbească așa înaintea tătâne-său și apoi toți fiii de împărați își dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuși de schimbarea ce simțea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El își pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, și se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă. Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri și trist, nu ... în ziua nunții și când va fi înde seară să aștearnă pe drum smoală. După ce ...
... scu- tură din cap, își netezește părul pe frunte, ridică din umeri, își potrivește pieptarul pe trup. Iar dacă ea se apropie, dacă este aproape de dânsul, Toader îi zice: — Ce mai faci, Marto? Ea răspunde: — Mulțumesc de întrebare, bine! El apoi întreabă: — Nenea Mihu ce mai face? Ea răspunde: — Mulțumesc, face bine că-i sănătos. El iarăși întreabă: — Leica Safta ce mai face? Ea atunci răspunde: — Șade, Toderică. După aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai fac ai voștri? — Ei! Ce să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare ... mi pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un fel de beție, se așeză pe doaga fântânii și începu să-și verse sufletul într-o doină ce se pierdea în liniștea serii. Marta ascultă câtva timp dusă, apoi se ridică, se apropie încet de fântână, se așeză lângă Miron și își rezemă capul ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... Închide și aide-n odaie amândoi... am venit la d-ta ca la un duhovnic... După aerul și tonul tânărului, fratele mai mare nu știa ce să crează; totuși înțelese că preotul avea lucruri serioase de spus. Trimise pe slugi și pe femeie să se culce, închise obloanele prăvăliei și poarta hanului, și, după ce toată lumea se liniști, intră în odăiță unde-l aștepta popa trăgând tutun și oftând greu. -Ce e, mă? -Am venit la d-ta ca la un duhovnic... N-aude nimeni? -Aș! cine s-auză? -Neică Stavrache, zise popa înecat, m-am ... nenorocit! -De ce? Popa a-nceput să plângă cu hohot și să se bată cu pumnii în cap. Neica Stavrache nu înțelegea deloc. -Ce să mă fac?... ce să mă fac, neică?... spune d-ta, că mi-ești frate mai mare... Ce avea preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de-nțeles, firește; așa de greu că d-l Stavrache, mai întâi, nici n-a voit să crează. Cum s-a putut? Omul cu greutate, proprietarul ... stația cea mai apropiată - cale de vreo patruzeci de ...
... Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să-ngâni pe coardă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală, Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială; La aceste academii de științi a zânei Vineri Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri, Tu le vezi primind elevii cei imberbi în ... iniști, Capul greu cădea pe bancă, pereau toate-n infinit; Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi nainte poți să nu mă mai întrebi ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu ... al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? Un lanț Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să-ngîni pe coardă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școala, Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială; La aceste academii de științi a zînei Vineri Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri, Tu le vezi primind elevii cei imberbi în ... liniști, Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... apărat cu sânge, În loc de-a sparge capul năpârcei sub picior, Voi ați crescut-o mare și astăzi vă zugrumă. Spun popii de-o vecie unde oricare vină Găsește-a ei osândă și binele răsplata  Și mii timizi de frică și de-o speranță vană Trec înșelați pe lângă izvoarele vieții. Iar dacă nu, lințoliu, piroane de sicriu, Răsplată sunt virtuții? Răbdarea cine-o are târască-se-nsetat. Voi soarbeți picătura de timp ce o aveți, Aici fiți mari, puternici, aci fiți fericiți  Aici spirit, curagiul și pumnii au valoare. În mână de vei prinde-a istoriei carte Și dacă tu de frică sau poate de rușine În faptele ei rele nu vei încifra bine, Vedea-vei cum sub ochii-ți în plin se desfășoară Răul și iarăși răul  că ... universul întreg  fără de vină Ai căzut, geniu mândru, plin de-ndărătnicie În spații făr-de margini, în evi de vecinicie! Vai, soarte blestemată, ce oarbă arunci bobii, La oricine în lume dai ceea ce nu-i trebui, Te rog, soarte, mă scapă, de
... fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, tu roză de vară Și flori când așezi tu-n pahară, Ce flori au un farmec mai plin Ca roza lipită de crin? IV Am scris vecinei mele Să știe că mi-e dragă, I-am scris o față-ntreagă, Dar n-așteptam răspunsul Ce bună ...