Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNSEMNA(CA)

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 380 pentru ÎNSEMNA(CA).

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor ... este lipsa de talent? Orice suflet de om, fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o coardă întinsă, gata să sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie ... l-a mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent ... ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte animale: este beția de cuvinte. Cuvântul, ca și alte mijloace de beție, e, pănă la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței. Consumat însă în cantități prea mari și mai ales preparat ... žde unde, vărsându-se prin o gură de leu, se împărțea pe la mai multe cișmele“, și apoi continuă: „am citat aceasta pentru ca să arăt că inspirațiunea lui Conachi nu era o adulațiune, ci exploziunea unui entuziasm nobil pentru îmbunătățirile ce poetul vedea că se fac în țarăâ ... se făcea precum ne spune poetul Alecsandri în Barbu Lăutaru: amantul umbla cu lăutarii cântând toată noaptea pe sub ferestrele Dulcineei; sau, dacă era poet ca Conachi, făcea versuri, pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic că ... a termina critica în ceea ce privește partea dlui Sion din Revista contimporană prin citarea ultimelor sale cuvinte: „Iată materia mea epuizată. Fie ca această lucrare să se urce ca ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum ... cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru. TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și ... PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă. TIPĂTESCU: Și Cațavencu mă-njura? PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern și ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... câștigase prin neobosita lui sabie. Mătieș Corvinul, în luna lui april 1475, trimise către domnul Moldaviei pe Gaspar de Hatvan, episcop de Stulwaisemburg, poftindu-l ca să urmeze un război început sub auspicii așa de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze și fără de voia lui, căci Mohamed II, turbat ... Poloniei marile pregătiri ce făceau otomanii asupra Moldaviei și să ceară ajutor. La acea înștiințare, toată Dieta fu în tulburare; toți leșii și litvanii cereau ca riga să pornească îndată război asupra Porții. "Moldova, ziceau ei, este peretele Poloniei; interesul republicii cere ca să nu suferim ca acea țară să pice sub jugul turcilor". Toate fură în zadar. Cazimir IV era unul din acei domni carii, slabi și fără patriotism, aduc mai ... zi în zi ne apropiem de pieire" [5]. Toate fură în zadar. Cazimir se mărgini de a trimite către sultanul soli, rugându-l ca să nu lovească pe domnul Moldaviei, care era, după pretenția leșilor, vasal Poloniei. Dar acești soli puseră atâta vreme întru a purcede și ... pe urmă pentru un negoț întins. Așadar, prin aliația lor cu genovezii, moldovenii în puțină vreme avură o flotă destul de mare și de puternică ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine ... ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să se deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin aceasta poezia se deosebește de proză ca un gen aparte, cu propria sa rațiune de a fi. Cuvântul prozaic este chemat a-mi da noțiuni, însă aceste noțiuni ... fost în vechime, în acea vechime romană, care a întrebuințat pentru prima oară cuvântul eminens. Eminens sta în legătură cu vechiul meno, care ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... mi prea place, nu, nicidecum. (Se apropie de bărbatul verișoarei, tânăr smolit, foarte îngrijit de când s-a însurat, și care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă ușa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat ... și pe noi cu acea plăcere. DAMA DE LA CLAVIR: Cum? DAMA DE PE CANAPEA: Făcându-ne să auzim romanța. Cânt-o numai pentru noi, ca să vedem dacă poezia e vrednică de armonia cântecului: (Dama de lângă clavir, rugată de toți, primește, în sfârșit, și cântă următoarea romanță cu un ... se făcu nevăzută în seninul albastru al cerului. De atunci X este înamorat de acea drăgălașă arătare a visului său, și o slăvește ca pe un înger, și pentru dragostea ei s-a dedat poeziei și armoniei, pentru ca să o cânte în versuri și în note. DAMA DE PE JILȚ (zâmbind) : Si non e vero e ben trovato , zic italienii. Dar oricum să ... să-mi dai voie de a-ți face o rugăminte? DOMNUL X (închinându-se) : Orice rugăminte din partea d-tale oi socoti-o ...

 

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru

... cât vrea de tare, însă nu într-un glas mai înalt sau mai adânc decât glasul căruia-i răspunde. Apoi ar mai fi de dorit ca figuranții, coriștii și rolele de a doua și a treia mână să se arate ca făcând parte vie din comedia ce se înfățișează pe scenă; adică, la moartea vreunui erou, jalnici să fie, iar la nuntă, cheflii; și daca s ... românească. Măiestrul traducător nu și-a pus însă numele pe afiș; se vede că nu râvnește la cuvintele noastre de laudă; se vede ca e mulțumit de mulțumirea publicului; se vede că mai mult dorește să facă înainte de a zice: “Am făcut eu însumi!â ... teatrului, care a știut să puie scena română pe calea artei adevărate și să dovedească tutulor că, la urma urmelor, este cu putință ca și teatrul român să-și găsească public în capitala României. Nu vom uita pe aceia cari au stat de pază la altarul Thaliei române în ... de așteptarea publicului: d-șoara Vasilescu, d. Velescu și d. Petrescu, apoi d. Manolescu. Un dar se părea că-i lipsește d-șoarei Vasilescu, întocmai ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... franci hectarul. Aceștia adunau iarna camarazii lor de peste Nistru, care cu mrejele lor prindeau de-a valma potârnichi și găinușe sălbatice, care, ca și corbii în timp de iarnă, acopereau în pâlcuri întregi pădurile de mesteacăn, cu ai căror muguri se hrănesc. Potârnichile le prindeau pe la arii ... acestor șesuri ce se întind până la Dunăre cu ramificațiunea apelor ei, care alcătuiesc un labirint de insule, lacuri, bălți și codri de stuf, gros ca prăjinile de stejar. Se-nțelege de sine că pe aceste șesuri și ape, unde domnea tăcere absolută, unde trăsnetul puștii nu se auzea și unde ... și prin stuf icrele. Atunci cete nenumărate de acești pești foiesc bezmetici, adică amorezați, căci Cupidon, cum se vede, trage cu săgețile și în pești, ca și în toate creaturile pe pământ. Nekrasovții, care știu aceasta, se și folosesc de oca­zie și, pândindu-i pe la maluri cu luntrele, înfig ... sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, con­tele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îm­preunând ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... doi boieri moldoveni veniți la dânsul într-ascuns. Nimene nu era de față la această vorbire. Numai la perdeaua din afară păzeau doi arapi, negri ca abanosul și înarmați din cap pân' în picioare; ochii lor sticleau ca un luceafăr în întunericul nopții. Când își arătau dinții albi și ascuțiți, socotea cineva că vedea doi zăvozi mari și cumpliți, gata de a ... pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu un glas slab ca de mort zise: — Spuneți stăpânului vostru să se grăbească să vie; porunci mari de la împărăție am către dânsul. La curte vedeți că nu ... doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca mai lesne să putem pregăti cititorii la strașnica priveliște ce au să vadă. Grigore Ghica voievod, ce domnea atunce în țara noastră, se trăgea din ... vestitul Crâmghirai, în divanul împărătesc, arătă cum că în asemene grele împrejurări tânărul Alexandru Ghica, fiul lui Scarlat Ghica, nu avea destule însușiri și încredere ca ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită ... Să iubim! pănă-în tinere vine Sângele saltă și să răvarsă; Să iubim păn' a iubi ne vine, Răcorind inima de dor arsă, Ca nu cumva-apoi, odinioară, Cumcă n-am iubit rău să ne pară. Să iubim păn' Amor ne priește, Păn' Vinerea ne poartă pe brață, [8 ... cu gura mută, Și doară mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări stându-i înainte Pre bunul verin lăcrămând fierbinte. Atunci tinărul ca din somn adânc Să trezi și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca ... că te bagi la moarte!..." Stete-Arghin cevaș' cu-îndoită minte, Nu că s-au temut doară de năpastă, Ci că n-au văzut namilă ca ceastă. Cu-îndrăzneală-apoi: ,,Dar cine cutează (Răspunsă)-a ținea drumul lui Arghin...? Care de nime, nici teamă, nici groază Pănă-acum avu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... e cauza pesimismului? — deziluziunea; care este cauza deziluziunii? —pesimismul. Cum văd cititorii mei, am fost înțeles tocmai pe dos și dacă un scriitor ca dl Petrașcu m-a înțeles așa, cu atât mai mult trebuie să mă fi înțeles greșit alții. Pentru a nu lăsa ... altă greșeală. Mai toți acei care scriu și vorbesc despre pesimismul unei epoci nu iau în băgare de seamă deosebirile de clasă. Privind o societate ca un organism solidar și armonic, pentru ei pesimismul unei clase, unei părți a societățiii e o dovadă că toată societatea e cuprinsă de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>