Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VII
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 1810 pentru VII.
Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană
... cu fire, Mult zice subțire; Vânt când o sufla, Fluier o cânta, Oile-or sălta Și s-or aduna, Câinii-or auzi, La mine-or veni, La mine s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrămi de sânge. Și tu, oaia mea, Tu, dac-ăi vedea O mândră fetiță ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Ioan I. Ciorănescu - Paiaţa Paiața de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Viața câteodată îmi pare o paiață Cu buzele făcute și văruită față Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros, Cu clopoței în mână și hainele pe dos, Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare : Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare! Priviți-mi gura roșe ca florile de mac Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac ! Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie Și-n ochi a veseliei demonică scânteie. Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării, Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii, Vă dau la toți! – și râde cu văruită față, Se năpustește valul țipând, și unii-nhață Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței, Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei, Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
... Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar ...
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...
Ion Luca Caragiale - Broaște... destule
... îl întâlnesc mergând la cancelarie. — Mă iartă, frate Leonică; n-am putut să-mi împlinesc datoria prietenească... — Despre ce? — N-am putut veni la cununia dumitale. Am fost la țară. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată: îți urez viață fericită și moștenitori câți dorești. — Ce ...
Ion Luca Caragiale - Erato, scapă-mă!
Ion Luca Caragiale - Erato, scapă-mă! Erato, scapă-mă! de Ion Luca Caragiale Terzine acrobatiste-simboliste Icoană din ramă, Când glasu-mi te cheamă, Tu vino și ia-mă. Ah! și bine mi-i! Căci la tine mi-i Dorul inemii... Gândurile-o dor De scumpu-i odor: Mai las-o! o, dor! Ca pe calde azimi, Vino să te razimi, Mintea luminează-mi. Dorurilor zi-le: Sunteți niște-azile Unor sfinte zile! Vino, adorato, Fericirea arat-o... Scapă-mă,
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale) Excelsior de Ion Luca Caragiale Dedicată ilustrului autor al sublimului hop: SIC COGITO, Domniei-sale Domnului B. P. HĂSDEU, Prezidentul Consiliului de Administrație al Primei Societăți Spiritiste Române Precum suav-aromă a florilor plăpânde De zefir se ridică, se-nalță și se-ntinde Pe ape și câmpii; Precum raza de soare prin spațiuri străbate Șiduce-a ei lumină pe globuri depărtate L-a sferelor copii, Astfel acum în ceruri creștina voastră rugă A străbătut ca raza cu-a fulgerului fugă L-al lumii creator, Și spiritele bune l-a lui sfinte picioare Prea bucuros supus-au pioasa adorare De voi făcută-n zori. Atuncea, stând în tronu-i puterea cea divină Căreia și Archangheli și Serafimi se-nchină, Noi ruga oferim... Tăcerea este mare, sublimă sărbătoare! Puternicul părinte va face-ncoronare Preasfântului Efrim! Tăcerea Christ o rupe cu-accentele-i divine; El binecuvântează p-Efrim care ne vine În misii pe pământ, Și-i zice: «Mergi acuma, cu sfânta armonie Ridică și îndreaptă căzuta Românie Prin șapcă și cuvânt!» Sfântul Efrim purcede, cu șapca de rigoare, În țara românească el ...
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale 1897 Alegerea parțială de la Ploești m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde și vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală! O tempora! o mores! Am deplâns împreună cu bravul meu amic amăgirea vieții lui întregi. Și cu toate astea a fost, îl știu bine, un fervent! Alaltăieri mi-a adus aminte unul dintre episoadele vieții lui politice, pe care-l uitasem, și pe care nu-l pot lăsa nepovestit. Era în 76. Guvernul conservator căzuse și guvernul liberal era chemat să ...