Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIA PARTE
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 531 pentru MIA PARTE.
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa ... ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca să pociu zice puține cuvinte în slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda Născătoarei de Dumnezeu. VĂ©de-să ... după cum pohtesc oamenii acești de acuma, sau să le moștenească moșiile ce numai cu făgăduială ca aceia ca, de vor naște vreun prunc, au parte bărbătească, au parte femeiască, să-l închine lui Dumnezeu. Vedeț dară, acum, pohtă și dragoste creștinească, vedeț căldura de inimă, vedeț râvnă. Cine să află acu, pre acĂ ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... luminoase din Italia; am admirat flacăra uriașă ce-ncunună fruntea Vezuvului; am respirat aerul parfumat al Siciliei, rătăcind amândoi pe malurile mării; am trăit o parte a timpului de exil de la 1848 în mijlocul minunilor Parisului și am făcut, la un loc, pretutindenea multe proiecte mărețe, multe visuri ... îndemnul inimii lor iubitoare, ele au știut a preveni, a stinge neînțelegerile fatale dintre părinți și fii, îndulcind pe de o parte asprimea uneori despotică a bătrânilor și, pe de altă parte, potolind iuțeala nerăbdătoare a tinerilor. Ele au fost îngerii păzitori ai păcii de familie și au contribuit mult, prin tactul lor admirabil, a ... Mărgineni, sub domnia lui Alexandru Ghica-vodă. Într-un cuvânt, toată persoana lui inspira simpatie și dor de împrietenire, simțiri la care el răspundea din parte-i printr-o frăție sinceră și statornică. Am spus că am văzut întâia oară pe Bălcescu la anul 1845. Pănă la acel timp Principatele Moldovei ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... slujba cum se cade după slabele mele puteri. Și astfel, sper că, după magistrala serie a doctorului Vaida, o să-mi dae și mie voe ŤRomânulÅ¥ să spun ceva prin coloanele sale, cum m'o tăia capul. Și am să spun mereu că... În momentele de față mai ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... curiozitatea dupe Roma, Florența, Pisa și Veneția? — Te amăgești, siniore. Italia este semănată cu monumente, și tot orașul își are pe ale sale în parte. — Care sînt dar ale orașului Bergamo? — Sunt mai multe. — Spune-mi pe cele mai însemnate! — Este domul clădit în secolul IX ...
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
... ce direpți domni sau cnĂ©dzi. Iară și Ardealul tot de Crăiia Ungurească au fostÅ și tot o țară, ce după ce au ruptÅ o parte Împărățiia Turcului, cu Buda și altă parte de crăiie au cuprinsÅ Neamțul cu Pojunul, unde sta și cununa Crăiei UngurĂ©sti s-au osebit acestÅ unghiÅ și s-au aședzat suptÅ cnĂ ...
... Dar mult aș vrea, spre umedele sfere, În patria eternelor suspine Să mă conduci, precum odinioară Virgiliu te-a călăuzit pe tine. El, mie: — Oare, crezi că tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei ... drege A Nimicirii opere funeste; Un van instinct, de sub a cărui lege Nici microorganismele nu scapă. Eu, lui: — Atât? El, mie: — Se-nțelege!... Văzui atunci în liniște cum crapă A stâncilor întunecate blocuri Și trec plutind pe-a nopții neagră apă ... i nemișcată. — Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori când ziceai, Magistre, Că Iadul nu-i decât o-nchipuire? El, mie: — Văd din vorbele-ți sinistre Că-n orice caz, Infernul pentru tine Își va deschide negrele registre. Destul am încercat a-ți ... gol sub stele, — Văzând cum iarăși piere-n fund, departe, Fantoma tristă a iubirii mele, M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte, Împins în gol de-o tainică povară, Cum cade omul fulgerat de moarte. Părea că peste sufletu-mi coboară O noapte liniștită și adâncă Și ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... greutatea luptei și a vremii deatuncea, ci după patima partidelor și după placul opiniei mulțimii.Umbra trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastrăzilnică, se împrăștie. Moldova veche mi se înfățișează ca o păduredeasă și mare, unde toporul a tăiat iute în dreapta și ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de „apa de trandafirâ€� — cu mult preferabilă celei puse în vînzare de domnii editori. Eminescu nu era androgin, era ... bun să-i dea Dumnezeu; dar să stea la taraba lui È™i să nu s-amestece a poci opera artistului. Criticii, din parte-le, „cu flori deÈ™arte, cari roade n-au adusâ€�, sunt liberi să judece după cum îi taie capul acea operă, să dezbată, să ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură şi de umilinţă în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puținică știință den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înțĂ©lege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaște acest Lazăr, pentru carele pre larg povestĂ©ște Evanghelia lui Ioann. Ajungă să știe cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuțit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaște, măcar că vorbĂ©ște, măcar că să bucură și să răsfață pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă și mai stăpânitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipsĂ©ște darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viața cea adevărată). Și dintru acĂ©ste puține cuvinte pre lesne au înțeles fieștecarele cui închipuiaște Lazar. Dară nu știu de va înțelĂ©ge așa pre lesne și cĂ©le pentru ale lui Lazar că, fiind mijlociri ca acĂ©lea, dau pricină fieștecăruia să gândească și să se minuneze. Pentru căci la acest Lazar mort vedem atâta despre partea lui Hristos ...
... ce în ce mai interesată): La care judecată? DRAGOMIR (contrariat): La jurați, când l-a osândit. ANCA: Ai fost tu la jurați!... și mie atâția ani de zile să nu-mi spui! DRAGOMIR: Ți-am spus... ANCA: Ba nu. DRAGOMIR (supărat): Ei! Așa e, nu, firește. La ce?... Să ... de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz ... tu pe mine eu nu te poci iubi... GHEORGHE: Tu nu poți iubi? ANCA: Ba... oi fi iubit și eu odată... dar n-am avut parte. Acu la mine a trecut vremea iubitului... D-aia Gheorghe, îți mai spui o dată, caută-ți norocul în altă parte... GHEORGHE: În altă parte?... Bine... ANCA: ... De ce să-ți încurci tu o viață tânără cu pățeli trecute, să iei o femeie cu gânduri vechi?... Ș-apoi chiar așa ... ...