Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA DREPT
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 740 pentru LUA DREPT.
... bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu ...
... duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă; decât o zi la școală mai bine două acasă. Apoi intrai în odaia mea ... ori era să m-arunce în mijlocul cânilor de la stână, dacă nu m-aș fi ținut cu amândouă mânile de coama lui. Ce-i drept, nu eram tocmai desăvârșit călăreț. Când însă puneam mâna pe pușcă și-i clănțăneam oțelele, atunci era altăceva!... Parc-o tainică frăție, o legătură de ...
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati)
... suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi ...
Ivan Andreievici Krâlov - Leul la vânat (Stamati)
... suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă ... o bună zi, cu 38 de lei în buzunar, pe care, parte îi economisisem, parte îi șterpelisem din buzunarul tatei înainte de a lua drumul, chipurile, al școlii. 7 lei m-a costat trenul până la Brăila, iar de-acolo toate drumurile le-am făcut mai mult ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... norocul faci tot și că și noi o-s putem pretendirisâ aceasta. Luând curaj prin niște așa măgulitoare prorocii, m-am grăbit a lua mica me clironomie cari, scoțându-să datoriile și cheltuielile îngropării, să suie la 8 ghinei și 17 șilinci. Am pus rufile meli într-o cutii ... de dimineață. M-am îmbrăcat îndată cu celi mai frumoasă podoabi ce avem din sat și, lăsând în mâna hangiții bocceluța me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat. O matroană bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care ... urmă că amândouă babile era unite ca tâlharii în iarmaroc și că această cinstită casă era o magazie de unde madam Brovn, stâpâna me, adesăori lua provizioane pentru muștereii săi. Ea era atât de mulțămită ca m-au întâlnit, încât, de frică să nu mă scape, m-au aruncat îndată întru ... iei sama de cămeși; du-te de-i arată odaia, îți poroncesc însâ să o privești ca pe o altă eu; căci, să-ți spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu știu ce voi fi vrednică să fac pentru ea. Marta, cari era o țolină vicleană de celi ...
Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu
Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu Dlui Grigorie Alexandrescu de Alecu Donici La hărăzirea fabulei "Râul și heleșteul" Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei, Când țintirea-mi aici este la un altfel de idei, Care nu cer epistole, nici fabule de glumit, Ci protesturi, reclamații dreptului de sprijinit.* Dar dorita întâlnire-ți mă făcu să stau un ceas, Și din cuprinsul Temidei să mă cațăr pe Parnas. Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ți închin, Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin; Dar a mea dorință este ca tu să fii vecinic râu De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu; Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toți să ne lăudăm, Câți o limbă românească astăzi întrebuințăm. Știi prea bine că talentul este de la ceruri dat Și oricare-și va da sama cum în lume l-au tractat. Talentul tău este mare și sama-ți va fi mai grea, Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea. Toți poeții cearcă-n lume feluri de nemulțumiri, Dar din ele scânteiază cele mai vie simțiri. Ațâțați de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat, Și ...
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
... Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos ... națională. Totuși, dacă generațiunea cititorilor de astăzi ar găsi cumva că d
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... mă chemi la jelane, Eu să-mbrac de jale haine; Să iau cai și hinteu negru Să pornim, frate, pe-ntregu! Ba io-ți spun drept, soră, ție, Că te chem la veselie. Și ea mândru s-a gătat, Haine albe și-a luat Și-apoi ambii ...
Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă
... ruga din când în când să-i țiu pușca: s-apleca din greu, își ridica șorțul și se ștergea la nas. După aceea, când își lua pușca-napoi, foarte politicos: — Mersâm... Am aut noroc; dacă nu am uitat șorțu pa mine, cu ce m-am șters la nas? De atunci ... d-le Iancule! ...de ciocoi! Astfel, din pricina unei neglijențe a comenduirii am rămas nedecorat, după ce am luptat atâta! Asta nu e drept! mi-am zis. Sunt sigur că lui Sarchiz cafegiul i-a dat. M-am dus să-l văz. L-am găsit tot cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...