Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE PLINUL

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 894 pentru FACE PLINUL.

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... ude, trecând prin foc fără ca să se ardă. — Iară eu, grăi Lăptița, cea mai tânără soră, dacă i-aș fi soție, i-aș face doi feți-frumoși, gemeni cu părul de aur și cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori. Când trec pe lângă fete, voinicii, chiar ... pe lume să creadă și să creadă feciorul de împărat că nu e precum este și precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi și noapte, lângă soția lui. Își puse dar de gând ca, cu una ...

 

Alecu Russo - Soveja

... unuia-i zâmbea viitorul, cum zic poeții; celalt trecuse prin toate nevoile... și ce nevoi!... ale săracului. Sărmani trufași ce suntem! Noi credem că vom face zgomot pe lume... și apoi o lopată de pământ acoperă tot ce am fost, și s-a mântuit!... Niciodată n-am putut să ... de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce-i face, ca să te uite lumea... Când cu Zavera , un turc, bănuit cum că avusese amestec cu răzvrătitorii, fusese surghiunit pe țărmurii Asiei Mici. Trei ani ... veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt de a trage tutun, de a mânca ... mă așteptau cu o partidă de șah. Abia începusem partida, când deodată intră pe ușă aga... Slujbașilor statului se cade a li se face oarecare cinstiri... sluga aduce ciubuce, dulceți: ... eu jucam mereu înainte; nu se-ntâmplă nici șah , nici mat ; partida se sfârși printr-un crai despuiat . Ne ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... foc aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celuia face dreptate, care I-au dat făgăduință mai mare? [4] Ce folosu-i acum a să pune Împrotiva celia putințe Cării toată-Asia să ... fără căpăuaș, Prinsă-un sobolaș, blând și drăgălaș. Atunci copilă zisă-i cu milă Suspinând mereu: ,,Ah, sobolul mieu! Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă, Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău. Dintr-astă oară, din astă sară, A ta-s fecioară și ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... ei, atunci numai icnea și el și tăcea molcum - cum îi omul cel strein și nebăgat în samă. V-am spus că satul acela era plin de flăcăi. Negreșit că unde-s flăcăi mulți, fete sînt și mai multe; asta-i de cînd lumea: și tinere și bătrîne, și frumoase și ... apoi atunci să nu fie vina mea. Eu mă cunsc cu cînii, dar voi luați pîne muetă în rachiu, de i-ți îngăima, pîn-oi face eu pe treabă… Atunci se ieu vreo trei-patru flăcăi după Ionică și hai, hai! hai, hai! ajung la casa lui Vasile în puterea nopții ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită ...

 

George Coșbuc - Hafis

... au haine lipite pe ei;                De dânșii e bine: Bei vinul, și mufti nu-ntreabă „ce bei?â€�                Dar alta-i la mine! Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ? Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi,                Că scap de rușine! De știi tu, băiete ...

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... ale livezei. El luă frîul și-l sună la cele trei părți ale livezei și îndată veni la dînsul o mîrțoagă de cal șchiop și plin de bube. Făt-Frumos îi dete un picior în piept și se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile și nouă nopți ... urechea mea cea dreaptă și scoate un arc de săgeți și, cînd vom fi aproape de dînșii, să slobozi o săgeată și ei ne vor face loc să trecem. Făt-Frumos făcu cum îi zise calul; iar cînd ajunse aproape de balauri, trase o săgeată, și ei de frică plecară capetile ... văzu, cunoscu pe Făt-Frumos de frate și, strîngîndu-l în brațe, îi zise: — Fugi, frățiorul meu, căci de va veni zmeul, te va face mici fărîme. — Ian spune — întrebă Făt-Frumos — ce semne face zmeul cînd vine? — El își trimite buzduganul înainte, răspunse fata. Nu trecu mult timp și buzduganul veni; apoi, după ce bătu de trei ori ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...

 

Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil

... marele cuvânt în artă și-n literatură: te prinde ori nu te prinde. Aci stă toată chestiunea talentului — și fără talent, singurul care te face să nemerești fără să vrei chiar, nimic nu te poate prinde, oricâtă bunăvoință ai avea să te lași prins. “Nu siliți natura, a ... spus-o, îi șade bine lui, îl prinde s-o spună astfel. D-l Motru pretinde ca Gion se silește, insistă, spre a face senzație, asupra punctelor imorale din schița lui fantazistă. “La ce va fi folosind asemenea insistență?â€� se-ntreabă d. Motru. La ce? răspund eu ... faire fiche , cum ar zice amicul meu Gion, în mozaicatele-i arabescuri și bigaruri stilistice — în toate, zic — artă, literatură, progres — fiecare face rar ce știe și ce poate și foarte des ce nu știe și mai ales ce nu poate. Aci e buba, amice Gion, și nicăieri ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>