Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DREPTURI

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 860 pentru FĂRĂ DREPTURI.

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... ajunge la o împăcare a elemntelor maghiar și român. Maghiarii ca element covârșitor trăgănesc; dar și trăgănirile lor au o rațiune, ce-i drept. Ei ar dori o soluțiune definitivă a stării extrem de încordate; dar pentru asta ei trebue să știe cu cine au a ... sta de vorbă. Niciun om cuminte nu tratează învoieli cât de puțin însemnate, ne-mi-te afaceri de așa înaltă importanță, cu cine nu este fără contestare autorizat să le încheie. O afacere cât de infamă poate tratată prin samsari; dara contract valabil poate fi încheiat și iscălit numai de partea ... d-voastră, ne-am împăcat și cu acea mare masă etnică, din care avem tot interesul să facem niște supuși leali și mulțumiți, niște cetățeni fără mâhnire și deci devotați fără rezervă Statului ungar... Munificența guvernului nostru este de ajuns pentru o învoire în deosebi cu un individ sau cu mai mulți, cu o ceată, cu ... ar fi fost încheiată de mult și de multe ori: nu de lipsa negociatorilor a avut să se plângă cineva ! - din nenorocire, toți fără ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvățat și departe de toate bunătățile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut și fărde voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălțimea fecioriei ei, întru carĂ ... lesne nici cu ochii îngerești, ci numai cu acel tituluș ce i s-au dat mai nainte de toț vĂ©cii de la părintele cel fără de început și vĂ©cinicul Dumnezeu, prin mijlocul îngerului Gavriil. Acela și eu cu cucerie și cu multă frică îl voi zice, întru lauda și ... și mai lăudat și mai cinstit tituluș decât acesta nu s-au dat din vĂ©ci, nimănui, nici să va da până în vĂ©ci, fără numai ei; că au aflat har înaintea lui Dumnezeu, care n-au aflat alta niciodată, după cum i-au zis îngerul. Iară de să va ... tot genunchiul celor cerești și celor pământești și celor de supt bezne, așa iaste și ia, mai cinstită în cer decât heruvimii și mai slăvită fără de asămânare decât serafimii și pre pământ mai închinată și mai fericită ca o împărăteasă a lumii, de toț credincioșii pământului și supt ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu

... nu sunt oameni cu cari să trăiești. Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București? Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască Fără di noi jidanii, iar neama jidovească Nu poate să căștige fără boeri, ghindești? Muntenii nu fac treburi; cu ei te prăpădești! N-au velnițe la sate; la noi nu datorează; Cu grecii și cu nemții boierii ... noi ți-om da o spadă a lui Aveșalon, Ce-n București se află la un bătrân cocon, Aista spadă arde și taie fără leac; Să tai cu ea condeiul cu care-a scris Boliac. Și suntem ai matale cu multă plecăciune, Evreii cu halaturi, tichie și ...

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... die Wesenlosigkeit der Zeit, ceea ce-i trebuia lui pentru a nega istoria și a se putea înverșuna asupra nimicniciei vieții. Fără îndoială: Eminescu înțelegea cum trebuie pe Kant; însă aceasta nu are a face: acolo unde Eminescu își nutrește poezia din filozofie, el operează ... el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens, pentru cine ar vrea să ia vorbele acestea drept formulă filozofică. Dar vis și neființă țin de același conținut, și ambele funcționează ca imagini ale unui același complex: irealul poate niște reflexe din nihilismul ... teoretică a fost pentru dânsul, pe de o parte, izvor de imagini; fundament pentru o morală și o politică, pe de altă parte. Fără interes, desigur, nu este o cercetare atât de minuțios lucrată ca a dlui Al. Dima, a urmelor de idei și terminologie ... și fond, semnalată și criticată de Junimea, cu Maiorescu în frunte. De la anul 1848 începând, scrie Eminescu, românii au pierdut simțul istoric. Cuvinte nouă fără cuprins, oameni noi fără trecut și fără ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

... nevrînd, cel ce iubea albul cu patimă azi a devenit un dușman al lui și nu poate concepe ca o zi să treacă fără ca s-o îndolieze cu nesfîrșite semne negre. Bucățile de lemn de atunci, primitivele pătrate de stejar, pe care se zugrăveau cele douăzeci și șase ... corespunde nici unui nume, contra căruia nu poți să te revolți și la porunca ciudată a căror trebuie să te supui. Neluînd drumul drept, adică acela la al cărui capăt se găsește o diplomă drept recompensă, pentru a putea cîștiga o existență cinstită, am luat acela pe care l-am găsit ca să nu mor de foame. Aspirațiile ... o redacție a unui mare cotidian. Împrejurul meu acum, în odăi deosebite, la mese mari, prototipul meu înmulțit, cu capul lăsat pe umărul drept, cu un braț ce face un gest de multe ori ce seamănă cu o îmbrățișare, cu un negru lichid dinainte, ce are însăși culoarea infernului ... și-a scris violetul unei îndrumări, stă înaintea mea și mă fascinează, și atunci obosit îmi plec capul vid de gînduri pe umărul drept ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... — după cum și gazeta respectivă este mai mult ori mai puțin însemnată prin popularitatea ei — se bucură și de câte o loje, tot fără bani. Apoi, gazetarul mai are ușa deschisă la toate repetițiile teatrului, precum și liberă trecere printre culise și pe scenă, unde se poate găsi foarte ... găsească o coloană de ziar în care săpoatăvedea lumina tiparului. Ba dimpotrivă... O piesă stupidă a unui scriitor bătut de toți sfinții, plăsmuită fără cap și coadă după un tipic franțuzesc, scrisă într-o limbă nemaipomenită, și care ne falsifică istoria națională, ne molipsește simțirea și spiritul public, din ... sfârșit, adică spre constituirea și iconomia ființei; aci nu mai putem, ca la mătănii, să smulgem sau să ciuntim organele ori de unde și oricum, fără ca să nimicim ființa sau cel puțin să-i zdruncinăm toată iconomia. În poema dramatică a lui d. Hăsdeu, scene întregi, un act ...

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... iute jos din capra trăsurei, și c-un feliu de meșteșug, prinde cucoșul și luându-i punguța din clonț o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar și pornește cu trăsura înainte. Cucoșul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat: Cucurigu ... mai mânca și răbdări prăjite în loc de ouă; că bine și-a făcut râs de găină și-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana! Moșneagul însă era foarte bogat; el și-a făcut case mari și grădini frumoase și trăia ...

 

Ion Luca Caragiale - Versuri

... acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul ... a lor fală, voiseră să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și cultul ce-ți dau grecii le-aveai drept călăuză: Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea te vedea. Rapsode, vino și-astăzi, și, de mai poți, te-nspiră, Te-ncearcă să mai farmeci ... vrea și-acuma să sapi frumosu-ți nume Pe-a timpilor eternă columnă de granit, Amar ți-ar fi plătită sublima nebunie: Mulțimea, fără milă, ți-ar zice-n ironie Și fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit!â€� Și chiar daca p-alocuri, prin lungă căutare, S-ar mai găsi ființe ce sacra ta cântare ...

 

Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)

... la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... un plâns amar mă-neacă. Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu, Uitându-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? Cu glasul plin de lacrimi, de ... tainiți și pe sub negre bolți, A misticei religii întunecoase cete, Pe funii lungi coboară sicriul sub părete, Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald ... vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și mușchi ... a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

... ceÄ­ de atuncÄ­ nu erĂ©Å­ toțÄ­ așa cum nî-Ä­ presențÄ­ tu, vor fi zicând blasațiÄ­, - care țin să Ä­ee și decăderea morală drept moștenire rÄ•masă de la părinți. Nu toțÄ­ aÅ­ fost, dar numaÄ­ ceÄ­ ce așa eraÅ­ aÅ­ putut să păstreze țara asĂ©stă, s’o ... nevoie de EvreÄ­. CeÄ­ l’alțÄ­, fiind maÄ­ ca noÄ­, aveaÅ­ nevoe de EvreÄ­ și li-aÅ­ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e pretutindenÄ­ și în tĂ³tă clipa de față. N’a fost între pÄ•rințiÄ­ noștÄ­ și nu e între ... și merg înainte pe drumul croit de bÄ•trânÄ­; și aÅ­ fost și atuncÄ­ oamenÄ­, care se încântaÅ­, și aceștia nu maÄ­ puteaÅ­ să trăiasc fără de EvreÄ­ cum nu putem nicÄ­ noÄ­ să trăin fără de legiunile de ispititorÄ­ ci de mijlocitorÄ­, care toțÄ­ sunt uneltele SataneÄ­. Nu e în lumea acĂ©sta nimanÄ­, rÄ•Å­ orÄ­ bun însu-șÄ ... vor simțÄ­ EvreÄ­ și ceÄ­ de o seamă cu dânșiÄ­, că sunt de prisos în mijlocul nostru și se vor duce, încetul cu încetul, și fără ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>