Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
... Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură Alvir cătră a sa miniatură de Gheorghe Asachi O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege barbară De dânsa mă dezbină! Mergi-unde cu haritele Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ș-inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El te-a scuti cu armele Ce-n Olimp sunt temute. Atinsă-i fi de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă-te, Ce mie-mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului ... a fi d-o patimă Aminte a-și aduce. Dar vor veni doritele Zile d-o lină soartă, Că, cu Amor, și muzele
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic ... St... Duduca... (ei s-ascund după copac.) SCENA III ZULNIA, ARGHIRIȚA, SOTIR Nr. 2 ZULNIA (Romanță) I Auroră mândră, ah! spune-mi mie Dacă viteazul ce am zărit Cunoaște dorul ce mă sfâșie, Cunoaște oare cât m-a rănit? De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce ... mătușică. De vreme ce știi, de vreme ce nu-ți mai pot ascunde nimica, trebuie să-ți spun tot, să te fac să-nțelegi. ARGHIRIȚA Ce să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ești o copilă naivă, o neroadă, o nebună! ZULNIA Dacă sentimentul... ARGHIRIȚA Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta știi ... Mă vrăjise, Până când deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic ... St... Duduca... (ei s-ascund după copac.) SCENA III ZULNIA, ARGHIRIȚA, SOTIR Nr. 2 ZULNIA (Romanță) I Auroră mândră, ah! spune-mi mie Dacă viteazul ce am zărit Cunoaște dorul ce mă sfâșie, Cunoaște oare cât m-a rănit? De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce ... mătușică. De vreme ce știi, de vreme ce nu-ți mai pot ascunde nimica, trebuie să-ți spun tot, să te fac să-nțelegi. ARGHIRIȚA Ce să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ești o copilă naivă, o neroadă, o nebună! ZULNIA Dacă sentimentul... ARGHIRIȚA Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta știi ... Mă vrăjise, Până când deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai
... George Topîrceanu - Vecina Vecina de George Topîrceanu Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, — ochii tăi, vecină, — Că ți-am făcut potecă prin grădină... Adeseori tu lași la geamuri storul, Și ușa ta ... aprinde-n mine dorul! Și tot mai des mă poartă necuratul Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul Pe care-l țin ispita și păcatul. De dorul tău, de dragul suferinței, Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, — Tu vrei să-mi las și frații, și părinții? Să leg acum ce nu se mai dezleagă, Să ispășesc viața mea întreagă Păcatul greu că mi-ești atât de dragă? Decât să fug cu tine-n largă lume, Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, — Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume. Zâmbind să-mi vindeci inima rănită, Păstrează calda ochilor ispită, Dar nu mai ține ușa zăvorâtă ... viața cu zăvoare Și clipele de-acum le lași să zboare, Când duclea tinerețe-i trecătoare... De ce nu vrei să lași în prag veșmântul De datini grele ce ...
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
... sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de ... N-am ce împărți cu tine. Tu ai care cu opt boi, Ai coșar cu păpușoi, Eu, un cal bun de nevoi! Tu ai bani de vânturat, Galbeni mulți de semănat, Eu am numai un topor Care mi-e bun frățior, Dar ce-aduni tu într-o vară, Eu adun numa-ntr-o seară, Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăișul oțelit, Și când el se-ntoarce-n ... Măi făgădar! Adă-o vadră de Cotnar Și de plată n-ai habar, Că săracul când cinstește Varsă sânge și plătește!" [4] [1] Carul țărănesc ce purta la romani numele de carrum se numea și sarracum . Este dar de presupus fără amăgire că cuvântul de sărac, adică neavut, a denumit din vechime pe oamenii însărcinați cu ducerea carelor, oameni cu simbrie și lipsiți
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum! O doare, Ei inima de drag îi moare, Iar Făt-Frumos, vai, cum e el! Atâta dragoste nebună! Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi Visarea ta la ce ... și geme: Norocul meu întreg îl vrei! Ea numai pentru brâu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brâul ei. De ce te temi? Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros Sub brazii fără grai, pe unde Nici ochi de om nu pot pătrunde, Nici flori cu tăinuit miros. El zice-așa, să zică iară, Să-i facă gândul ei ușor, Iar gându-i se ... nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. Iar Soarele-n văzduhuri pline De zâmbetu-i cel cald
... perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A ... Văzui atunci, aproape de intrare, Un pudel gras și plin de panglicuțe, Cu scabie canină pe spinare. O lebădă și câteva maimuțe Înconjurau dihania neroadă, Ce se lăsase moale pe lăbuțe. Cu gingiile neputând să roadă Un beefsteak crud și tare ca de piatră, El sta sugând din propria lui coadă. — Acest cățel ce toată ziua latră, Rosti Maestrul cu-a lui voce tristă, A fost un biet erou, lăsat la vatră. — Cunosc! am ... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de ...
... de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da cu ochii de soțul ei? Văzând că se prăpădește de atâta inimă rea, i s-a făcut bătrânei milă, și s-a gândit cum i-ar mai risipi gândurile negre. Și ... oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau săgetând rândunica din zbor; când îl auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa,
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... s-a dus s-o scoată din puț... — Cum s-o scoată din puț? — Apa... că văz că nu prea are amicul de gând să vie... Aprodul intră. Domnul ia paharul și-l soarbe întreg pe nerăsuflate, apoi, ridicând niște ochi foarte dulci și plini de mulțumire, cătră aprod: — Mersi... Daca nu te superi... mai îmi dai unul? Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate buzunarele, cătră impiegat: — S-a dus dracului! am pierdut-ol — Ce? — Ce, nece... e vorba, am pierdut-o? — A fost o petiție... — Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să ... — Daca nu te superi, te-aș ruga... batista... — Domnule! strigă impiegatul; înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici ca să stăm de vorbă; avem treabă; n-avem vreme de conversație... Spune: ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai? — Ce afacere? — Da! ce afacere? — Am dat o petițiune... Vreau să știu ce ...
... s-au pomenit, S-au văzut și auzit Două săbii într-o teacă, Doi domni în țară săracă? Măria-ta-n București, Oprișanu-n Stoienești! Ce-am văzut la Oprișanul N-am văzut nici la sultanul, Că el are-n câmp, la soare, Mii și sute de mioare... Ies în vară fătătoare; Berbeci are sute-ntregi, Cu cozile pe telegi, Și ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sunt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul încă-și are Herghelii în număr mare, Două, trei, cinci mii de iepe Tot alese și sirepe, Pintenoage la picioare Cu cergi albe pe spinare Și cu doi mânzi fiecare. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul are-n sat Ogari, copoi de vânat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite, Și mai are grajduri mari, Cu cincizeci de armăsari, Jumătate arăpești Și ceilalți moldovenești! Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Scutarul lui Oprișan N-are față de țăran, Pe deasupra-i cu suman, Dar pe trup are catan Și cârligu-i de scutar Nu-i de-alun ...
... a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturor femeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datorii și or[i] fi vânzând pe cale judecătorească singura ei avere: căsuța. Ce-mi păsa mie ― trebuia să mai intru în casă, să-mi mai readuc încă o dată aminte de singurele fericiri ale vieții mele. Am rupt sigiliul de pe încuietoare și-am rupt și încuietoarea. Am intrat înăuntru ― și-n camera ei. Era ca în ziua întâia a amorului meu ... tine, numai. Nu mă respinge, copilul meu, lasă-mă să fiu a ta... A ta Poesis Am citit și-am recitit ce scrisese ea și apăsam plângând în hohot, ca un copil, șirurile ei șterse de