Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE CĂTRE

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 568 pentru DE CĂTRE.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească. Cu capul se izbește de-un zid ce-i stă nainte, De sânge umple locul și toți ...

 

Mateiu Caragiale - Curțile vechi

... Mateiu Caragiale - Curţile vechi Curțile vechi de Mateiu Caragiale De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline, Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește Surpata zidărie și frântele tulpine; Și ... cu grelele-i ciorchine, Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește, Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește O lucie cunună uitatelor ruine. Adânc ca de o vrajă par ele adormite, Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite; Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă, Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene, Zâmbesc către

 

Emil Gârleanu - Tată

... răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine ... l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de acum se schimbase pentru dânsul într-o boală grozavă, de care n-ar fi putut scăpa. Am căutat să-l liniștesc. Deodată își aminti ceva. — Hai, îmi zise, să-ți arăt un lucru. În ... vreo treizeci de marinari englezi. Mesele nu le-ar fi ajuns, poate nici vinul, mă gândeam eu, când din mijlocul lor se desface un fel

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... pierdut-o toată Căci compania ce-acolo spre odihnă poposise, Neștiindu-mi răzlețirea, demult nainte pornise. Sar de jos, cat împregiuru-mi, dar, vai, afară de turme Nu văd alta decît numai ale trăsurilor urme. O ! ce necaz mă cuprinse dintr-a unui somn pricină ! Și de-noptare pe-a cel munte, mă făceam urșilor cină. Îngrozit peste măsură de-așa dosnică-ntîmplare, Blastem somnul, apuc drumul, ș-alerg tot în fuga mare, Străbat mii de locuri grele, de cotituri fioroase, De vizunii adîncate, mistuiri primejdioase. Tot părîndu-mi că m-alungă urșii cu cîrdul de goană, Dar noroc că în vreo trei ceasuri am dat peste cărăvană. Ajungîndu-mi deci trăsura, ce-mi fusese însemnată, Jur că din ea pîn ... aceea ce negrește Stă-n drum și nici într-o parte nicidecum nu se urnește. Mă mai îmbărbătez iarăși, neavînd altă mîntuire, Și purced drept către dînsa, zicînd : sau trai, sau pieire ! M-apropriu, tremurînd strașnic, tocmai de acea negreață ; Dar, o ceriu ! ce bucurie ! Iată-mă scăpat cu viață. Acea neagră nălucire, ce mă împluse de ...

 

Grigore Alexandrescu - Barca

... Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor. Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți ... unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a ... a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când ... tace! Să n-o fi ascultat? Și poate frumusețea a o vedea mâhnită, Aducându-i drept jertfă suspin neîncetat? Dacă într-aste ceasuri de vie desfătare S-ar afla lângă mine... minut dumnezeit! Viața nu stă-n zile, și eu cu-ncredințare Câtă-mi rămâne-aș da-o ș ...

 

Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu

... Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea ... glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: O, nu! un codru ce de veacuri stă-n picioare Ca o strajă neclintită nu atât de lesne moare. Fruntea sus! Din piroteală te deșteaptă. Vei trăi, Căci menirea ta e mare! Să luptăm! Așa grăi. El, stejarul-Eliade, către codrul-Românie, Și un freamăt lung străbate toată pacinica domnie. Ca prin farmec toți copacii își ridică cu mândrie Fruntea, deșteptați ca dintr-un vis ... ce de-a pururi va sta tânăr de vechime. Ah, ridică-ți, bard ilustru, din a vremii adâncime Fruntea-ți plină de ...

 

Alecu Donici - Pietrenii și Bistrița

... Alecu Donici - Pietrenii şi Bistriţa Pietrenii și Bistrița* de Alecu Donici Pietrenii au ieșit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri: Pentru că în ... locul lui, unde au trăit an. Așadar, târgul tot, odat' s-au sfătuit Să deie jalobă la Bistrița cea mare, Prin care arătând dovezi lămuritoare De păgubirile ce mulți au suferit Și sufăr mai necontenit, Zicea: "Că pe Cuejdi, precum pe Bistrițoară*** Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară ... ba uneori și vite Le sunt primejduite." Deci dar, ei socotind că Bistrița cea mare Va face celor mici căzuta înfrânare, Ca una ce folos de obștie aduce, Căci plute la Galați* cu cherestele duce, Au mers cu jaloba; dar știți ce au văzut? Pe însăși Bistriță, răpitul lor avut, Trecând ... de mult, că oamenii în lume Asupra celor mici dreptatea nu-și găsesc: Când ei cu cei mai mari răpirile-mpărțesc. Note Locuitorii unui târg de ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

... ei în buzdugane, iar când alung vreo pradă, o alung cu o falcă-n cer și cu una în pământ. Însă ei sunt totdeauna învinși de către feți-frumoși și tăiați în multe bucăți care cearcă a se împreuna până ce asfințește soarele. Acei balauri se rudesc cu dragonii popoarelor ... mândre de împărați, răpite de dânșii. Românii cred încă că pietrele scumpe se formează din spuma gurii șerpilor și că cuiburile lor sunt adevărate comori de briliante și de rubine. Superstiția poporală pretinde că de fiecare șarpe ucis, Dumnezeu iartă un păcat . Sunt câteva zile în an, începând de la Sfântul Petru, în care se zice că ies șerpii la drum. Atunci se face mare ucidere de aceste reptile. Unii șerpi însă au privilegii de a fi respectați, de pildă acei de casă. Ei, ca și barzele de pe acoperișul casei, și ca rândunelele de sub streașină, sunt oaspeți neatinși, fiind apărați de legea sfântă a ospeției ce domnește din vechime la români. [2] A se prinde frați de cruce e o datină antică ce impune datorința

 

Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolțov)

... Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolţov) Rugăciunea de Alexandr Kolțov Traducere de Alexei Mateevici Credința, Doamne, mi-i curată, Ca focul rugăciunii, Dar inima-i întunecată De-adâncu-amărăciunii. Veni-va moartea. Ce primi-voi În loc de auz, vedere? Și ce simțiri în piept simți-voi Dacă simțirea-mi piere? Ce rost avea-va duhul meu Fără a mea simțire ... aruncat Pe tainele zidirii, Adânc pecetea-au apăsat Pe toată viața firii. Pe veci-ntărirea Sa și-au pus Neclătinată, tare, Ca să nu fie de despus Nici pentru foc și mare. Mântuitorule! Îmi iartă Plânsoarea rugăciunii. Credința-n Tine nu mi-i moartă În ceața-amărăciunii. Și dragostea mea către ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a ... muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima ... Sinaia, se oprește în stația Buda. E foarte cald. O damă întreabă: - Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete... - Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată. - Da' de ce? - Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de ... nu face mofturi... Mitică: O fi abonată la Moftul , monșer! * E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori. La un moment dat, Costică zice autorului: - Pardon, monșer, da' floarea asta e

 

Panait Cerna - În peșteră

... Panait Cerna - În peşteră În peșteră de Panait Cerna De pe tavane-ntunecate, Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat – Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lacrimare, În loc s-o surpe, - o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat ... grele Să ne răpună-orice avânt, Noi trecem fără păs prin ele Și-aproape izbucnim în cânt. Un suflet tânăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer – Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>