Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE AȘTEPTAT
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 710 pentru DE AȘTEPTAT.
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
... George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu ... i de poveste! N-ați ascuns prin turn neveste? Noi? Da ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creștini curați: Aștia nu sunt însurați, Eu de zece ani n-am babă, Voi după femei umblați? Zbârlea are-n Huși, săracul, Dar urâtă, goală-dracul! Dar comori ascunse-n oală Și-ngropate ... mâini ca cel ce-alungă Gânduri rele: Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun? Onofrei, te văd cu pungă, Dă-mi o mână de tutun. N-am fumat de-o săptămână, Pune-l ici, te rog, în mână. Și-aprinzând chibritu-n pripă, Mulțumit privea la fum. Onofrei, să-mi spui acum, Și-apăsa ... cu unghia-n pipă, Cum mi-ai stat tu mie-n drum? Nu știai tu ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A cocoșului cântare, nici plăcerea de amor, Pe-adormiți n-or să-i trezască din tunericul mormânt; A lor seceri în tot anul adunând de pe pământ Aurite spici în jerbii, prin sudori și osteneală. Aduceau nutrețul casei și a ei chivernisală, Sara de-acum n-or să vie la duioasele soții, Nici lua-vor sărutare de la tinerii copii; N-or să guste împreună simplă cină sănătoasă, Ce se face mai dereasă de zicerea cea duioasă. O, voi carii n-aveți stimă pentru omul umelit, Nobili plini de fantazie mândri-n titlul ruginit, De ce-n ură-aveți săteanul, când a fruntei lui sudoare A produs mărirea voastră ș-avuțiilor odoare? Cruță timpul vreodată dritul ... înaripat, Ca Ființei rugi s-aducă care lumea a creat. Alteori sub acel frasin cu întinsa rădăcină, Care-umbrează cu mii ramuri ce de zefir se închină, A căzut pe la amiază, întristat și singurel, Țintind ochii plini de ...
Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți
... Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori ... și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei ... țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă ... satul Pierdut în noapte... Numai o ființă Din miile ce-așteaptă-n suferință — Dar va veni odată mult-visatul ! Veni-va — și cîntări de biruință Vor izbucni de ...
... a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturor femeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datorii și or[i] fi vânzând ... de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele ... fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal ― aș fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi, oricât de lungă să fi fost acea nebunie, totuși fiecare își are momentele sale de
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni se oferă, în un asemenea spirit cu posibilități atât de diverse, un aparat de deosebită delicatețe întru cunoașterea lumii. Înțelegeam mai sus, sub numele de învățat, capacitatea de a observa realități și a verifica observații; sub numele de artist, talentul de a le interpreta. Acei care, împreună cu mine, simt că biografia este acum în criză de declasare, au astăzi prilej de rafinată satisfacție: o carte românească ce ne vorbește despre Eminescu și care este o faptă eminentă pentru realizarea biografiei ca atare. Norocoasă superb este întâlnirea ... în același om, a tinereții cu virtuozitatea rutinată. Fizionomia istoricului literar G. Călinescu înviorează neașteptat aspectul studiilor istoric-estetice în țara noastră. Tânărul de care vorbesc ni se arată cercetător și interpret cu înzestrări excepționale. Viața lui Eminescu este un caz ales de cercetare și de reconstruire, laolaltă un material, ca dinadins, pentru a stimula vocația de o rară desăvârșire a istoricului Călinescu. Discuția informațiilor este scrupulos erudită; reconstituirea istorică o înalță, cu pătrundere de artist, un spirit care nu face un pas fără controlul delicat, precis, ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită Și în țăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-așterni omătul iernei peste floarea lui april Ș-un lințoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iai două inimi, căror tată zici că ești ... doar mai era viu! Ochii mari, dar stinși, sub alba-i frunte i se adâncise, Și pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce ... decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci, Îngeri, rai... o-nchipuire!... Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții Și ieșii sub minunata boltă înstelat-a nopții, Luna galeșă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Și-mi zisei: E ... veșnicia ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de glorie și, lăsându-le în urmă, mă îndreptai către o capelă lăturală spre a examina icoana sfintei Ceciliei, ce zărisem de departe luminată de razele unei candele de argint. Îngereasca expresie a figurii, culorile melancolice ale obrajilor și mai ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou al lui Andrea del Sarto, c[...]n toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un ... numai, căci Cecilia s-a dus de mult
... George Coşbuc - Aghiotantul Aghiotantul de George Coșbuc Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci de mine că-s fiară! Atunci la plecare plânsesem tustrei Și mama, sărmana, bătrână Ținându-ne-alături în mâinile ei De-o parte și de-alta de mână, Sta-n poartă la drum și vorbea-ncetinel, Și mie, zicându-mi pe nume: Ești frate mai mare și-ai grijă de el, Voi singuri ai mamei pe lume! Acum el e mort și departe de-ai săi Și parca-mi tot sună cum geme. Dar eu alergam la redută, prin văi, S-ajung cu porunca la vreme. Mușcase cu gura ... face dintâi, Dar calul aminte mi-aduse Că nu era vreme, și-acolo-l lăsai, Să-l văd la reîntoarcere iară Vai, frate, murind, tu de tine oftai, Ori poate de mine, că-s fiară? La-ntoarcere-mi spuse străjerul un drum Mai scurt, și fu scurtă și-a gurii Poruncă de spaimă, și iată-m-acum Departe de poala pădurii, Departe de
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii ... de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic ... vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de ... ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii ... de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic ... vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de ... ...