Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPILI
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 744 pentru COPILI.
Friedrich Schiller - Resignațiune
Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește  La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...
Garabet Ibrăileanu - Scriitori și curente
... a) Mihai Eminescu Curentul eminescian O prelucrare a lui Eminescu Postumele lui Eminescu Mihail Sadoveanu Morala dlui Sadoveanu Amintirile căprarului Gheorghiță Mormântul unui copil La noi, în Viișoara Vremuri de bejenie Însemnările lui Neculai Manea Țara de dincolo de negură Ioan Al. Brătescu-Voinești În lumea dreptății Vasile Cârlova ...
Gelu Vlaşin - 14:07 â†�â†� 13:55 14:07 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 14:21 →→ ovidiu tâmpește cuvinte despre copiii care nu vor știi să apară din poezie scrisă pe calea ferată salva vișeu spune că lumea din față n-are și că lumea din spate e tare definește totul prin nimicul din noi răscolește trecutul bea umilința de-a fi și se ceartă cu toți zeii greci - din birou - și se scaldă-n fierbintea minciună când totu-i pe roate (și totu-i pe
George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu. Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun. O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături, O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea ...
George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc)
George Coşbuc - În muzeu (Coşbuc) În muzeu de George Coșbuc Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg; și-mi fu Drag pe-atunci. O vezi și tu: Eu și cu Dalvine roaba, Fost-am de-un etrusc isteț Peste lac în luntre-aduse. El sub lavițe-avea puse Multe altele de preț, Cari pe-acele vremi senine Artă și minuni erau! Astăzi hârburi poate stau, Bietele, pe-un raft cu mine! Și din toate și-a ales Capul cetelor ilire Un ulcior să nu te mire Că suspin așa de des Un ulcior, și-o roabă, biata! Văd trecând pe-aici femei, Și-mi evoc mândrețea ei, Și-n etern slăvi-voi fata Cea de-acum opt mii de ani! Poate, albele ei oase, Din nămolul apei scoase, Poți și tu cu doi-trei bani Să le vezi aici, străine, Ori altunde-n vrun muzeu. Am pierit, și ea și eu, Când din văile vecine Au venit arcașii goi, Mulți și tari, zvârlind tăciunii. Au scăpat pe luntre unii Dintre-ai noștri, cei vro doi, Însă ...
... Cu cuvânt înălțător, Că pe-un soț de-al vostru-n fața Voastr-a tuturor. Sărutându-l împăratul L-a numit copil
... stradă strâmtă, ei p-un mort întâmpinară, Un sărac! Nici lume-n urmă, nici măcar făclii de ceară Și nici plâns ca la-ngropări. Un copil ducea o cruce; și-ngânând cântarea sfântă După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac ...
George Coșbuc - Bradul (Coșbuc)
... — Rău ori bine, Tot un drum! De-o fi, brade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil — de-o fi cu bine — Ți-l dau șie Să mi-l crești! De mă-nțeli, te fac la noi Poartă curții: să ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... Dar taina voastră-n veci de veci La nimeni n-o s-o spui! Bătrânul s-a nălțat apoi, Spre deal ca un copil privind ; Ah, dealuri scumpe, voi! Bieți ochii, slabi și numai doi Puține zări cuprind! Cărarea asta, o știa, Și colo stânca de-adäpost Pe ...