Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ACEASTA

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 1797 pentru CA ACEASTA.

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... strașnic răpuitor de femei. Osebit de aceste mici nepotriviri între feliul cum era și feliul cum se arăta, mai avea și alte cusururi; era leneș ca un împărat, mâncău ca un vlădică, risipitor și zgârcit totodată, sau, cu alte cuvinte, ieftin la făină și scump la tărâțe, după cum zice proverbul. Așa, ca să vorbesc în treacăt de aceste cusururi, voi zice că nu era leneș de acei care șed numai pe canapele și cască toată ziua. Nu ... și necazul lui, el n-a uitat că e mai bine să plătească altul birja decât dânsul. Am surâs în mine recunoscând în acest act de zgârcenie pe vecinul meu amic Leuștean, așa cum era, adică zgârcit la mărunțișuri și darnic la sume mari. Să-l fi picat cu ... fără vina lui, cu covrigul de mire pe cap. Ce bine-i ședea! Șapte ani a gustat din traiul căsătoriei, în care timp ca un vrednic bărbat, stăpân în casa lui, a fost necontenit sub papuc. Petrecerile, cărțile, mesele se mai rărise puțin, dar după șapte ani ... ...

 

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame

... Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l ... te declar lipsit de orice dar. Și într-o violență de limbagiu neobișnuită, făcu aluzii la religia bancherului, care nu era a noastră. Ca să-l împiedic de la cine știe ce vorbă mai aspră, i-am mai scris amicului și această din urmă glumă: Văzând că nu te ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... a trimis la învățătură în Francia, și anume la LunĂ©ville, unde furăm încredințați îngrijirii abatelui LhommĂ©, preot catolic, care din cauza marii revoluțiuni franceze, ca mulți alți emigrați francezi, se refugiase în principatele române. Abatele LhommĂ©, retras în Iași, a fost dirijat educațiunea și instrucțiunea tânărului Mihail Sturdza ... Frederic Wilhelm (1640 — 1688), bunul lui Frederic cel Mare. Această colonie a păstrat până astăzi libertățile ce i s-au dat de acest mare principe; ea are biserica sa, spitalul său, gimnaziul său, biblioteca sa; în toate aceste, limba franceză este predominantă și astăzi. Membrii săi actuali sunt ... atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea și elocvența sa dulce ca o melodie; astfel încât a trebuit a se abate pereții la doua săli pentru a lărgi sala unde el ... 1837), în prefața căreia chemam luarea-aminte a filantropilor asupra acestui nenorocit popor sclav în țara mea, în sânul Europei civilizate, și tratat ca ...

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

... erudită o profanare stupidă. Iar eruditului, neapărat, i se întâmplă să ajungă a nu mai vedea decât hârtia și slova, și el consideră ca reproducere întocmai a realității ceea ce, inevitabil, implică multă construcție mintală; eruditul se imaginează adică mai perfect eunuc decât poate fi în adevăr ... de declasare, au astăzi prilej de rafinată satisfacție: o carte românească ce ne vorbește despre Eminescu și care este o faptă eminentă pentru realizarea biografiei ca atare. Norocoasă superb este întâlnirea, în același om, a tinereții cu virtuozitatea rutinată. Fizionomia istoricului literar G. Călinescu înviorează neașteptat aspectul studiilor istoric ... vorbesc ni se arată cercetător și interpret cu înzestrări excepționale. Viața lui Eminescu este un caz ales de cercetare și de reconstruire, laolaltă un material, ca dinadins, pentru a stimula vocația de o rară desăvârșire a istoricului Călinescu. Discuția informațiilor este scrupulos erudită; reconstituirea istorică o înalță ... care le impun faptele închipuie, cu o imaginație de rară exactitate, portretul intelectual și moral al omului. Liberă de răceala seacă a învățatului ca și de fierbințeala copilăroasă a apologetului, istorisirea e minunat de vie și minunat de prudentă. Rămân, cred, definitiv înlăturate naivele scheme ale criticilor ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme ... cu bahica aghiasmă gîtleju-și aghesmuiră, Îi coboară jos și-ncepe singur toți caii să mîie Cu astfel de iscusință, cu astfel de vitejie, Chiar ca Ahil, care colbul îl amestecă cu norii Prin goana cea fioroasă ce-ngrozise privitorii, Cînd alunga-n fuga mare caii spumați de-nfocare În tîrîirea ... la cale să-i facă o casă nouă de scînduri, Fără a se mai supune la supărare sau gînduri. Într-această casă nouă ca-ntr-o cușcă jidovească Toți gusăm o zi și-o noapte odihna călătorească. A doua zi jălind ceriul multa noastră chinuire, Bucurie și ... vizunie... Săvîrșind deci toată cura în cinci săptămîni de zile, Trimițîndu-ni-se caii de păharnicul Vasile, Ne-am pornit cătră Moldova cu nespusă nerăbdare, ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

... înfățișare de tinerețe. Cu o voluptate neînchipuită, își pleacă urechea ei bătrînă și ascultă frînturile de marș funebru scăpate din alămuri ce le aduce vîntul, ca o hienă adulmecă aerul, urmează și numără avidă prapurile, face parcă în gînd socoteala pomenilor și, cu cît convoiul e mai bogat, cu atît și ... Din ce în ce mai mic, convoiul descrește, o umbră trece pe fața ei cînd dispare după case, cu nerăbdare se ridică în vîrful picioarelor ca să-l vadă reapărînd, atentă își pleacă urechea să prindă și cele din urmă frînturi de sunete și, cînd convoiul și-a șters ... cînd vîntul nu aduce nici o frîntură de marș funebru și atunci, la orele obișnuite cînd trec morții, ea nu-și mai poate găsi astîmpăr. Ca o furie își clatină funebrii mirți ca și cum ar vrea să deștepte moartea din ei, neliniștită se pleacă pe marginea vechiului cerdac și cercetează drumul, doar o vedea un dric cît ... viața a fost biruitoare în ziua aceea, îmbătrînită parcă cu zeci de ani, se face mică, se imaterializează și se strecoară în casă ca o umbră, așteptînd să se facă iarăși ziuă ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... care toți socot că o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. Două pilde voi arăta. Sfârșind, își puse ochilarii, tinse tabla neagră, și chemând un băiat ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. Băiatul scrise: Fată Sarră! Eu ți-am zis asară, Să vezi oul cum se sară. — Pre ... bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru le oprea ca o stavilă. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătind din cap, priveau pe dascal ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl fericitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a ... e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... sa de mânuitor de bani publici, poate, desigur, îl va duce la ultima treaptă, pe banca infamiei, condamnat de justiție pentru atât de colosale delapidări, ca mulți alți nenorociți de această tristă speță. Mi-am împlinit misiunea în conștiință. Rămâne ca dv., ca mamă devotată, înainte de a face pasul fatal, să avizați cu perspicacitate. (iscălit) Un bun tată de familie. * (De aceeași mână, pe același ... a deveni mamă. Ia bine seama! Luxul și devergondajul atâtor femei de această tristă speță au aruncat pe mulți mânuitori de bani publici, naivi ca d-ta, în brațele prăpastiei dezonoarei! Mi-am împlinit misiunea în conștiință. Rămâne ca d-ta, tânăr luminat, înainte de a face pasul fatal, să avizezi cu perspicacitate. (iscălit) Un binevoitor matur. * Stimate domnule, d-ta muncești ... dv. (iscălit) Mai mulți cari au asistat. * Domnule Jorj, desigur nu vei declara unde ai petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă, căci ți-e teamă, ca un laș, să nu-ți spulbere creierii protectorul tău, a cărui casă o dezonorezi cu infama complice. Dar ai aflat, poate, că în ... ...

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... că oastea trece pe uliță-n sus,     Dar c-o paradă ciudată încît nu este de spus.     Alerg, mă duc la fereastră, stau și eu ca să privesc,     Și văz, ceea ce vrodată a mai vedè nu gândesc.     Mai întîi trîmbacii curții, călări mergînd trîmbița     După ei, călări doi ... Aris, și dînd pildă îndemna.     Și-ndată artileria cu șef și artileriști,     Și pentru mai mare fală, cinci-șase din eteriști.     Anastasi Pezodromul era întru acest hal,     Încît făcè mare silă, a putè să stè pe cal. [Fărădelegile ienicerilor]     Enicerii de mîndrie, îngîmfați cît nu s-au dat     VindĂ ... • • • • • • • • • • • • • •     În niște așa prelejuri, cînd pistoalele juca     Cine îndrăznea o strună ca aceasta a călca ?... Note ↑ Conducător ↑ Adăpost ↑ Conducă ↑ Retras ↑ Surpături, ruine ↑ Eraclit, filosof grec, care se tângula necontenit ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin care-și pregătește un falnic viitor, Un viitor de aur, ce-i demn d ... noastră mândră țară s-avântă spre altă eră, Și jură că va merge pe urma alor săi, Ce orișicând știură a se lupta ca zmei. De astăzi înainte străinul să cunoască Ce poate românașul și țara românească, Având în a sa frunte guvernul ca un brad, Ce știe a ține cârma cu un amor viu, cald. Înainte dar, române, cu forțe erculane, Căci în a tale ... cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase., Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care ... nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare." Nu credem ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... humorul. O explicație diametral opusă ar fi aceea a lui Gabriel de Lautrec, traducătorul lui Mark Twain în limba franceză. „Humorul, zice acest autor, e o chestie de temperament. Fiindcă totul e să prinzi raționamentele și icoanele sub un unghi particular, ca acei pictori care găsesc atitudinea cea mai potrivită ca să-și așeze modelul într-o lumină nouă.â€� <...Ați înțeles d-voastră acum, din aceste cuvinte ale lui Lautrec, ce e humorul? Vă mărturisesc ... žÎn englezește, orice scriere care are scopul să provoace râsul se numește humoristică.â€� Se poate să fie așa, în englezește. În românește, însă, pentru ca o scriere să fie humoristică nu-i de ajuns să aibă numai scopul de a provoca râsul; ea trebuie să aibă și mijloacele ... pe acolo. Există în jurul nostru atâtea lucruri pe care nu le putem prinde într-o definiție , dar pe care le cunoaștem totuși îndeajuns ca să putem vorbi despre ele cu folos, când avem nevoie, și cu legitimă încredere. Toată lumea știe ce e un cățel — dar câți dintre ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>