Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂNTEC

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 556 pentru CÂNTEC.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: ­ "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...

 

Heinrich Heine - Cavalerul

... amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un ...

 

Heinrich Heine - Copii eram...

... vioi; Ne cocoțam printre cotețe, Dormeam în paie amândoi... Iar oamenii veneau afară Când noi cucurigam drăcoși, Și ei credeau de bună seamă Că este cântec de cocoș... Cu lăzile din curtea noastră, Grămadă una peste altă, Întruchipasem noi o casă: Gospodăria laolaltă... De prin vecini bătrâna mâță Ne cerceta-n ...

 

Heinrich Heine - Loreley

... chip de femeie S-arată din negură blând, Brățara-i de aur scânteie, Ea-și piaptănă părul cântând. Ea-și piaptănă părul și cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă și te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei! Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică și, dus, Nici valuri, nici ...

 

Iacob Negruzzi - Victor Hugo

Iacob Negruzzi - Victor Hugo Victor Hugo ()  n. 26 februarie 1802 , Besançon  d. 22 mai 1885 , Paris  Poet, dramaturg, romancier și prozator, cel mai important scriitor romantic francez, pair al Franței din 1845, senator al Parisului, membru al Academiei Franceze din 1841.    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Victor Hugo (1802 - 1885) Cuprins 1 Biografie 2 Operă 2.1 Poezii 2.2 Teatru Biografie English Français Română Operă Poezii Balade (traducere de Constantin Negruzzi - 1839) Balada I: O Zână Balada II: Silful Balada III: Bunica Balada IV: La Trilby, zburătorul D'Argail Balada V: Uriașul Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului Balada VII: Vălmășeala Balada VIII: Domnului L. Boulanger. Amândoi arcașii Balada IX: Mărturisirea castelanului Balada X: La un trecător Balada XI: Vânătoarea Burgrafului Balada XII: Pasul de arme a Regelui Ioan Balada XIII: Domnului L. Boulanger. Cazania călugăriței Balada XIV: Domnului Charles N. Hora Sabatului Balada XV: Zâna și Peri Pentru săraci (traducere de Constantin Stamati ) Zburătorul la zăbrea (traducere de Constantin Stamati ) Cântecul Gafiței (traducere de Constantin Stamati ) Serenadă (traducere de Mihai Eminescu ) Teatru Maria Tudor (traducere de Constantin Negruzzi - 1837) Angelo, tiranul Padovei (traducere de Constantin

 

Ioan I. Ciorănescu - Ante mortem

... nici o clipă, iar timpul va trece.     Din trupul cel rece, în sufletul rece.     Ce-o să ne-ntâmpine oare prin aer?     Trâmbițe sau chicot, cântec sau vaer ?     Ce vârstă sufletul va avea ?     Vârstă de om ? Vârstă de stea?     Vom fi palpabili? Vom fi stafii?     Vom fi prin însăși moartea mai ...

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...

 

Ion Luca Caragiale - Baladă (Caragiale)

... ca de clopot Un glas surd și subteran Resunând funebru-n ropot: Leg an d-an, leg an van d-an! Iar la jalnicul lor cântec, Glas adânc, lugubre lire, Din nou naște ca din pântec Și începe să se-nspire. Harfa lui macabră-nstrună Și toți morții se deșteaptă, Iar ...

 

Ion Luca Caragiale - Criticilor mei (Caragiale)

... meu divin, Viața-i sinfonie, amorul - sfânt andante... Eu cânt! Ce-mi pasă mie! Nu știu de unde vin, Nici unde merg: traduc doar-un cântec

 

Ion Luca Caragiale - Pe oceanul vremii

... vremii Pe oceanul vremii de Ion Luca Caragiale Rime de lux Un an, de când cu tine pe-al vremiiocean Plutind, viața-mi pare un cântec...O ,ce an! Ce an de fericire! Și noice putem oare? Să-l pironim?! ... În vremurire începute moare, Și moartea-i ca calăul, de bine ...

 

Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei

Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a dus! Același vânt și frig afară – Și soarele-i tot la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ești? În care

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>